Cei mai buni ambasadori

Elevii sunt cei mai buni ambasadori ai ţării noastre. Se spune aceasta, în general, referitor la medaliaţii olimpici, numai că se spune cu o anume precauţie vecină cu vinovăţia ca nu cumva să fie trecută cu vederea masa celor care se zice că dau caracteristica negativă bine cunoscută a şcolii de la noi. Aceeaşi precauţie face să rămână ignorată educaţia pentru afirmare şi, de aici, pentru reprezentare ca stare de spirit prezentă, simţită, cultivată din ce în ce mai mult în comunităţi ale şcolilor, printre elevi şi profesori. Simbolic, unii îşi asumă un rol de ambasadori. Chiar aşa se numesc, angrenaţi într-o veritabilă mişcare, animată de un program educativ: „Şcoli-ambasador ale Parlamentului European“ (EPAS), derulat în toate statele membre ale Uniunii Europene, la noi, sub egida Biroului de Informare al Parlamentului European (BIPE), Ministerului Educaţiei Naţionale şi a APDD-Agenda 21. Se dovedeşte a fi un program care iese din rutina birocratică parcă tot mai cultivată a demersurilor de acest fel. Vrea să-i facă pe elevii de azi să aibă cunoștințe mai bune despre Europa și despre democrația parlamentară. Enunţat aşa, obiectivul pare să nu individualizeze cine ştie ce programul faţă de altele, practic, sinonime. Ce îl particularizează, îi dă utilitate şi îi asigură receptivitate din partea tinerilor („ambasadori juniori“) şi a profesorilor care îi îndrumă („ambasadori seniori“) este concretizarea foarte simplă, accesibilă – un program umanizat despre ce înseamnă cetăţean european, drepturi, obligaţii, oportunităţi, unitate, diversitate, educaţie în spaţiul european. În toiul disputelor la zi din şcoala noastră pentru planuri-cadru, programe şi cicluri de studii, pentru număr de ore, de pagini, de teze şi de ce o mai fi „măsurabil“, cum se cere, elevii arată clar că le provoacă interes ocaziile de acest fel, care îi fac să iasă din astfel de limitări şi direcţionări şi îi aduc în contact cu partea practică a vieţii cotidiene. Elevii au ceva de spus, de aflat, de întrebat; au multe de arătat, de afirmat. Un astfel de program le oferă cadrul pentru aşa ceva şi pe deasupra le susţine spiritul de competiţie (sunt etape, sunt module de parcurs), de a arăta cu mijloacele bunei creşteri că sunt cineva. Au participat în anul şcolar trecut 25 de licee şi colegii din România, în acest an concurează alte 25.
Unul dintre competitorii pentru titlul de Şcoală Ambasador al Parlamentului European este Colegiul Tehnic Mircea cel Bătrân, din Bucureşti. Poate fi dat ca exemplu de ceea ce înseamnă a fi „ambasador“ (în sensul de exponent) al unui mediu, al unui fel de a înţelege lumea, de a-ţi pune probleme în legătură cu ea şi, în acelaşi timp, de a respecta rigorile unei confruntări care să ducă la o diferenţiere. Unul dintre momentele parcurgerii programului (care ţine cât un an şcolar întreg) l-a constituit, zilele trecute, întâlnirea elevilor şi profesorilor, la ei în şcoală, cu europarlamentarul Norica Nicolai. Au venit oaspeţi şi de la Guvern, şi de la Primăria Sectorului 1, susţinători, parteneri, în general, ai colegiului. A fost un eveniment pe care elevii l-au abordat câtuşi de puţin crispat ori festiv, ci cu naturaleţea unor tineri într-adevăr „ambasadori“ ai propriei şcoli în lumea care le aparţine tot mai mult. De altfel, directorul colegiului, prof. ing. Nicoleta Gaidoș, a şi reamintit în context că elevii sunt umblaţi, la propriu, prin lume, interesaţi să participe la concursuri, proiecte, programe. E de spus că, în forma actuală, colegiul perpetuează o tradiţie veche, dovedită prolifică, în ceea ce priveşte învăţământul tehnic-profesional, învăţământ pe al cărui fundament dezvoltarea formei duale se dovedeşte o reuşită. De data aceasta, a fost un dialog în care s-a văzut, s-a simţit că elevii se arată sincer interesaţi să cunoască, să comunice, să primească informaţii: Cum se adoptă actele normative în Parlamentul European? Cum se vede, cum este gestionată de acolo problema la zi a migraţiei? Dar ca să se ştie ceva despre Centenarul Marii Uniri, dumneavoastră, europarlamentarii români, ce faceţi? Când ar fi şi cum ar fi să trecem şi noi la euro? Ce înseamnă priorităţile preşedinţiei române la Consiliul Uniunii Europene? Ce va fi după Brexit? Diplomele vor mai fi recunoscute? Vom fi priviţi altfel? Inclusiv cineva a vrut să ştie dacă vom putea să investim în Marea Britanie.
Dincolo de eveniment şi de cadru, de reţinut ca învăţătură de valorificat în sens mai larg este că elevii vor să vadă oameni şi să afle fapte şi din afara manualelor şi a site-urilor; vor să acumuleze cunoştinţe din lumea reală, vie. În acelaşi timp, ei vor să se prezinte celor din jur. Deocamdată, dominant, şcoala şi promotori ai unor felurite forme de pseudoşcoală le livrează ideea că volumul de cunoştinţe transmise trebuie redus pentru că le blochează creativitatea. Tot aşa, lecţiile oferă o galerie de oameni duşi de pe lume, trecuţi în revistă fără reperele temporale care să-i fixeze în receptarea celor care află despre ei. Cât despre contemporani, cel mult ei sunt amintiţi ca personaje de televizor, inaccesibile, frecvent însoţite de conotaţii negative. Or, şcoala şi elevii ei, împreună cu profesorii, au nevoie de o deschidere mult mai largă, spre oameni care au ceva de spus şi de la care elevii au ce învăţa.
Florin Antonescu