Proxima ediție a marii competiții mondiale a caselor eficiente energetic, Solar Décathlon Europe, cea din 2023, se va desfășura la București. Este o încununare a performanțelor obținute de reprezentanții României la edițiile anterioare (Versailles 2014, Dubai 2018), studenți cercetători, constructori, arhitecți de la Universitatea Tehnică de Construcții din București și de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din București, componenți ai echipei EFdeN. Prin ei, țara noastră își afirmă prezența în topul unui domeniu de maximă însemnătate pentru viitor: sursele energetice, sănătatea planetei.
Lansarea ediției București 2023 a competiției caselor solare s-a desfășurat în campusul EFdeN, din incinta Facultății de Inginerie a Instalațiilor a Universității Tehnice de Construcții din București, cadrul oferindu-l construcțiile apreciate la edițiile anterioare, aduse acum acasă, deschise cunoașterii largi și continuării activităților de cercetare.
Competiția are mai multe faze, care presupun proiectarea și ridicarea construcțiilor de către concurenți în țările lor, în 2022, aducerea ulterioară la București, în 2023, expunerea, vizitarea, evaluarea. La fiecare ediție, proiectele trebuie să fie realizate cu adaptare la condițiile de mediu din țara gazdă.
În context inaugural, aprecierile performențelor de până acum ale tinerilor cercetători, arhitecți și constructori au fost întregite cu asigurări de susținere de la nivel guvernamental, academic și economic.
Prof. univ dr. ing. Radu Sorin Văcăreanu, rectorul Universității Tehnice de Construcții din București: „Organizarea competiției mondiale aici, în România, este un succes extraordinar, care vine ca urmare a unei construcții care a început în 2010 și este datorată tuturor studenților din toate echipele românești care au realizat o performanță extraordinară. Au învățat să lucreze împreună, să proiecteze și să construiască, să relaționeze cu piața, cu sponsorii și au reușit să clădească un capital uriaș de încredere la nivel internațional”.
Prof. univ. dr. arhitect Georgică Mitrache, prorector al Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București: „Acest proiect a educat două lucruri foarte importante – lucrul în echipa și exprimarea performanței individuale. Fiecare moment al activității acestor oameni este cercetare, iar puterea acestui proiect este dată de practică, cea care demonstrează, probează viabilitatea cercetării, inovării, imaginației și rezultatelor anilor de studiu ai fiecărui participant al acestei competiții”.
Ciprian Teleman, ministrul cercetării, inovării şi digitalizării: „Să le fim recunoscători celor care ne pun pe poziţii pozitive în lume. Ar trebui să fim mândri că avem astfel de iniţiative, pentru că acesta este fermentul care ne poate duce în următorii ani, pe de o parte, pe primele locuri din punctul de vedere al tehnologiilor viitorului, pe de altă parte, încet-încet, să consolideze antreprenoriatul, care ar trebui să fie fundaţia unei economii sănătoase. În Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării veţi avea un sprijin şi mai mult decât atât. Aşa cum am găsit până acum soluţii pentru diverse piedici pe care le întâlnim zi de zi, o să căutăm soluţii împreună cu ceilalţi colegi din guvern pentru a deveni o obişnuinţă susţinerea publică a unor astfel de proiecte. Am mare încredere că provocarea pe care v-aţi asumat-o o să fie un succes şi că trebuie să vă mulţumim pentru ce faceţi pentru România”.
Barna Tánczos, ministrul mediului, apelor și pădurilor: „Pentru a atinge în 2050 o reducere cu 80% a consumului de energie din clădiri la nivelul UE, fiecare stat membru trebuie sa facă eforturi extraordinare. Această țintă este destul de ambițioasă și va fi, la un moment dat, obligatorie și pentru noi. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va susține echipa și această inițiativă, alături de colegii noștri din celelalte ministere, printr-o hotărâre de guvern ce va asigura, parțial, sprijinul financiar, pentru realizarea competiției”.
Virgil Popescu, ministrul energiei: „Este nevoie în România să fim parte a acestor schimbări, să fim parte a acestei revoluţii, inclusiv în domeniul construcţiilor, al eficienţei energetice. Este extraordinar că în România vom avea acest concurs. Aştept cu nerăbdare anul 2023, să vedem casele noi. Aceste case trebuie să rămână aici, în aşa fel încât şi alţi tineri studenţi să vină, să vadă şi să poată duce mai departe acest concept. Ministerul Energiei, alături de Ministerul Mediului şi ceilalţi colegi din guvern, ne vom implica. Rog companiile din energie să se implice alături de aceşti tineri, pentru că trebuie sprijiniţi”.
Cristian Buzan, Executive Vice President Engie România: „Împărtășim bucuria organizatorilor de a vedea că o competiție internațională care aduce în prim plan sustenabilitatea energetică este găzduită de România. Susținem EFdeN încă din 2015, întrucât avem aceeași viziune despre viitor, iar participarea la Solar Decathlon este o oportunitate de stimulare a inovației și a concursului de idei pe subiecte de interes, cum sunt locuințele pasive, utilizarea surselor de energie verde, a soluțiilor de eficienţă energetică și a celor integrate de tip casă inteligentă”.
Foto: EFdeN