Motto: „Legile nu devin realitate decât în măsura în care se aplică”. (P.P. Negulescu)
 Rațiunea și menirea oricărui demers legislativ constă în aceea că este determinat și trebuie să răspundă unor comandamente sociale, izvorâte dintr-o realitate dinamică, prin elaborarea de norme obligatorii, coerente și clare, de natură să armonizeze și să asigure cadrul optim de funcționalitate și eficiență mecanismului social în ansamblu, al educației, în cazul de față.
De trei ani și jumătate, sistemul de educație din țara noastră se desfășoară sub imperiul Legii 1/2011, ale cărei principii, structură și prevederi moderne, cuprinse în cele 365 de articole, implementate și asimilate de practica educațională, și-au dovedit oportunitatea și viabilitatea, însoțite fiind de inevitabile intervenții ameliorative, impuse de experiența școlară. Iată că, într-un moment ce părea să indice o anumită apropiere de zona stabilității și normalității, când lumea școlii se afla deja în vacanța binemeritată, un act normativ cu impact deopotrivă pentru educație și societate apare brusc, stârnind confuzie, vehemență și îngrijorare, prin scop, dimensiunea dome­niilor vizate de modificări în Legea educației sau maniera și mo­mentul ales pentru a fi adus la cunoștința celor interesați, cadre di­dac­tice, elevi, studenți, părinți. Ne referim la controversata OUG nr. 49/26.06.2014, care prin cele 97 de modificări, respectiv refor­mulări, comasări și 45 de alineate noi în 26 de articole din Legea educației a generat aproape instantaneu astfel de reacții, care nu pot lăsa indiferenți factorii decizionali într-un moment de cumpănă pentru interesul educației și național! Aceasta cu atât mai mult cu cât, dincolo de caracterizările și formulările de presă, extrem de dure și numeroase, pe care, dintr-un respect anume, ne abținem a le reaminti, este imperios necesar să fie luate în seamă celelalte definiri, la fel de puțin măgulitoare și a căror nesocotire poate atrage riscuri mari, imediate și de durată. Căci nu este benefic, în opinia noastră, să se purceadă la aplicare și nici să se ceară conformitate înaintea unei analize pertinente a motivelor care au dus la identificarea acestui act normativ ca „reacționar” și „arbitrar”, „antidemocratic” și „neconstituțional”, „frână” în calea progresului ireversibil de modernizare a învățământului, care „sufocă exigența” la bacalaureat și anihilează „meritul” la admitere în facultate, constituie suport pentru „fabricile de diplome”, responsabile în bună măsură de dezastrul actual din școală, înlesnește prin „norme confuze”, de-a dreptul șmecherești (51.7), perpetuarea prezenței în funcții de conducere în universități, creează „premise” de eliminare a incompa­tibilității, în disprețul realității și adevărului, că nu poți acoperi, concomitent și corespunzător, atribuțiile a două funcții atât de com­plexe în responsabilități din instituții situate adesea la margine de țară.
Analiza la care facem referire, în perspectiva dezbaterii în forul legislativ, se impune ca o cerință sine qua non pentru forma finală a Legii educației, pornind tocmai de la aceste avertismente, severe și punctuale, dar și de la două documente ilustrative și diametral opuse, așa cum sunt, din păcate, și interesele celor două entități ale învăță­mântului superior emitente și care dau temă Tribunei învăță­mân­tului să titreze pe prima pagină, cu titlu mare: „Ordonanța de Urgență privind modificarea LEN amplifică discordia națională”.
Comunicatul CNR este un document expeditiv, demn de toată jena prin adeziune unanimă și generalități care induc o stare apa­rentă de bine pentru satisfacerea intereselor de grup, un act deza­măgitor în substanța sa prin sacrificarea spiritului academic în favoarea obedienței.
Per a contrario, Comunicatul CA al Universității București, cea mai mare și prestigioasă instituție de învățământ superior, privind OUG 49/2014 se constituie într-un demers profesionist și curajos, responsabil și patriotic, prin semnalarea consecințelor dăunătoare educației aduse de modificări în cascadă și masive ale legii în vigoare, cât și prin acuratețea criticilor și a soluțiilor avansate. Astfel, în acord cu studenții lor, cei 3000 de universitari bucureșteni, în frunte cu Rectorul, atrag atenția în mod ferm asupra pericolului eliminării in­com­patibilităților, care deschid calea politizării învățământului superior românesc, asupra înlocuirii „specificațiilor limpezi” din lege cu norme interpretabile referitoare la durata funcției de rector, echi­vo­cul reglementărilor propuse referitoare la reorganizarea învăță­mântului postliceal și definirea instituțiilor de învățământ superior, afectarea credibilității evaluării naționale prin posibilitatea orga­nizării unei sesiuni de bacalaureat în timpul anului școlar, lipsa de temei didactic pentru a delega universităților atribuții care nu fac parte din obiectul lor de activitate, precum meditațiile pentru baca­laureat, riscul enorm al diminuării componentei de cercetare avan­sată în programe doctorale prin studii de frecvență redusă, caracterul inoportun și neeuropean al pregătirii de cadre didactice prin studii medii. Cele mai numeroase modificări, circa 2/3, aparțin dome­niului preuniversitar și privesc segmentele importante ale activității, de la conducerea școlii până la pensionarea personalului didactic, atenția fiind atrasă de unele noutăți normative oportune și utile, alături de altele, mai restrânse și cu dedicație.
Resimțită acut de practica școlară și susținută consecvent, inclusiv de noi (Tribuna învățământului din 2.04.2007), cerința ca directorul școlii să fie președintele CA este consacrată (23), punându-se capăt, în sfârșit, unor experimente vag democratice care în ultimii ani au alterat autoritatea și profesionalismul în exercitarea manage­mentului școlar, durata școlii profesionale crește la minim trei ani (2), liceele cu personalitate juridică pot avea clase de învățământ postliceal (4), inspectoratele școlare preiau atribuții importante, precum organizarea concursurilor pentru funcția de director/direc­tor adjunct (73), evaluarea anuală a acestora (13), titularii cu grad I și 25 de ani vechime în învățământ pot fi menținuți în activitate până la trei ani (84), norma didactică a acestora poate fi redusă, la cerere, cu două ore, statul va prelua cheltuielile cu actele de studii (29). Alte reglementări noi, între care organizarea unei sesiuni de bacalaureat speciale (9), a unor cursuri de pregătire (10), prezența primarului în CA (21) sau posibilitatea detașării în funcție de conducere a celor menținuți în activitate după împlinirea vârstei standard de pensio­nare (89, al. 8) se adaugă controverselor și rezervelor întemeiate, care impun o dezbatere profundă și responsabilă, misiune care revine forului legislativ suprem.
„Rămâne de văzut ce se va întâmpla în următoarele zile cu OUG”, după cum titrează dilematic principala „tribună” a școlii, altfel spus, dacă înspre orizontul deceniului trei al acestui secol Educația din țara noastră va avea și va funcționa în baza unei legi mai bune și stabile sau dacă nu cumva Ordonanța, așa stridentă cum a apărut, „va trece” fără probleme, „pe tăcute”, conform unui neaoș obicei.
Constantin BĂRBUȚĂ