Proiectul prezidențial „România Educată” își propune rescrierea sistemului de învățământ din România. Concret, pachetul de reforme care constituie proiectul ce s-a aflat în dezbatere publică vreme de 5 ani, își propune, printre altele, spargerea actualelor inspectorate județene și împărțirea atribuțiilor lor între Centrele Județene pentru Învățământ Preuniversitar și Centrele Județene pentru Formare Continuă, Asistență și Resurse Educaționale. De asemenea, potrivit documentului, inspecția școlară va trece în subordinea Direcților Județene de Asigurare a Calității și Inspecție Școlară.
Direcțiile Județene de Asigurare a Calității și Inspecție Școlară (DACIS), Centrele Județene pentru Învățământ Preuniversitar (CJ-IP) și Centrele Județene pentru Formare Continuă, Asistență și Resurse Educaționale (CJ-FCARE) se vor constitui în Consiliul Consultativ pentru Învățământ Preuniversitar, organism care va include și Consiliul Județean și va fi prezidat de Președintele Consiliului Județean. Consiliul Consultativ este cel care întocmește și avizează Raportul anual privind starea învățământului preuniversitar la nivelul județului.
De asemenea, proiectul „România Educată” include mai multe ținte:
- a) Îmbunătățirea performanței sistemului de educație:
- Creșterea finanțării educației pentru atingerea unui procent minim din cheltuiala publică, corelat cu media alocărilor pentru educație în statele membre ale UE;
- Scăderea ratei de părăsire timpurie a școlii, până la un nivel de cel mult 10%;
- Reducerea cu minimum 50% a prezentei rate de analfabetism funcțional, astfel încât, la orizontul 2030, să ajungă la cel mult 20%;
- Până în 2030, toți profesorii să aibă competențe digitale de bază (inclusiv de predare prin instrumente digitale – digital literacy) și cel puțin 85% dintre elevii de clasa a VIII-a să aibă competențe digitale de bază;
- Până în 2030, minimum 40% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani vor fi absolvenți de studii superioare.
- b) Creșterea participării și calității educației timpurii:
- Până în 2030, 30% dintre copiii cu vârsta până la 3 ani participă la educație antepreșcolară;
- Până în 2030, 96% dintre copiii între 3-6 ani participă la educație preșcolară;
- Până în 2030, 2.500 de creșe eficiente energetic se vor construi la nivel național;
- Până în 2025, va fi realizat un curriculum național pentru toate nivelurile de educație timpurie.
- c) Creșterea performanței în învățământul primar, secundar inferior și secundar superior:
- Până în 2030, cel mult 20% dintre tinerii în vârstă de 15 ani vor mai avea competențe scăzute la citire, matematică și științe conform metodologiei testelor PISA (în prezent, înregistrăm un procent de 41% citire, 47% matematică și 44% științe);
- Până în 2030, cel mult 15% dintre elevii de clasa a VIII-a vor mai înregistra competențe scăzute în domeniul informatic (în prezent, procentul este de 39%);
- Până în 2025, se va trece la aplicarea unui model de proiectare a curriculumului bazat pe competențe la toate nivelurile de învățământ preuniversitar;
- Până în 2030, peste 15.000 de cadre didactice din învățământul primar și 40.000 din învățământul gimnazial vor fi formate pentru aplicarea noului curriculum bazat pe competențe.
- d) Sporirea calității și atractivității învățământului superior:
- Până în 2030, minimum 40% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani vor fi absolvenți de studii superioare;
- Până în 2030, minimum 30% din totalul cursurilor din învățământul superior vor fi opționale;
- Până în 2025, minimum 20% dintre absolvenții de învățământ superior – licență și master – vor participa la programe de mobilitate externă;
- În 2030, în România, vor studia cel puțin 10% studenți internaționali (din totalul studenților înmatriculați).
Proiectul „România Educată” va fi adoptat, săptămâna viitoare, în Guvern, prin Memorandum.