Unii dintre studenți, aflați în practica pedagogică, sunt adesea întrebați de către elevi ce vor să lucreze după ce finalizează studiile;
o întrebare legitimă, în contextul în care, atunci când ajung să predea, studenții se află în pragul susținerii licenței. Mulți dintre ei mărturisesc că, deși au urmat modulul psihopedagogic, nu intenționează să se angajeze în învățământ, alții spun că învățământul îi tentează numai pentru perioada în care vor urma cursurile de master. Foarte puțini afirmă, chiar ușor jenați, că își doresc o carieră în educație. Dar dintre aceștia însă mai toți proiectează să devină profesori cool. Nu un profesor bun, ci unul care să fie apreciat de elevi drept prof cool. Dar ce înseamnă aceasta? Prima trimitere probabil că plasează răspunsul într-o zonă de semnificare a cuvântului din limba engleză: rece, reținut, dar cu deschidere la superlativele românești: grozav, extraordinar, formidabil, nemaipomenit.
Subiectul a devenit de un real interes, continuându-se în cancelarie, de parcă din ideile afirmate se puneau bazele pentru reconfigurarea fișei postului, iar cu acest prilej în educație se rezolvau o mare parte din pro­bleme, pe măsură ce profesorii ajungeau să fie în raport cu elevii lor profi cool. Deși părea că toată lumea știe despre ce este vorba, totuși tema ar merita clarificări. În acest sens m-am adresat elevilor, că doar ei știau cel mai bine ce se înțelege, în general, prin expresia profesor cool.
O primă precizare este că un prof cool este un om cumsecade (de treabă), cu mintea deschisă, binevoitor, care e dispus să relaționeze oricând cu elevii săi. Am întrebat dacă un dascăl poate să fie apreciat drept un profesor bun fără însă să fie neapărat și cool. Registrul de semnificare este diferit. În timp ce un profesor bun este cel care îndrumă și susține elevul astfel încât examenele pot fi luate cu notă mare, un prof cool este acela care oferă soluția la problemă pe skype, își arată disponibilitatea de a organiza oricând o excursie, comunică astfel încât toată lumea înțelege și se simte bine. Spre deosebire de modelul profesorului tradițional, care marca în mod ferm distanța profesor-elev, profesorul cool își păstrează statusul de adult și mai ales pe cel de dascăl, adică, așa cum spune o expresie populară, nu se trage de șireturi cu elevii, dar încearcă să-i înțeleagă, empatizează cu ei, urmărește să gândească și din perspectiva lor în rezolvarea unor probleme de interes comun.
Un profesor cool este cel care nu stă preponderent la catedră, cu un aer distant, ci interacționează în mod real cu elevii, le vorbește pe înțelesul lor, este apropiat de ei.
Așa se face că profesorul își arată disponibilitatea de a înțelege pro­ble­mele celor cu care lucrează, nu e nepăsător, ca unul care vine, predă și pleacă, se poartă uman și este un sprijin moral, dincolo de materia pe care o predă.

Un profesor cool este cel care, chiar dacă dă și note mici, le pune pe drept, apoi oferă șansa de mărire a mediei celor care vor acest lucru. Observația este că elevii care își doresc note mari insistă să le obțină nu pentru că sunt tocilari, ci pentru că au nevoie de bursă.
Dar, în principiu, un prof cool nu este stresat de faptul că elevii nu au note suficiente, chiar dacă în cancelarie sunt afișate termene privind notarea ritmică.
Așa cum elevii afirmă că învață materia nu atât pentru note, cât mai cu seamă pentru propria dezvoltare, susținând astfel: învățăm pentru noi, la fel și profesorii ar trebui să considere că notarea este un fapt secundar, scopul fiind ca elevul să înțeleagă și să aplice cele învățate, iar nu atât să obțină note pentru a proba existența cunoașterii.
Un profesor cool anunță întotdeauna extemporalele, spune cu anticipație care îi sunt intențiile de lucru, iar atunci când aduce tezele sau lucrările scrise curente, are răbdare să explice baremul pe baza căruia a fost obținută nota.
Atunci când predă, nu susține un discurs de tip magistral, pe care să-l înțeleagă doar el, ci interacționează cu elevii, oferă exemple din viața reală, dar și din cărți și reviste de specialitate. În orice caz, nu se axează doar pe conținutul din manual, ci aduce lucruri noi, organizează și discuții mai libere. Nu se grăbește în ceea ce intenționează să parcurgă și face ora plăcută.
Profesorul cool comunică într-un mod prietenos, asertiv, pe un ton calm, aduce armonie prin modul cum vorbește, nu ridică vocea, nu țipă pentru a-și impune autoritatea. Dialogul cu elevii este permanent, nu se întrerupe când profesorul predă, adică atunci să nu vorbească numai el minute bune, în șir.
Privind modul cum se prezintă, deși un prof nu e cool datorită ținutei, totuși așteptarea este să fie îmbrăcat decent, să fie astfel încât să transmită că se simte bine așa cum este pentru a-i face și pe ceilalți să se simtă în largul lor.
Un profesor mai în vârstă poate fi cool? Da, dacă este deschis, iar nu închistat în moduri învechite de predare; contează modul său personal de a fi, stilul său de predare, iar nu vârsta. O prestație modernă și adecvată este de dorit din partea oricui.
Un profesor tânăr are șanse mai bune să fie simpatizat de către elevi, având vârste și preocupări apropiate, ceea ce îi va putea permite să compen­seze lipsa de experiență la catedră.
Principala calitate a unui profesor cool este aceea că este mereu calm, chiar răbdător, la care se adaugă faptul că are simțul umorului. El ar trebui să știe cum să se facă agreat și propune activități interesante. Dar nu îi determină pe elevi să scrie mult.
Profesorul cool denotă o stima de sine ridicată, dar și respect pentru elevi, având față de ei o atitudinea prietenoasă, îngăduitoare, iar nu una de superioritate. Recomandarea frecventă este ca un prof cool să aibă o bună dispoziție și o energie pozitivă, să nu încarce ora de tensiune și să nu invoce toate nenorocirile din lume.
În sfârșit: Ce îi recomandați unui prof care ar vrea să fie cool?
Recomandarea este să fie înțelegător, receptiv la ideile elevilor. Să nu pârască la dirigintele clasei dacă elevii au greșit ceva. Să nu urmărească cu tot dinadinsul să fie cool conform unor tipare, să fie el însuși. Să argu­menteze o alegere făcută, pentru ca elevii să o accepte pentru că o înțeleg, nu pentru că li se impune. Să fie mai relaxați la ore. Să urmărească să-i învețe pe elevi lucrurile care contează cu adevărat.
Să păstreze echilibru în tot ceea ce face și să se simtă bine la oră cu elevii lui.
Acestea sunt o parte dintre așteptările transmise de elevi studenților aflați în practica pedagogică.
 
Prof. dr. Cristina ȘTEFAN,
Colegiul Național Spiru Haret, București