Recentele rezultate de la Simularea Naţională au îngrijorat, se pare, actuala conducere a Ministerului Educaţiei. Nu ştim cine de acolo consideră rezultatele, cel puţin de la matematică, dar în bună măsură şi la română, sub aşteptări, şi nici nu avem idee dacă această îngrijorare va fi una temeinică şi de durată. Fapt este că nici în anii trecuţi rezultatele de la Simularea Naţională nu au strălucit, aşa cum sunt mai mult decât discutabile, calitativ, rezultatele de le Evaluarea  Naţională din ultimii ani. De fapt, când spunem acest lucru, avem ca referenţalitate două fapte obiective: pe de-o parte, Evaluarea Naţională de la clasa a VIII-a, prin cerinţele propuse, se constituie, în bună măsură, într-o judecată de valoare a şcolii gimnaziale, iar pe de altă parte, procentul consistent de elevi care fie nu participă la evaluările naţionale, fie obţin rezultate mediocre sau slabe la testare, este de neacceptat pentru ceea ce se numeşte un învăţământ gimnazial obligatoriu.
Fenomenul este unul deja „clasi­cizat“, aşa cum „clasicizate“ sunt şi analizele făcute sau măsurile luate, potrivit unei logici de tip pom­pieristic: ne agităm câtă vreme incen­diul e încă în curs, după care o lăsăm mai moale, fiindcă avem alte probleme… Altfel spus, ne străduim de ani buni să facem analize, stabilim diagnoze, identificăm soluţii. Pe ansamblu,  ne arătăm îngrijoraţi  de faptul că un număr impresionant de elevi obţin la Evaluarea Naţională note sub 5, dar, în acelaşi timp, faptic, continuăm să dezvoltăm această realitate şi ne imaginăm că, având o asemenea zes­tre, aceşti elevi pot termina învăţă­mântul boligatoriu de 10 clase, sau, mai mult, presupunem că prin metode remediale aceştia vor ajunge să dea un examen de bacalaureat normal…
Pentru orice minte lucidă, este clar că această masă de elevi, împinsă în virtutea inerţiei şi a conservării de posturi didactice şi de politici aberante, electoraliste, înspre finalul liceului, reprezintă o mare povară pentru şcoală şi înseamnă, în fond, irosirea iresponsabilă de fonduri. În acelaşi timp însă, dincolo de motivaţia tot mai scăzută, se pare, a elevului de azi pentru studiu, ar fi cu totul nerezonabil ca să pasăm întrega vină pe factorii elev, societate, părinţii, profesori etc., în condiţiile în care, în egală măsură, planurile-cadru, ca şi programele de studiu, sunt factori importanţi care contribuie în mod decisiv la crearea acestor mase de elevi, mulţi dintre ei „analfabeţi funcţionali“, şi care se constituie, în cele din urmă, în serii dezorientate, frustrate, fără orizont. Ce-i de făcut în acest context?
Ceea ce propune ministerul ca măsuri, anul acesta, se constituie, pe de-o parte, în acţiuni de bun-simţ, dar, pe de altă parte, ele ne apar ca măsuri repetitive, făcând parte din aceeaşi regie pompieristică. Se va cere/s-a cerut deja  să se realizeze o situaţie clară a rezultatelor la nivelul fiecărui judeţ, respectiv şcoală, după care, în şedinţe cu directorii, s-au analizat  rezultatele obţinute. Pornindu-se de la aceste date aritmetice, soluţia, care ne sună cunoscut, nu pare a fi alta decât realizarea unor „grafice  de pregătire cu elevii“ şi „monitorizarea realizării acestor grafice“. Se cere în acelaşi timp să se discute această stare de fapt şi la nivelul comisiilor metodice, al cercurilor pedagogice şi al consiliilor profesorale. Şi această ultimă măsură sună cunoscut şi face parte din „tabla de materii“ care se constituie după fiecare examen ori simulare. De fapt, dacă pornind de la la nivelul acestui tip de analiză/comportament ar exista şi o altă finalitate, ar fi probabil ca şansele unor îmbunătăţiri ale stării de fapt a  educaţiei gimnaziale să fie mai mari. Dar ce ar înseamna această „altă finalitate“?!… Ea s-ar putea constitui, de exemplu, din observaţii făcute la nivelul profesorilor-corectori în legătură cu „punctele slabe“ în rezolvarea cerinţelor subiectului. O asemenea consemnare venită din întregul sistem s-ar constitui într-un feedback relevant nu doar pentru şcoli, ci şi pentru CNEE sau/şi pentru ISE, răspunzător, ultimul, de elaborarea de programe şcolare, inclusiv de programe pentru examenele naţionale. Numai că aici ajungem la ceea ce se cheamă bucătăria internă a unor agenţii, instituţii menite să asigure expertiza în sistem. Descentralizarea, realizată cu mai bine de un deceniu în urmă, privind programele de studiu, evaluarea sau măsurarea  calităţii învăţământului preuniversitar avea ca scop specializarea domeniilor în cauză, crearea de experţi şi expertiză corespunzătoare, lucru realizat în bună parte. Ceea ce fost scăpat însă din vedere este inexistenţa unor „factori de sinteză“. Ca şi în cazul predării fizicii la clasa a VII-a, de exemplu, care continuă să fie „ruptă“ de programa de matematică, tot aşa şi în cazul acestor agenţii, consilii, problema problemelor o constituie inexistenţa unui organism de sinteză. În fapt, el a continuat să existe încă multă vreme, dar acţiunea acestui organism a devenit tot mai formală, nemaiexistând pârghii concrete de intervenţie atunci când ar fi fost cazul. E vorba, în esenţă, de acele comisii naţionale pe specialităţi/pe arii curriculare care, dacă ar fi fost regândite şi adaptate ca metodologie şi acţiune, ar fi reuşit, poate, să medieze între diferitele „agenţii naţionale“… Improvizaţia, lipsa de viziune au însoţit însă ani de zile activitatea Ministerului Educaţiei Naţionale. Prin urmare, a lipsit o reală coordonare care ar fi generat posibilitatea aflării unor soluţii cu adevărat viabile, atunci când s-a descoperit această lentă sau chiar dramatică alunecare a însuşirii de competenţe standard în învăţămânul gimnazial, confinţite de rezultatele de la Simulări, dar mai ales de la Evaluarea Naţională.
Relevant în legătură  cu asemenea stări de lucruri este modul în care ministerul, indiferent de ministru, se comportă. El ia măsuri de moment, fiindcă doar aşa îşi mai poate manifesta astăzi autoritatea. Prin urmare, se vor face analize ale rezultatelor de la Simularea recentă, dar analizele acestea se vor pierde în rutina zilnică sau în substituirea lor cu „graficul pregătirii suplimentare“ a elevilor. Cu alte cuvinte, cum spuneam şi altă dată, nu rezolvarea de profunzime interesează, ci propagarea ideii că, iată, ministerul nu stă pasiv în faţa scăderii constante a calităţii învăţământului gimnazial. Prin urmare, este mult mai important decât orice: „Implementarea unui program de pregătire suplimentară, în regim gratuit, în cadrul şcolii, după orele de curs“. Şi asta în condiţiile în care, într-un învăţământ caracterizat printr-un management eficient, orele acordate la diverse discipline de studiu ar trebui să fie SUFICIENTE pentru a se realiza un proces optim de predare-învăţare.
Sigur, măsurile preconizate de Ministerul Educaţiei Naţionale sunt însoţite anul acesta şi de „amintirea“ câtorva căi prin care calitatea predării-învăţării ar putea creşte. Este vorba despre „personalizarea traseului de învățare pentru elevii cu probleme deosebite care au obținut rezultate slabe la simularea evaluării naționale“ sau de „efectuarea temelor diferențiate pentru asigurarea individuălizarii învăţării“. Numai că asemenea măsuri sunt mai degrabă idealuri ale unei şcoli eficiente şi care nu pot deveni în câteva luni chiar realităţi ale acestei şcoli. Ajungem, astfel, din nou, la senzaţia de formalism birocratic sau de pompierism într-un sistem educaţional care are nevoie urgentă de identificarea câtorva priorităţi (precum cele care privesc individualizarea/personalizarea traseului în­­­­vă­­ţării, sau realizarea curentă de teme individuale!) şi care pot deveni vreme de trei-patru ani obiective primare ale inspecţiei şcolare tematice, ale unor susţinute activităţi metodice la nivel de catedră sau la nivel de cercuri pedagogice. Pe scurt, e vorba de stabilirea unor priorităţi care să devină obiective de durată şi la capătul cărora să se poată constata o anume schimbare în abordarea predării-învăţării în şcoala gimnazială de azi.
P.S. Ministerul promite şi inspecţii de verificare a modului în care planurile remediale vor fi aplicate la nivelul unităţilor de învăţământ. Acelaşi minister ne mai spune că ISE va realiza o  „analiză riguroasă a rezultatelor obținute la simularea evaluării, astfel încât diagnoza rezultată la nivel naţional să conducă la politici publice destinate îmbunătăţirii situaţiei elevilor din învăţământul gimnazial“.
Aşteptăm!…