CCD BacauSub patronajul Ministerului Educaţiei Naţionale, Casa Corpului Didactic „Grigore Tăbăcaru”, din Bacău, prin Centrul Regional de Resurse pentru Educaţia Civică, a organizat în perioada 18-24 noiembrie 2013, pentru al patrulea an, cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Naţional al Șanselor Tale, sub genericul „Cetăţean român – cetăţean european”. Săptămâna educaţiei adulţilor/educaţiei permanente se află sub egida UNESCO – Institutul pentru Educaţie – Hamburg, România numărându-se printre cele 48 de ţări din lume care organizează anual acest eveniment.Manifestarea cultural-educativă și sportivă răspunde, de asemenea, politicii Ministerului Educaţiei Naţionale pentru diversificarea și extinderea ofertei de educaţie prin unităţile și instituţiile de învăţământ și consolidarea rolului acestora, de centre de resurse educaţionale la nivelul comunităţii.
Având în vedere că în anul 2013 se împlinesc 20 de ani de la introducerea prin Tratatul de Maastricht a cetăţeniei europene, Co­misia Europeană a lansat Anul European al Cetăţenilor.
Pentru a marca acest eveniment au fost organizate, în colaborare cu autorităţile publice locale, instituţiile de cult și de cultură, aso­ciaţiile sportive, organizaţiile nonguvernamentale, parteneri publici și privaţi, activităţi, programe educative, dar și cultural-sportive, de informare și exprimare privind drepturile cetăţenilor Uniunii Euro­pene, precum: promovarea documentelor europene și naţio­nale în exercitarea dreptului la liberă circulaţie, dezbateri, colocvii, semi­narii, simpozioane, lectorate pe tema cetăţeniei active, acţiuni de for­mare în parteneriat (activităţi culturale, sportive, educaţie civică, edu­caţie pentru valorile democraţiei, educaţie pentru protecţia mediu­lui, educaţie religioasă, educaţie estetică), prezentări de imagini foto, expoziţii, lansări de filme, de carte, de programe educaţionale și diseminarea de „bune practici”.
În acest sens, pe plan judeţean, Casa Corpului Didactic „Grigore Tăbăcaru”, din Bacău, a evidenţiat unităţile, instituţiile de învăţământ și persoanele implicate care au asi­gurat continuitatea și buna desfă­șurare a festivalului, coor­donat de prof. Lucica Ciupercă, respon­sa­bila Centrului Regional de Resur­se pentru Educaţia Civică Bacău.
Din suita manifestărilor orga­nizate în judeţ, amintim: „Eu, cetăţeanul!”, „Viaţa în detenţie. Drepturile persoanelor private de libertate”, „Cetăţenia europeană. Noi drepturi și responsabilităţi civice”, „Rolul dreptului internaţional umanitar în sistemul de pro­tecţie a drepturilor omului”, „Cetăţenia multiplă”, „Democraţia, în pericol. Necesitatea cetăţeniei active”, „Privește-mă în ochi”, „Fan­tomele comunismului și lipsa implicării civice”, „Opinia mea contează!”, „Împreună suntem mai buni!”, „Europa ta – drep­turile tale”, „Și eu contez pentru tine!”, „Imigrant pe piaţa muncii în UE. Drepturi, riscuri, respon­sabilităţi”, „Noi și comu­nitatea”.
Activităţile au fost iniţiate și organizate de: prof. Sorin Lungu, Duţa Sburlan, Ion Pricope, Dana Cerasela Sticlaru și Otilia Raluca Iftimie, de la Colegiul Naţional Dimitrie Cantemir, din Onești, prof. Irina Maria Dromereschi, de la Colegiul Tehnic Anghel Saligny, din Bacău, prof. Mihaela Atodiroaei, Luminiţa Costraș, Anca Dabija, Carmen Neguriţă și Gabriela Onofrei, de la Colegiul Economic Ion Ghica, din Bacău, prof. Lenţa Căiuţanu, Alisa Hârjaba și Oana Masala, de la Cole­giul Naţional Costache Negri, din Târgu Ocna, prof. Mara Merfea, de la Colegiul Naţional Gheorghe Vrăncenu, din Bacău, prof. Teddy Axente, Cristina Taraș, Simona Stoica și Ștefania Volmer, de la CSEI Nr. 2, din Comănești, prof. Florina Opincariu și Nicoleta Zărnescu, de la Colegiul Naţional Ferdinand I, din Bacău, prof. Ramona Cioarec, de la Școala Gimnazială Spiru Haret, din Bacău, prof. Cătălin Mazilu, Albu Adina, Mihai Chelaru și Anca Dabija, de la CSEI Nr. 1, din Bacău, prof. Ion Fercu și Andreea Păduraru, de la Colegiul Tehnic Ion Borcea, din Buhuși, prof. Adrian Năstac și Elena Nicodim, de la Școala Gimnazială Specială Maria Montessori, din Bacău, prof. Mirela Sandu și Gabriela Bordianu, de la Colegiul Catolic Sf. Iosif, din Bacău.
Convinși că adevă­rata reușită a unei mani­festări cultural-educative de o asemenea amploa­re constă în implicarea a cât mai multor factori cu atribuţii în aceste do­menii, opinăm că acti­vităţile proiectului au ur­mă­rit, în primul rând, colaborarea cu autorităţile locale, cu instituţiile de cultură, cu cele specializate, cu agenţi economici, sindicate, organizaţii nonguvernamentale, dar și cu părinţi, elevi etc.
Așadar, cea mai mare parte a acţiunilor specifice festivalului s-a desfășurat în unităţi de învăţământ din întreg judeţul, dar și la Centrul American Corner Bacău.
Prof. Gabriel STAN, directorul CCD Bacău
 

Distribuie acest articol!