Vorbim adesea despre lucru­rile rele, despre bariere, lipsuri, dezastre. Este un mod firesc prin care creierul nostru caută, în mod activ, să fie pregătit, elementele negative (care pot să fie ­riscuri în supraviețuire) să nu ne prindă „descoperiți“, să putem să le facem față.

În ultimii ani, după pandemia de Covid-19 și în mijlocul unor războaie care nu se mai termină, această tendință tinde să crească. Mass-media reprezintă un factor în plus de a induce stres, temeri, anxietate.

Sunt toate aceste fenomene sociale complet separate de spațiul educațional al școlii, putem să excludem cu desăvârșire impactul lor asupra învățării? Cu siguranță că nu, dar lucrurile sunt și mai grave, nu vorbim doar despre elev și ­despre cum acest spectru al lucrurilor negative influențează motivația pentru învățare și chiar randamentul învățării, dar profesorul este și el supus aceluiași fenomen și starea sa psihologică afectează procesul de învățământ ca atare, în toate componentele sale, atât asupra predării, cât și asupra învățării și evaluării.

De altfel, așa cum am spus în nenumărate rânduri, un profesor fericit este cea mai rapidă cale spre elevi fericiți, motivați, și spre o relație bună în sala de clasă.

Dar despre ce este vorba când vorbim despre fericire? Elizabeth Dunn de la Universitatea British Columbia a arătat că participanții care au primit o sumă de bani și au fost instruiți să o cheltuiască pentru alții s-au simțit în mod semnificativ mai fericiți decât cei care au cheltuit-o pentru ei înșiși.

Așadar, fericirea profundă nu este legată doar de acele „izbucniri încântătoare de bucurie“, cum le numește autoarea, acestea din urmă fiind, de altfel, de scurtă durată. Pentru a ajunge la fericire este mult mai important să se mute accentul de la plăcerea personală la o perspectivă mai largă care include conexiune și un sentiment de scop. Acest tip de fericire este hrănitor și duce la un sentiment de mulțumire de lungă durată.

O primă conexiune cu meseria de dascăl: ea presupune în primul rând întrajutorarea celorlalți și sentimentul superior propriei persoane că vei contribui la progresul societății. De altfel, mulți dintre cei care aleg să devină profesori au astfel de motive, dar, din păcate, la nivel social, acest scop fundamental se pierde și profesorii se simt trădați de suportul, de sprijinul autorităților și al societății.

La rândul ei, Laura Carstensen (apud LoBue, 2024) a sugerat că, pe măsură ce îmbătrânim, devenim mai motivați să găsim sens în evenimentele vieții și să experimentăm cât mai multă fericire ­înainte de a muri. Iată de ce, pentru sistem, profesorii mentori ar putea să fie și un sprijin pentru fericirea tinerilor dascăli debutanți care, așa cum știm, în primii ani sunt în cea mai mare măsură tentați să părăsească sistemul de învățământ. Iată o a doua logică dată de articolul de astăzi: fericirea în profesie ca un determinant al rămânerii în profesie.

Ce se poate face efectiv? Seppälä (2024) ne oferă sun set de pași pentru a cultiva un sens în viață, acest element fiind, așa cum am văzut, un element central în atingerea fericirii:

• Conexiuni permanente și profunde cu cei dragi. Meseria didactică este foarte consumatoare de timp și la nivel emoțional, dar este important ca profesorii să își petreacă timp suficient cu familia și cu prietenii.
• Generozitatea: în momentul în care suntem implicați în acțiuni care aduc un plus comunității din care facem parte, acest lucru se întoarce pozitiv asupra stării noastre de fericire. Iată o perspectivă de pus în practică împreună cu elevii, măcar în perioadele de „Școala Altfel“ și „Școala Verde“.
• Explorarea spiritualității, sub orice formă, adaugă profunzime modului în care percepem viața.
• Exersarea recunoștinței prin focalizarea pe lucrurile care contează cu adevărat. Uneori este dificil să ne concentrăm pe ceea ce este bun chiar și în lucrurile rele, dar identificarea a ceva bun în tot și în toate ne poate ajuta să fim mai fericiți.
• Căutarea creșterii personale prin a investi în toate momentele de dezvoltare pe care le putem asimila prin realizări palpabile, dar și prin momente de sărbătorire la nivel sufletesc. Această logică a ceea ce cercetările actuale numesc „înflorirea umană“ are, conform programului dezvoltat în cadrul Universității Harvard (apud Clemente și Goodman, 2024) cinci domenii centrale: 1. fericire și satisfacție în viață, 2. sănătate fizică și mentală, 3. sens și scop, 4. caracter și virtute, 5. relații sociale apropiate.

Pentru a ajunge mai ușor la cele de mai sus, puteți practica la nivel personal, în familie sau chiar cu elevii, exercițiul oferit de către Davis (2018). Acesta presupune să ne gândim la lista de valori de mai jos. Cel care realizează exercițiul o să bifeze toate acele valori pe care crede că le deține.

Lista de valori propusă de către Davis, include: Echilibru, Spirit de aventură, Autenticitate, Curaj, Compasiune, Provocare, Cetățenie, Creativitate comunitară, Curiozitate, Determinare, Corectitudine, Libertate, Prietenie, Distracție, Generozitate, Orientare spre creștere personală, Onestitate, Integritate, Sentiment de dreptate, Amabilitate, Dezvoltare cognitivă, Învățare, Leadership, Dragoste, Loialitate, Deschidere, Optimism, Recunoaștere, Respect, Responsabilitate, Securitate, Respect de sine, Conexiune socială, Spiritualitate, Stabilitate, Statut, Bogăție, Înțelepciune.

Pasul următor prespune să fie încercuite cele mai importante 5 valori, dintre cele pentru care s-a optat inițial, chiar dacă poate părea, la o primă vedere, că unele dintre ele se intersectează sau se suprapun. Ce acțiuni ar conține punerea unei astfel de valori în practică? Pentru fiecare valoare dintre cele cinci se vor nota câte trei astfel de acțiuni.

La final trebuie să ne gândim cum ne fac aceste valori să ne simțim. Poate că ne considerăm optimiști, dar facem ceva concret în acest sens? Chiar dacă am încercuit valoarea în cauză, dacă nu identificăm o acțiune concretă în ulti­mele trei luni care să ne arate că o și punem în practică, atunci distincția dintre ceea ce vrem și ceea ce se întâmplă de fapt este mult prea mare. Trăirea efectivă a vieții sub auspiciul valorilor în care crezi este un generator de sens și o sursă de fericire personală.

Așadar, un slogan în care merită să credem: Profesori fericiți, elevi fericiți!

Prof. univ. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară – Universitatea din București

Articol publicat în nr. 58-59-60 al revistei Tribuna Învățământului