Câteva considerații despre idealul educațional al societății viitorului

Câteva considerații despre idealul educațional al societății viitoruluiArticolul abordează problema idealului educațional care reflectă modul cum nevoile sociale și profesionale de perspectivă se regăsesc în formarea generațiilor viitoare prin sistemul de educație. Expunerea pornește de la delimitarea conceptuală a termenului „ideal educațional“, personali­zându-l în funcție de dinamica evoluției societății actuale. În final sunt prezentate câteva direcții utile de urmat în formarea omului viitorului de către specialiștii care proiectează Legea Educației Naționale.

Societatea evoluează odată cu avansul tehnologiei și al științei, progresul ei depinzând de capacitatea de a surprinde tipul nevoii de forță de muncă din viitor și valorile sociale care îi dublează și asigură integrarea activă a indivizilor. În acest context, educația devine procesul prin care se creează legătura formativă și in­­formativă între societate și individ, având finalitatea de a-l modela pe acesta în scopul de a se apropia cât mai mult de forma maximă de expresie umană reprezentată de ideal. Fiecare epocă istorică s-a diferențiat în trecut prin modelul uman de care a avut nevoie pentru a evolua atât în plan economic, cât și social și cultural. Astfel, idealul educațional este expresia cea mai înaltă a dezvoltării personalității umane în acord cu profesiile impuse de economie, valorile sociale și morale, ce creează cadrul general de referință pentru formarea generațiilor viitoare în funcție de particularitățile spațiului geografic și de determinările istorice ale timpului. Din punctul de vedere al structurii acestei componente teleologice a educației, se disting câteva dimensiuni care conturează profilul de referință:

  1. Dimensiunea socială reflectă tendințele sociale care vor caracteriza societatea viitoare. În general, aceasta oglindește valorile sociale care reglementează viața în comun, normele comunitare ce definesc limitele libertăților sociale, tipul esențial de relaționare interumană care stă la baza solidarității comunitare.
  2. Dimensiunea psihologică definește ansamblul de trăsături psiho-comportamentale dezirabile pentru societatea viitoare considerată pornind de la caracteristicile sociale și economice și de la realitățile istorice ale momentului de referință.
  3. Dimensiunea pedagogică traduce idealul educațional în plan acțional prin metode și mijloace de învățământ, adaptându-le în funcție de particularitățile psiho-sociale ale subiecților.

Cele trei dimensiuni sunt în interdependență și se află într-un raport dinamic permanent, întrucât societatea este în continuă evoluție, iar formarea genera­țiilor viitoare trebuie să considere fiecare element nou care aduce modificări în profilul de perspectivă.

Fiecare sistem de educație creează un profil de referință al generațiilor viitoare, în funcție de care formulează finalitățile educației, elaborează curricula și formează profesorii. În Legea Învățământului nr. 1, art. 3 din 2011, idealul educațional al școlii românești constă „în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea ­personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea perso­nală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii“. O scurtă analiză a sintagmei evidențiază următoarele direcții de intervenție a educației:

  • dezvoltarea individualității în interdependență cu valorile sociale promo­vate de societate;
  • dezvoltarea profesională în acord cu cererile pieței muncii;
  • stimularea participării active la via­ța civică.

Evoluția schimbărilor societății actuale prin progresul rapid tehnologic, prin reconfigurarea modalităților de comunicare interumană și schimbarea mijloacelor de muncă este factorul esențial în re­gândirea tipului de ideal educațional. Așadar, în prezent se observă tendința economiei globale de a substitui forța de muncă umană cu cea a roboților, omului revenindu-i sarcina de a ști cum să ­manipuleze soft-urile aferente, ceea ce determină nevoia societății de a avea indivizi capabili de a se adapta activ la relaționarea cu dispozitivele de tip robotic. Pe de altă parte, este vizibilă transferarea comunicării interumane din planul real în cel virtual, acest aspect având im­­plicații asupra evoluției ulterioare a personalității, cum a fost prezentat în arti­cole anterioare. În plus, considerând tendința științei actuale de a progresa până la punctul la care atinge o singularitate tehnologică, ființa umană este obligată să se adapteze continuu la actualizarea dispozitivelor de lucru și uz personal, ceea ce implică formarea unor competențe specifice și dezvoltarea unor trăsături personalitare care să asigure integrarea rapidă și fără un impact relevant asupra psihicului.

De vreme ce idealul educațional din legea elaborată în 2011 pune accent pe formarea personalității autonome care în acel moment istoric era justificată, în prezent, mai adecvată este introducerea atributului „rezilient“, care să definească un model de om al viitorului care este capabil să se adapteze facil și fără influențe relevante la nivelul psihic. În societatea tehnologică a viitorului în care dependența omului de inteligența artificială sau de mijloacele robotice este dictată de stilul de viață, autonomia înseamnă capacitatea de a se adapta pozitiv la orice schimbare într-o unitate de timp. Astfel, introducând termenul de „reziliență“ în idealul educațional, se vor redimensiona finalitățile educației, iar curricula va fi adaptată prin introducerea de activități/secvențe în învățare, prin care aceasta poate fi formată și dezvoltată. Într-un articol viitor va fi abordată competența de a fi rezilient și vor fi prezentate modalități de formare a acesteia.

Așadar, educația generațiilor următoa­re trebuie să vizeze un model uman care să își păstreze unicitatea, dar să și fie flexibil în raport cu evoluția științei care îi pă­­trunde în viață și în mediul profesional din ce în ce mai mult. Viitorul aparține acelora care vor fi capabili să se adapteze activ la fluxul rapid al schimbărilor tehnologice și sociale, putând să își păstreze in­dividualitatea și autonomia în gândire.

Alina Mihaela MUNTEANU – profesor, psiholog CMBRAE

Articol integral publicat în revista Tribuna Învățământului nr. 40