Câte ceva despre serviciul pe şcoală

74

În Legea Educaţiei Naţionale (LEN) din 2011, în capitolul ce face referire la încadrarea personalului didactic (Art. 262 – (1)), se spune că norma didactică este formată din „activităţi didactice de predare‑învăţare‑evaluare şi de instruire practică şi examene de final de ciclu de studii, conform planurilor‑cadru de învăţământ: din activităţi de pregătire metodico‑ştiinţifică; din activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ: mentorat, şcoală după şcoală, învăţare pe tot parcursul vieţii“. A dispărut acea referire la obligativitatea acelor ore (1‑2 ore) de serviciu pe şcoală, ce se regăsea în vechea Lege a învăţământului.
Prin Art. 7. – (1) LEN, sunt „interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactiv auxiliar şi nedidactic“.
În schimb, în Ordinul MENCS nr. 5079/2016 – aprobarea Regulamentului‑cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, un articol duce către amintita problemă.
Citez: Art. 50 – în unităţile de învăţământ se organizează permanent, pe durate desfăşurării cursurilor, serviciul pe şcoală a personalului didactic de predare şi instruire practică, în zilele în care acesta are cele mai puţine ore de curs. Atribuţiile personalului de serviciu sunt stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ, în funcţie de dimensiunea perimetrului şcolar, de numărul elevilor şi de activităţile specifice care se organizează în unitatea de învăţământ.
Prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar se vor regăsi în Regulamentul intern al fiecărei instituţii. Acest regulament trebuie să respecte dispoziţiile obligatorii prevăzute la Art. 242 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii.
Conform acestuia, Regulamentul intern cuprinde reguli privind protecţia, igiena şi securitatea în muncă în cadrul unităţii; reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnităţii; drepturile şi obligaţiile angajatorului şi ale salariaţilor etc. Dacă o să răsfoiţi regulamentele inferne ale şcolilor, o să găsiţi un capitol dedicat serviciului pe şcoală. În acest capitol se regăsesc sarcinile profesorului de serviciu. Într‑un astfel de regulament, se spune că profesorul de serviciu este membru temporar al Comisiei de urmărire a disciplinei elevilor.
Există şi procedură instituţională pentru realizarea şi atingerea obiectivului mai sus‑amintit procedură realizată la cererea CEAC (Comisia de evaluare şi asigurarea calităţii din fiecare instituţie şcolară).
Propunerea MEN – Codul de etică face referire la acest serviciu pe şcoală prin art. 5, alineatul a), unde sunt prevăzute 3 modalităţi de ocrotire a sănătăţii fizice, psihice şi morale a educabililor, care fac referire la supravegherea acestora.
În fişa postului de profesor – din oricare şcoală (cred, pentru că nu am acces la toate fişele din toate unităţile de învăţământ preuniversitar) nu apare nicio referire explicită la această activitate suplimentară. Cel mult, această obligaţie de serviciu este subînţeleasă din ultima prevedere a fişei, unde se spune că, în funcţie de nevoile specifice ale unităţii de învăţământ, salariatul este obligat să îndeplinească şi alte sarcini repartizate de angajator, precum şi să respecte normele, procedurile de sănătate şi securitate a muncii, de PSI şi ISU, în condiţiile legii.
Conchid că pentru un cadru didactic, serviciul pe şcoală presupune: a) Securitate: Nu este specificat nimic în vreo lege sau vreun regulament în ce constă sau cum se realizează.
Personalul instituţiei urmează cursurile/informările cu privire la SSM, dar se pune accent pe comportamentul angajatului la locul de muncă. b) Protecţie asigurată de către: serviciul de pază al şcolii, poliţia comunitară, personalul instituţiei şi pro­tecţie personală. c) Timp: se prezintă cu 15‑30 de minute înainte de program şi pleacă cu 15‑30 minute după încheierea programului. Este de serviciu în ziua metodică sau în ziua cu puţine ore de predare. La două sau trei săptămâni, în funcţie de numărul de cadre didactice ale şcolii. d) Recompense financiare: orele suplimentare nu sunt plătite. În unele şcoli, se consemnează în condica de prezenţă acest serviciu, ca titlu informativ. Altă dovadă este caietul de procese‑verbale al profesorului de serviciu pe şcoală. Cadrul didactic este penalizat dacă refuză să facă de serviciu sau dacă nu s‑a achitat cu brio de sarcină. e) Responsabilitate asupra a 600 de elevi, 40 cadre didactice, personalul nedidactic, clădirea şcolii, bunurile acestei clădiri, cataloage. f) Re­-
surse, instrumente: insigna „profesor de serviciu“, caietul de procese‑verbale, anunţarea directorilor, autorităţilor (după un plan bine stabilit), „ameninţarea! cu amenda – niciodată pusă în practică, deoarece nu există metodologie de aplicare; pantofi sport. g) Parteneri: direcţi: al doilea profesor de serviciu şi doi elevi de serviciu; indirecţi; directorii şi personalul de pază/medical. Cei doi elevi de serviciu pierd cinci‑şase ore de câteva ori pe an, în funcţie de numărul de elevi sau de clase ale şcolii/liceului. Nu pot refuza, deoarece regulamentul intern o interzice. Dacă părăsesc mai devreme postul, sunt sancţionaţi în funcţie de prevederile instituţiei: cu scăderea notei la purtare, cu mustrare scrisă, cu absenţe la orele din acea zi.
Condiţiile de lucru nu sunt chiar adecvate pentru sănătatea şi securitatea lor – în holul de la intrare. Ei legitimează persoanele străine (se suprapun cu activitatea portarului sau paznicului şcolii), lucru periculos când un adult violent pătrunde în şcoală. h) Impact dorit: elevii simt „mâna legii“, se presupune şi responsabilizarea lor; prevenirea incidentelor, ordine şi disciplină în instituţie; imagine instituţională bună în societate, comunitate. Oare aşteptările sunt satisfăcute? i) Competenţe necesare: fizic atletic; sănătate bună; justiţiar; empatic; „sânge‑rece“, cunoaşterea procedurilor şi îndatoririlor; cunoaşterea şcolii şi a elevilor, pentru a nu avea probleme de identificare a elevilor ce încalcă regulamentul; tehnici de comunicare şi de negociere, de prevenire a violenţei; pregătire de specialitate pentru cazuri de urgenţe. De ce? Deoarece „profesorul de serviciu verifică ordinea şi disciplina în pauze, pe coridoare şi în curtea şcolii“ (citez dintr‑o procedură instituţională).
Exemple de „bune practici“
Într‑o clădire cu trei etaje, sunt doi profesori alocaţi – în ziua lor liberă sau metodică sau în ziua cu puţine ore. În timpul pauzei, aceştia patrulează prin şcoală. Sunt doi oameni (dacă nu cumva unul nu e delegat cu o altă misiune) care merg câte 10‑15 minute pe culoare, urcă şi coboară scări. De multe ori, profesorii au fost acuzaţi că nu au supravegheat şi elevii ce se aflau în clase. Multe situaţii‑problemă au fost filmate şi identificate în spaţiile alocate orelor de curs. Dar oare e posibil să supraveghezi un singur culoar pe care se află opt clase? Imaginaţi‑vă că într‑o clasă, doi elevi se bat şi în timp ce încercaţi să aplanaţi conflictul, într‑o altă clasă, unui elev i se face rău. Este imposibil să poţi supraveghea, în acelaşi timp, un număr redus de elevi, nu mai spun de 600.
Nu ştiu dacă s‑a pus problema cu privire la sănătatea cadrului didactic, aspect ce lipseşte din LEN sau ROFUIP.
Cum ar putea să‑şi facă datoria o persoană în vârstă, ponderală sau cu probleme cardiace? Oare nu‑i incomod pentru cei cu artroză, vene varicoase sau monturi? Lăsând la o parte aspectul ce ţine de sănătatea la locul de muncă, deoarece nu mai contează uzura fizică la care este predispus cadrul didactic, cum poate un profesor să împiedice gestul unui elev oarecare de împingere pe scări a altui elev, când acest profesor se află într‑un alt loc, asigurând paza şi securitatea formabililor? Pe profesorul de serviciu l‑ar putea costa libertatea sau locul de muncă, dacă ar exista urmări grave. Datoria profesorului este de a încerca să separe elevii ce se bat, dar riscă să fie lovit de către aceştia. Elevii sunt sancţionaţi pentru violenţa dovedită între ei, dar nu am văzut elevi sancţionaţi pentru violenţa asupra profesorului ce s‑a amestecat în acele lupte. (Poate a fost vina profesorului).
Au fost situaţii când părinţii, rudele sau elevii revoltaţi au intrat în şcoală, pregătiţi de luptă. Nimic nu i‑a împiedicat sau speriat să agreseze fizic sau verbal personalul instituţiei. Nu am auzit vreodată că un astfel de părinte, rudă sau elev să fie sancţionat, în aşa fel încât să reprezinte nu un model, gen „aşa nu“, ci un prim pas spre dialog civilizat.
A patrula pe culoarele şcolii, în condiţiile în care profesorul are aceeaşi înălţime ca elevii, acesta riscă să fie prins în grupuri zgomotoase şi energice. Profesorul trebuie să se ferească de câte o palmă, sau de câte un copil care aleargă etc.
Referitor la securitatea la locul de muncă a cadrului didactic, mă lovesc de aceeaşi lipsă legislativă. Se vorbeşte despre şocul electric, pericolele mecanice, temperaturi excesive, implozie, foc, dar nimic despre riscul de a fi rănit sau omorât de către o altă persoană sau de efortul provocat de urcarea sau coborârea scărilor în timpul pauzei.
Există alternative?
Cum se pot preveni aceste situaţii? Sau cum le putem minimaliza – termen folosit de Departamentul Educaţiei din Australia? Acolo, în Australia, se pare că au găsit o metodă de responsabilizare a tuturor factorilor implicaţi în educaţie. Şi nu numai legislativ, pardon, intern, aşa cum se întâmplă în România. Profesorii trebuie să supravegheze elevii 30 minute înaintea orelor şi în timpul mesei. În rest, toţi profesorii supraveghează curtea şcolii. Dar responsabilitatea nu este numai a profesorilor sau a şcolii. Comunitatea şi familia sunt implicate activ, oferind servicii de voluntariat pentru a asigura supravegherea elevilor, iar după terminarea orelor, părinţii sunt direct responsabili de ceea ce se întâmplă cu copiii lor.
În Finlanda, ora este de 45 de minute, iar pauza de 15 minute. Profesorul are libertate să‑şi aleagă metodele şi mijloacele pentru realizarea lecţiei.
În timpul pauzelor, elevii ies în curtea şcolii, pentru a se juca sau pentru a socializa. Acest program îi ajută în focalizarea lor la ore, dar şi ca să‑şi dezvolte diferite competenţe necesare pentru viaţă. Pe durata pauzei, elevii sunt supravegheaţi de doi profesori (aceştia sunt aleşi în funcţie de cum le vine rândul). Este mult mai uşor să supraveghezi elevii într‑un spaţiu deschis, decât într‑o clădire cu trei etaje+parter. De notat este că elevii sunt în curtea şcolii în timpul pauzelor, chiar dacă e soare sau plouă. Profesorii şi elevii se bucură de pauză în egală măsură. Acest lucru se aplică/se întâmplă din anii ’60.
Prin Legea educaţiei, din Norvegia se spune că elevii au dreptul la supraveghere când aşteaptă în clase la începutul zilei şi la sfârşitul orelor. În organizarea actului educaţional, un rol important îl are municipalitatea, cea care asigură instrumentele şi căile necesare realizării, dar, totodată, propune regulemtnul intern al şcolii. Conform documentelor studiate, în Norvegia se pune accent pe prevenirea incidentelor. Elevii şi părinţii sunt implicaţi activ în deciziile comunităţii, pentru a preveni posibilele situaţii de risc. Deoarece sauncţiunile sunt dure, elevii cu comportament agresiv sunt eliminaţi de la ore, părinţii nu mai primesc facilităţile din partea primăriei, pentru educarea copilului, calificative mici. Ei ştiu că o problemă apărută într‑o şcoală poate reprezenta un cost suplimentar pentru economia ţării.
În şcolile de stat, se organizează serviciul de monitorizare a grupurilor de elevi. Astfel, municipalitatea ştie ce se întâmplă cu acel grup pe durata anului, transmite tuturor elevilor informaţii despre drepturile lor, despre scopul supravegherii, îi pune în legătură pe copii cu posibili parteneri pentru a colabora.
În şcolile de stat şi private, elevii beneficiază de asigurare de accidente, ce se pot produce în timpul deplasării de acasă către şcoală şi invers, pedurata orelor de curs, în timpul practicii şi în timpul activităţilor extraşcolare organizate.
În timpul pauzelor, elevii din învăţământul secundar nu sunt supravegheaţi de către profesori, deoarece se consideră că sunt maturi şi responsabili. Directorul sau membrii consiliului de administraţie controlează ocazional curtea şcolii (loc neîndrăgit), pentru a se asigura că elevii nu fumează. În timpul pauzelor, elevii pot părăsi curtea şcolii pentru a pleca la cumpărături, în apropiere.
Spania – Prevenirea conflictelor şi a riscurilor, şi rezolvarea pacifistă a problemelor din viaţa personală, familială şi socială, cu accent pe prevenirea violenţei în general; desfăşurarea activităţii didactice în condiţii de sănătate şi securitate, pentru a preveni posibile riscuri ce pot să apară la locul de muncă sunt prevederile Legii educaţiei spaniole. Elevii sunt separaţi pe categorii de vârstă, ceea ce face mai uşoară sarcina profesorului supraveghetor. Dacă un elev întârzie, părintele primeşte un SMS prin sistem automat. Dacă elevii se bat, primesc de la mustrare scrisă până la eliminare, în funcţie de gravitatea situaţiei şi de regulamentul intern. Cheia succesului constă în strânsa cooperare şi implicare a şcolii‑familiei‑poliţiei. Elevii respectă legea.
Scopul scuză mijloacele?
De ce trebuie ca un cadru didactic să facă de serviciu pe şcoală? Scopul este siguranţa elevilor. Dar este etic? Spre reamintire, etica este „ansamblu de norme în raport cu care un grup uman îşi reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim şi acceptabil în realizarea scopurilor“. Oare scopul va fi realizat, atât timp cât aceste căi de atingere sunt la limita legii şi nici nu sunt admisibile, deoarece încalcă demnitatea.
Profesorul de serviciu trebuie să anunţe direcţiunea atunci când un coleg lipseşte. Există într‑un anume judeţ, o directivă a inspectoratului, ca profesorul de serviciu să controleze efectuarea ultimilor două ore din program şi consemnarea în registru a efectivelor de elevi din fiecare clasă. Astfel, urmau a fi sancţionaţi, acei profesori care nu notau absenţele în catalog, şi li se consemna în condica de prezenţă, ora/orele neefectuate.
Urmarea? Orice om v‑ar spune că acest gen de pândă nu este în beneficiul organizaţiei. Profesorul de serviciu este un fel de „baubau“, care din nefericire este asimilat cu un clovn sau cu un paznic. Insigna impusă cadrelot didactice, în unele şcoli, nu aduce statutul şi drepturile de sherif, ci doar alterează imaginea pe care acel om o are în societate. El îşi depăşeşte cu mult menirea, este implicat atât în educarea, cât şi în paza formabililor, este direct răspunzător de sănătatea şi securitatea acestora, în timpul orelor, dar şi în timpul pauzelor. Mai poate fi credibil un cadru didactic care are şi statut de paznic (fără a lega demnitatea cuiva, pentru postul de panic nu se cer studii superioare cu licenţă)? Părintele român este cu jumătate de normă? Municipalitatea şi poliţia se eschivează de la ceea ce se întâmplă în perimetrul şcolii?
Era mult mai simplu dacă acel sistem de supraveghere video era utilizat pentru monitorizarea şi sancţionarea elevilor şi a altor persoane care au abateri grave în incinta şcolii. Era mai simplu dacă nu toată răspunderea ar fi căzut pe umerii cadrelor didactive. Este nevoie de o implicare reală a comunităţii, a familiei, a autorităţilor în viaţa şcolii. Era mai simplu dacă toţi partenerii educaţionali erau formaţi să resăecte legea – care se aplică, fără excepţie –, dacă erau responsabilizaţi pentru actele lor. Deoarece, school should be a place where both, students and teachers, feel safe.
Prof. Lavinia VIŞAN, CN Ion Luca Caragiale,
Moreni, jud. Dâmboviţa