S-a încheiat concursul apolitic al directorilor și directorilor adjuncți din învățământul preuniversitar românesc. După unii comentatori, a fost o competiție necesară, oportună, coerentă, salutară; după alții, a fost o improvizație, declanșată prea repede, inoportună fiindcă a fost plasată în timpul anului școlar și a cam perturbat sistemul de învățământ (în mod curent a fost utilizat un termen mai tare: a bulversat). Dacă judecăm obiectiv, adevăruri parțiale sunt identificabile în ambele poziții, dar argumentările conțin și alegații greu de susținut ori refracții ale logicii. Este posibil ca mediana celor două să reprezinte calea justă. Practic ar trebui să admitem că momentul adevărului se cuvenea să fie plasat nu în octombrie-noiembrie 2016, nici în vara lui 2017, ci undeva prin martie-aprilie-mai, aproape de vacanța de primăvară a anului viitor. Mărul discordiei l-a reprezentat exact momentul concursului, după care – conform principiului avalanșei – totul s-a rostogolit vijelios și a antrenat forțele centrifuge ale politicului. C-așa-i la noi!
În județul Vaslui au fost scoase la concurs 148 de funcții de conducere (director/director adjunct), pentru care s-au înscris 142 de cadre didactice. Numărul funcțiilor este, așadar, mai mare decât numărul candidaților, dar de aici nu trebuie să tragem concluzii definitive, fiindcă ne putem înșela. Dacă judecăm nuanțat, totul se relativizează. Funcția de director nu este chiar atât de atractivă încât să aglomereze linia de start. Practicieni ai catedrei cu experiență îndelungată au subliniat, inclusiv în paginile Tribunei învățământului, faptul că puterile directorului sunt strict limitate astăzi: el nu poate decide nimic esențial (salarizarea personalului din subordine, selecția elevilor, stimularea financiară a performanței), este doar o piesă într-un angrenaj, executând îndeobște „mișcări impuse”, ordonate de minister, de inspectoratul școlar, de factorii de decizie ai administrației locale. Continuând statistica de mai sus, este de reținut că din 142 de candidați au fost declarați admiși/reușiți 108, în două situații admițându-se reprogramarea competitorilor (de la școlile rurale din Dodești și Perieni). În primul caz, motivația este susținută de factori obiectivi (un membru al comisiei de evaluare este plecat din țară), iar în cel de-al doilea caz s-a ivit o situație litigioasă care – probabil – va fi soluționată în instanță, după opinia reprezentantului autorizat al ISJ. În pofida declarațiilor liniștitoare ale decidenților oficiali și ale purtătorilor lor de cuvânt, evenimentele din timpul concursului n-au fost chiar atât de line și de armonioase. Patimile, orgoliile și – culmea! – animozitățile cu substrat politic (sic!) din unele localități au devenit stânjenitoare și inconfortabile pentru principalii actanți. Cutare lider local susține cutare candidat și nu concepe ca favoritul său să piardă – cam aceasta ar putea fi traducerea în enunț transparent-eufemistic a situației.
Punctajul final al fiecărui candidat – accesibil pentru oricine în spațiul virtual – a stârnit de asemenea reacții umorale, comentarii malițioase și insinuări ironice. Pe undeva este și o probă de imaturitate a comentatorilor și „analiștilor” ocazionali, cei care nu pierd niciodată ocazia de a-și da cu părerea, a se da deștepți. Probabil că avem această apucătură în ADN și nu ne putem abține, exact ca-n fabula cu broasca și scorpionul. Inutil să spunem că ierarhia trebuie privită cu luciditate și detașare și judecată în relativismul ei. Aici nu există fruntași și codași (în categoria reușiților), ci doar – global – admiși și respinși. O problemă realmente serioasă a rămas încă în suspensie: zeci de școli nu vor avea directori abilitați prin concurs. Soluția de uz curent este aceea a numirii cu delegație a altor cadre didactice până la organizarea unui nou concurs. Altfel spus, provizoratul va continua într-o serie de unități școlare (nu puține) din motive evidente: unii candidați au fost respinși (fie la dosar, fie pe traseul concursului); o serie de directori nu s-au prezentat la start (erau vulnerabili ca pregătire managerială, nu și-au strâns la vreme documentele necesare, s-au temut să nu-și „șifoneze” imaginea publică printr-un eșec, au obosit în funcții, sunt stresați, sceptici, blazați etc.). Poate că unii au fost sfătuiți amical să se dea deoparte pentru a face loc altora mai tineri și mai plini de elan managerial. Dincolo de întreaga tevatură organizatorică și, prin reflex, mediatică se întrevede o speranță: poate că directorii confirmați/re­confir­mați prin concursul de acum vor avea o șansă mai bună să-și ducă la capăt proiectele cuprinse în oferta educațională și că nu vor fi schimbați decât după încheierea mandatului. În alți termeni, după alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 sperăm că nu va reîncepe „vânătoarea de vrăjitoare” și guvernanții, viitorul minister, coaliția politică victorioasă nu vor declanșa altă „mare epurare”, așa cum s-a întâmplat, cu o precizie matematică, în ultimii 25-26 de ani. Lumea a obosit de atâtea schimbări: de legislație, de oameni, de macaz, de orientare politico-ideologică și chiar de convingeri morale. Cerem mereu stabilitate, iar aceasta rămâne iluzorie.
Deși au puteri limitate și răspunderi nelimitate (ei răspund de tot ceea ce se întâmplă în școală/liceu, 24 de ore din 24), directorii beneficiază de indemnizații de conducere relativ modeste, care „nu sfidează nicio concurență”, ca să parafrazăm un slogan publicitar. N-ar fi necesară o revizuire pozitivă a acestor indemnizații? Și astfel am ajuns la un alt subiect dureros: salarizarea unitară a bugetarilor. Legea – după cum titrează presa alarmistă și avidă de evenimente negative – e din nou în aer. Până când vom clădi oare castele pe nisipuri mișcătoare?…
Teodor PRACSIU