Profesorul Daniel Dragomirescu a optat de mai mult timp pentru o viaţă discretă, departe de agitaţia cotidiană a confraţilor, preferând reculegerea în bibliotecă şi travaliul la masa de scris. Ritmul de lucru este unul susţinut, iar cadenţa apariţiilor editoriale tinde să se accelereze. Stau dovadă titlurile cărţilor sale: „Cel din urmă rapsod şi alte povestiri“ (2002), „Liviu Rebreanu. Romancierul şi lumea sa“ (2002), „Nimic nou după cortina de fier“ (2003), „Deşertul roşu“ (2004), „Întunecatul noiembrie“ (2005), „Nisipuri mişcătoare“ (2007), „Zodia secerii“ (2007), „Cronica Teodoreştilor“ (2008), „Orizonturi interculturale“ (2012), „Sfârşitul unei dictaturi“ (2015), „Întâlnirea cu Cerberul“ (2016), „Biblioteca Universalis: un compendiu critic – II“ (2017), „Efigii în oglinda lui Cronos“ (2017), „Dicţionar intercultural“ (2017).
Ultima carte – „Pe firul evenimentelor“ (Editura Pim, Iaşi, 2017, 234 p.) – completează seria de patru volume apărute într-un singur an, 2017. Autorul cultivă predilect proza scurtă, romanul, studiul monografic, eseul. Este un condei sagace şi alert. Scriitorul înţelege să-şi onoreze blazonul şi în ultimii ani a demonstrat că este un spirit implicat, atent în diacronie la „vicleniile“ istoriei şi la evenimentele din actualitatea imediată. Atacă subiecte delicate şi are mai întotdeauna un punct de vedere judicios, născut dintr-o judecată sănătoasă şi fermă. Poţi să nu fii de acord cu toate opiniile sale, dar nu poţi să nu apreciezi tentativa de obiectivare, poziţia relativ imparţială.
O temă favorită este aceea privitoare la rănile nevindecate ale istoriei. Autorul sintetizează în câteva pagini drama Basarabiei, străvechi ţinut românesc, negociat cinic de mari puteri, care nu deţineau la vremea respectivă nicio prerogativă legitimă în acest sens („Basarabia, între trecut şi prezent“). Este urmărit sintetic destinul Transilvaniei în istorie şi demonstrată persuasiv apartenenţa la spaţiul românesc: „Transilvania ca o pustă sau stepă fără locuitori este o legendă şi o mistificare cu substrat geopolitic (p. 26 – „Transilvania, vechi teritoriu românesc“). Doctrina stalinistă avea ca vector esenţial expansiunea teritorială, fiind o prelungire în epoca modernă a faimosului testament politic al lui Petru cel Mare („Doctrina lui Stalin“).
Autorul încearcă să identifice rădăcinile autohtone ale Mişcării Legionare şi le găseşte în acţiunile haiduceşti vechi de secole: „…liderul Mişcării ar fi fost un ins însufleţit de porniri haiduceşti, care, evident, deveniseră anacronice în România interbelică“ (p. 31). Rămâne ca istoricii să confirme sau să infirme această teză inedită şi paradoxală. O altă sursă inspiratoare ar fi revoluţia rusă: „…chiar revoluţia – sau lovitura de stat bolşevică – a lui Lenin şi Troţki ar putea să fie un model de acţiune pentru Codreanu, în sensul pur tehnic al cuvântului“ (p. 31). În fine, sunt decelate şi cauzele mai adânci: „Jurământul din Pădurea Dobrina, care precedă în plan psihologic Mişcarea, nu putea să aibă nicio altă raţiune în absenţa ameninţării ţării de noua putere sovietică şi de transformare în stat totalitar. Ea a fost o reacţie a unor tineri educaţi în spirit patriotic şi trecuţi, împreună cu familiile lor, prin greaua experienţă a Războiului Mondial, când trei sferturi din ţară se aflaseră sub ocupaţie germană. Aici se află, într-o bună măsură, originile Mişcării fondate de Codreanu şi de colegii săi la Iaşi, care în acea conjunctură veneau în întâmpinarea unor îngrijorări justificate cu privire la destinul postbelic al României“ (p. 33 – „Premisele unei drame“).
Un eseu corelativ este acela intitulat „I.G. Duca, legionarii şi Carol al II-lea“, în care autorul, bazat pe argumente logice şi de bun-simţ, îl scoate pe rege din ecuaţia asasinării prim-ministrului Duca. Încă o temă de meditaţie pentru istoricii profesionişti! Nu lipsesc acoladele sentimentale provocate de evenimentele dramatice trăite de înaintaşii scriitorului: bunicul, C.Şt. Dragomirescu, a fost combatant în Primul Război Mondial, iar mărturiile acestuia reconfirmă teza clasică a războiului ca experienţă traumatizantă. Al doilea episod se referă la ziua funestă de 4 aprilie 1944, când în urma bombardamentelor aviaţiei asupra Bucureştilor, a sfârşit sub dărâmături sora tatălui scriitorului („Ziua în care la Bucureşti s-a oprit timpul“).
Având certe disponibilităţi intelectuale şi capacităţi asociativ-disociative, Daniel Dragomirescu îşi îngăduie să diversifice paleta tematică, volumul căpătând tonalităţi caleidoscopice, fără a-şi pierde unitatea interioară. Laconic, voi menţiona temele şi ideile ce-i stau aproape de suflet: efemeritatea presei cotidiene şi servituţile timpului istoric, legitimitatea politică în România anilor 1928-1946, utopia aşteptării americanilor după război de către români, un subiect controversat – numărul victimelor din timpul dictaturii comuniste şi cum poate fi denaturat adevărul prin intermediul statisticilor oficiale, vânătoarea de oameni din 13-15 iunie 1990, republică versus monarhie, cu precizarea că autorul înclină balanţa subiectivă în favoarea regalităţii, un preşedinte al speranţelor pierdute (Emil Constantinescu), de la Rusia pravoslavnică la Rusia postsovietică, despre rusofobie, autorul socotind că poporul nostru – tolerant, prietenos, ospitalier – nu poate fi rusofob, despre corectitudinea politică („political corectness“), despre atacuri teroriste, brutale, inumane, în spaţiul occidental, n-ar trebui idealizat astăzi traiul din comunităţile tribale, şcoala – o cenuşăreasă, despre imigranţi şi provocările lumii moderne, despre minciuna oficială în istorie, cu referire la victimele masacrului de la Katyn în cea de-a doua conflagraţie mondială, despre prenumele corect al poetului naţional (Mihai sau Mihail), despre genialul artist comic vasluian Constantin Tă­nase, despre un aristocrat idealist, căr­turarul Teodor Răşcanu, des­pre Nicolae Malaxa, legen­darul industriaş român, întâl­nirile autorului cu Cezar Ivă­nescu, despre distrugerea de monumente istorice şi vestigii arhitectonice, fie din raţiuni politice, fie din rea-intenţie ori neglijenţă, despre Germania, Merkel şi restul Europei, temă ce frământă astăzi contemporaneitatea, de ce a pierdut Hillary Clinton alegerile şi de ce le-a câştigat Donald Trump (iată-l pe Daniel Dragomirescu în postura de analist politic!), brexitul englez şi consecinţele acestuia în plan european, Cuba după Fidel Castro, alegerile de la Chişinău, cazul Vosganian, despre odiseea grotescă a sculpturii brâncuşiene „Cuminţenia Pământului“, tragedia de la clubul Colectiv, CEDO şi noi ş.a. Câteva eseuri sunt traduse în engleză pentru o mai bună receptare de către cunoscători.
Remarcăm la Daniel Dragomirescu diversitatea preocupărilor publicistice, lipsa complexelor intelectuale şi aplombul abordărilor. Lipsit de inhibiţii, autorul socoteşte că este îndreptăţit să exprime un punct de vedere despre probleme oricât de spinoase. Este reconfortantă această dezinvoltură la un intelectual lucid, demitizant, pe care agitatul nostru secol nu-l lasă indiferent. O carte ce merită ochiul atent şi receptiv al cititorului.
Teodor PRACSIU