Școala gimnazială din comuna Movila Miresii, județul Brăila, a oferit cadrul pentru a patra oprire a Caravanei de Bine a Crucii Roșii Române, campanie prin care „voluntarii Crucii Roșii Române desfășoară demonstrații de prim ajutor pentru adulți și copii, sesiuni de educație pentru sănătate pe diferite teme – igienă dentară, nutriție și stil de viață sănătos (alimentația copilului mic, alimentația școlarului), prevenirea infectării cu SARS-CoV-2, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, TBC”, culegând totodată „informații în vederea realizării de baze de date statistice, rapoarte și profile comunitare privind starea de sănătate, nevoia de servicii medicale și de educație pentru sănătate”.
La Movila Miresii, comună cu 14,95% din populație, copii sub 14 ani și 23%, persoane peste 60 de ani, 127 de persoane au beneficiat de consultații și investigații medicale gratuite. Medicii au oferit 482 de consultații și recomandări terapeutice tuturor celor care s-au prezentat la control, copii, tineri, vârstnici. Din cele 482 de consultații gratuite, 96 au fost de cardiologie, 40 de diabetologie și boli de nutriție, 75 de medicină internă – ecografie, 80 de oftalmologie, 69 de ORL și 122 de persoane au beneficiat de măsurarea parametrilor. În urma consultațiilor, toți cei care s-au prezentat au primit scrisori medicale cu rezultatele clinice și paraclinice, precum și recomandări terapeutice.
Raluca Buzea, manager de proiect educație pentru sănătate: „În urma analizei de nevoi a comunității, realizată cu sprjinul voluntarilor filialei de Cruce Roșie Brăila, am constat că 84,21% dintre respondenți nu au realizat nicio investigație medicală în anul 2021. Tot pe baza nevoilor comunității am stabilit și specializările medicale pe care le-am adus în această Caravană. Însă, cel mai important aspect al acestui screening medical este depistarea de boli despre care pacienții nu știau. Acest lucru s-a întâmplat și aici în județl Brăila, dar și în celelalte județe unde am fost și ne bucurăm că în felul acesta salvam vieți.”
Proiect umanitar dedicat persoanelor vulnerabile
Societatea Națională de Cruce Roșie din România subliniază că „a lansat în luna februarie 2022 proiectul umanitar Caravana de Bine, dedicat persoanelor vulnerabile din mediul rural, menit să ofere acces la screening medical gratuit. Caravana face parte din Campania națională de promovare a sănătății în comunitățile rurale și este implementată de Crucea Roșie Română cu sprijinul financiar al United States Agency for International Development (USAID), prin intermediul apelului global al Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC).
În contextul pandemiei Covid-19, sănătatea este mai importantă ca oricând, însă, de multe ori, oamenii din mediul rural nu dispun de informațiile și de resursele necesare pentru a preveni boli grave ori pentru a merge la medic atunci când apar primele simptome alarmante. Astfel, multe vieți se pierd inutil. Prin parteneriate cu oameni de bine, medici și personal medical, Crucea Roșie Română aduce medicii acolo unde este mai mare nevoie de ei.
Caravana de Bine a Crucii Roșii Române a fost până acum în județele Buzău, Dâmbivița și Arad, iar următoarea oprire va fi în județul Ialomița în zilele de 8-9 aprilie. Până în luna septembrie 2022, Caravana va ajunge și în județele Botoșani, Caraș Severin, Mehedinți, Olt, Covasna, Giurgiu, Vrancea, Teleorman, Bacău, Bihor, Suceava”.