Într-o vreme dominată de măsuri igienico-sanitare preventive, a pornit caravana Microduș, pusă în mișcare de Asociația Zi de Bine și Fundația Bethany. Se adresează celor peste 500 de copii aflați în situații vulnerabile din județul Iași. Ei primesc informații despre normele elementare de igienă și despre riscurile nerespectării lor, inclusiv cu experiementare pe loc, pentru că Microduș vine cu prosoape, gel de duș și șampon și este dezinfectat complet după fiecare utilizare. Voluntarii îi ajută și-i învață pe copii, iar actorii teatrului Blu, asociat campaniei, îi antrenează în jocuri interactive și le prezintă piese de teatru. La sfârșit, fiecare copil primește un mic pachet cu produse de igienă personală oferite de Ikea și Bioderma. Brico Depot le oferă – fiecăruia! – câte un duș mobil care se încălzește direct de la soare.
Prima oprire a caravanei a fost în satul Vâlcelele, comuna Vlădeni. Au primit-o vreo 35 de copii. Urmează comuna Liteni, cu satele Ulmi și Liteni, iar comuna Vlădeni, cu satele Broșteni și Alexandru cel Bun, comuna Prisăcani, cu satele Prisăcani și Măcărești, comuna Răducăneni, cu satele Răducăneni, Trestiana și Scobinți, comuna Movileni, cu satele Epureni și Larga Jijiei, comuna Cotnari, cu satul Hodora și satul Scobinți din comuna cu același nume. Ulterior, caravana Microduș rămâne Fundației Bethany, care continuă traseul în sprijinul altor familii.
Melania Medeleanu, fondatoare a asociației Zi de Bine, e bucuroasă: „Iată că visul de a transforma o mașină într-o cabină de duș pe patru roți a devenit realitate și mai mult decât atât, primii copii au reușit să facă primul duș din viața lor. Este o bucurie că putem aduce zâmbet, lumină și un sprijin acolo unde timpul pare că a stat în loc. Sigur, este o picătură într-un ocean, însă pas cu pas putem seta noi obiceiuri pentru acești copii și îi putem ajuta să se transforme, mai târziu, într-un adult sănătos și responsabil. Ne aflăm abia la început de drum, dar satisfacția de a vedea atâta bucurie este de neprețuit”.
În fiecare lună, Asociația Zi de Bine susține câte o cauză socială cu implicații educaționale, medicale, invitația pentru donații fiind adresată oricui își serbează ziua în luna respectivă. Cauza lunii august necesită 35.000 de euro, cost în care intră adaptarea mașinii și omologarea ei, colantarea, dotarea cu dezinfectanți, materiale pentru activitățile cu copiii. O contribuție a venit de la Reiffeisen Leasing: un Ford Ducato, transformat în Microduș. S-au alăturat Alpha Medical, Tethford, Vanuva, Brick Depot – Magazin certificat Lego și Sykes, Arcadia – Spitale și Centre Medicale, Misavan – cu produse de menaj și de curățenie. Cine e născut în august își poate dona ziua de naștere la https://ziuata.galantom.ro/mystory/fundraising_pages/create?id_project=987. Donațiile către Asociația Zi de Bine se pot face prin SMS cu textul SUS la 8862 (mesaj în valoare de 4 euro); prin transfer bancar în contul deschis la Banca Comercială Română, Sucursala Universitate (RON: RO56RNCB0092166359160001); prin PayPal; online prin PAGO, rohelp.ro, BT PAYetc. – Mai multe variante de donare se găsesc pe pagina asociației, www.zidebine.ro.