Școala Gimnazială Ștefan cel Mare din Vaslui (fostă Nr. 5) a trăit recent o clipă sărbătorească, inaugurând spațiul funcțional, modern, aproape futurist, al bibliotecii sale, dotând-o cu mobilier, dulapuri înalte și încăpătoare – bine securizate, spre a nu se prăbuși peste elevi –, aparatură de informatică etc. Nu este vorba despre o clădire nouă, ci despre redecorarea, reabilitarea și înzestrarea ei cu elemente modulare ce permit o redimensionare a spațiului de lucru, de lectură, de meditație. Evenimentul pare benign în raport cu poveștile „epopeice“ din județ: violuri, beții crunte, tentative de incest și chiar incest, bătălii politice pe față pentru promovarea prin concurs a directorului școlii din Perieni (certuri, conflicte, desemnarea tendențioasă a unui membru în comisia de evaluare doar cu studii profesionale – sic!), copii abuzați de unul dintre părinți, celălalt fiind, desigur, plecat peste hotare la muncă, ecuație clasică a experienței românești actuale, accidente, abuzuri ale unor funcționari publici, defecțiuni ale sistemului public de canalizare etc., etc. În acest „ocean“ de întâmplări tragice, nefaste, ridicole, stupefiante este o bucurie reală să afli că s-a deschis o bibliotecă școlară îmbrăcată în haine proaspete. Simți că existența încă mai are sens. Bineînțeles că spiritele vigilente și-au pus imediat întrebarea: „Al cui este meritul?“ Unii s-au grăbit să dea verdicte, alții n-au ezitat să insinueze că la mijloc sunt conotații politice, dată fiind apartenența directorului actual. Suntem neîntrecuți în a căuta noduri în papură chiar în momentele festive. În realitate, biblioteca s-a născut dintr-o necesitate firească și gestul ca atare nu are subînțelesuri, iar bucuria sutelor de cititori mici va fi pe măsură. Au muncit la această idee prof. Sorin Popoiu (director), prof. Greta Ciubotaru (director adjunct), Cecilia Vasilescu (bibliotecară) și alți colegi cu tragere de inimă și cu vocație altruistă.
Și pentru ca lucrurile să fie rotunde și frumoase până la capăt, inițiatorii s-au gândit și la un moment artistic: un recital literar-muzical realizat de solistul Cristian Hâncu, respectiv poeta Daniela Oatu. Cei prezenți – inspectorul de limba și literatura română, bibliotecari școlari, cadre didactice, foști inspectori școlari, trimișii mass-media – au apreciat finețea și sensibilitatea interpretării în tandem, armonizarea artelor, mesajul cultural elevat. Norocul nostru că n-au fost manele, rock deșănțat ori versuri cu aluzii obscene, cum vedem că s-au impus în ultima vreme la fel de fel de bairamuri mai mult sau mai puțin deocheate. În final, invitații s-au lansat – aproape pe nesimțite – într-o discuție aprinsă privind condiția bibliotecarului școlar astăzi, una vitregă atât prin retribuție, cât și prin poziția pe care o ocupă în angrenajul educațional: de cenușăreasă timidă, retrasă, inhibată, fără alte pârghii de acțiune decât simpla semnalare ori jalba oficială. Prof. Gelu Voicu Bichineț, directorul Bibliotecii Județene Nicolae Milescu Spătarul, a reafirmat legătura strânsă dintre biblio­teca publică și biblioteca școlară, ambele menite să pună la dispoziția utilizatorilor mari și mici comorile spirituale aflate între copertele cărților și în publicațiile de referință. Școala Ștefan cel Mare binemerită un gând de apreciere…
Situație grotescă însă la un liceu vasluian: după Balul bobocilor și după premierea câștigătorilor, a doua zi, un profesor a observat că unele calcule sunt greșite pe fișele de concurs. Detaliul că acesta este profesor de matematică ni se pare irelevant. Nu vrem să intrăm în amănuntele unei întâmplări la pragul penibilului, mai ales prin epilogul incidentului: unor câștigători li s-au luat premiile și li s-au dat adevăraților câștigători. Personal, aș muta accentele în altă parte. Și voi începe cu o întrebare: Care mai este filosofia educațională ce prezidează Balul bobocilor? Altfel spus, se justifică această chermesă ciudată în cazul minorilor de cincisprezece ani? Nu cumva sensul primordial, curat, sincer, sensibil al manifestării a fost deturnat și a devenit altceva? Realitățile din ultimii ani tind să ne dea dreptate. În cazul de față, după reacțiile prompte ale presei scrise locale, avidă de senzaționalul fie și ieftin, conducerea liceului a impus omerta (legea tăcerii). Niciun elev nu mai are voie să comenteze evenimentul ori să dea declarații gazetarilor. Cu atât mai mult cu cât pe „blândele“ rețele de socializare s-a lansat zvonul răutăcios că un concurent și-ar fi cumpărat titlul de mister cu 1.500 de lei (sic!). Dacă o serbare adolescentină alimentează zvo­no­teca locală cu asemenea alegații, mai merită să orga­nizăm balul bobocilor? De-a lungul anilor am argumentat, inclusiv în paginile Tribunei Învățămân­tului, că ideea trebuie ori regândită, ori abandonată. De ce este nevoie ca minore abia trecute de pubertate să defileze pe scenă în toalete vaporoase, provocatoare, sexy, lascive, cu tocuri… de cocostârc și coafuri șocante? Cât de potrivită este în context pre­zența câte unei vedete (mascu­line/feminine) cu pre­ten­ții pecuniare expri­mate în mulți euro? Se pot cumpăra titluri, pe sub mână, ca la taraba din bazar? Bunul-simț se vede insu­l­tat sub asaltul atâtor elemente imunde. Aflu cu uimire că exact în această toamnă s-au organizat în municipiu baluri ale bobo­cilor pentru elevii claselor a V-a: cu muzică, între­ceri, costume adecvate, accesorii simbolice, premii etc. și acolo au defilat serii de „miss“ și „mister“, conform categoriei de vârstă respective. Pe când balurile bobocilor pentru prichindeii de clasa I? Și chiar mai jos. Am consemnat la vremea potrivită episodul pitoresc în care o învățătoare inimoasă a sărbătorit la clasa pregătitoare o sută de zile de școală. Exact o sută de zile, câte a mai condus Napoleon Franța după întoarcerea din exil.
Pe firul aceleiași logici așteptăm marcarea a o mie de zile de școală, apoi 10.000 ș.a.m.d.
Realul ne invadează viața și nici nu mai este nevoie de fantezie pentru a găsi o idee publicistică. Fiindcă viața bate mereu toate fanteziile…
Teodor Pracsiu