Politica manualelor: nevoia de transparență și dezbatere
„Unii tac din înțelepciune, alții tac din prostie, oricum tăcerea lor vorbește.”(Dimitrie Cantemir)
Mai de voie, mai de nevoie, aducem din nou în discuție subiectul manualelor digitale. Am zice că mai mult de nevoie, deoarece Ministerul Educației tace chitic, încă, în privința Metodologiei de evaluare, aprobare și achiziționare a noilor manuale și în privința Caietului de sarcini pentru manualele de clasele I și a II-a. Documentele cu pricina sunt în dezbatere publică din primăvară. E un fel de a spune dezbatere publică: în afara unei întâlniri a ministrului Remus Pricopie cu editorii în vară și a directorului CNEE, Cristian Mirescu, tot în vară, alte dezbateri publice la care să fie prezenți și oficialii ministerului nu știm să se fi făcut. Declarații publice, evident optimiste, da, s-au făcut. În luna august, spre exemplu, domnul ministru mărturisea că suntem în grafic cu realizarea manualelor(?!), iar documentele oficiale vor apărea (după atâtea amânări) la 1 septembrie. În câteva zile intrăm în noiembrie și… tăcerea e deplină. Singurii care dezbat problema sunt editorii, presa, unele asociații și organizații. Dar aceștia nu au putere de decizie. Ei pot doar să ofere soluții. Nimeni nu știe dacă și în ce mod sugestiile lor au fost luate în considerare de către cei la care se află decizia. Pentru că aceștia… tac. Suntem convinși că atunci când nu vor mai tăcea vor declara, entuziaști, că lucrurile sunt în grafic. Nu vedem cum ar putea fi altfel, de vreme ce la noi, în țărișoara noastră deloc plictisitoare, dezbaterea publică a unor documente oficiale e aproape echivalentă cu zic ca ei și fac ca mine. Iar Ministerul Educației are de foarte multe ori, trebuie să o recunoaștem, magnificul talent de a fi alunecos precum peștele. Până se hotărăște capul educației românești să vorbească, încercăm noi să aflăm ce mai spun cei care sunt foarte interesați de tema manualelor digitale.
Demersul e unul foarte interesant ca abordare, însă cum se va face? Ia puțin din zona de copilărie, iar zona virtuală ia din socializarea celor mici. Ca principiu, informatizarea e OK, însă trebuie să avem în vedere disparitatea care se va crea în comunitățile de elevi. Vor fi unii părinți care nu-și vor permite. Sunt unele zone care au probleme în ceea ce privește accesul la educație. Cred că ar trebui să depășim zona politică și să intrăm în zona de soluții. Tabletele sunt pentru zona de business sau pentru informaticieni, maxima tehnologizare a elevilor nu e necesară. Mai degrabă aș milita pentru formarea abilităților sociale, a explicat, într-un interviu pentru Ziua de Cluj, președinta Fundației Părinți din România, Cristina Grigore. Tot pentru aceeași publicație, Daniel David, președintele Colegiului Psihologilor din România, a declarat: Tehnologia nu e bună sau rea în sine, depinde cum o folosim. În clasă e foarte bună dacă o utilizezi deștept, însă ea nu trebuie să interfereze cu abilitățile copilului de a scrie frumos și caligrafic sau de a rezolva aritmetică de bază. Dacă interferează, ne-am prăbușit ca generație, pentru că vom ajunge ca la o pană de curent să nu mai știm extrage radical din 25. E o idee foarte bună să vină să completeze strategiile standard, adică să învățăm să scriem frumos, să cunoaștem gramatica și aritmetica, dar dacă va dori să le înlocuiască o să fie îngrozitor. Iar din partea copiilor a fost formulată următoarea opinie: Noi susținem dotarea tehnologică corespunzătoare, însă la clasele mici nu ar fi în regulă ca elevii să folosească tablete. Ar putea ca un elev să-și permită să aibă o tabletă, iar altul nu, iar asta să creeze disparități. Apoi, e important de văzut dacă la toate materiile se vor utiliza sau doar la unele, pentru că e important să nu se piardă scrisul în clasele primare. Nu suntem pregătiți să fim atât de tehnologizați din clasele primare. Această declarație, tot pentru publicația citată mai sus, îi aparține președintei Consiliului Național al Elevilor, Iulia Miron. Și ca să se lămurească și cei care tac, spusele acestea sunt de dată recentă, adică de la sfârșitul lunii septembrie. Ceea ce ne arată două lucruri: în timp ce ministerul se declară a fi în graficul numai de el știut, lumea e încă nelămurită și își pune întrebări, asta pe de o parte, și că o dezbatere publică (nu o șuetă spilcuită) serioasă, așezată, cu argumente și soluții pragmatice, nu pare să fi avut loc; asta pe cealaltă parte.
Tot frunzărind presa din ultimele zile, nu am putut să nu dau peste declarația ministrului Finanțelor Publice, ministru care le transmitea studenților de astă dată avertismentul că nu vede cum s-ar putea aloca pentru 2014, din bugetul care stă să intre în dezbaterea Parlamentului acuși, procentul de 6% din PIB pentru Educație. Iar studenții au răspuns că vor ieși la proteste. Că veni vorba despre bani: poate concomitent cu aprobarea documentelor legate de manualele digitale, Ministerul Educației se va îndura să comunice un buget alocat noilor manuale. Îndrăznim să ne considerăm îndreptățiți a avea astfel de informații: vorbim despre banii publici!
Nicolae PLOSCARIU
