* Periodic, în ultimii ani, ISJ Vaslui a comunicat opiniei publice decizia de a închide şcoli şi grădiniţe ca urmare a scăderii drastice a populaţiei şcolare/preşcolare. În ultimele două decenii s-au auzit voci lucide în spaţiul educaţional care au avertizat asupra acestui fenomen alarmant. Ele aparţin oamenilor şcolii – primii care suportă impactul scăderii demografice –, analiştilor mass-media locale şi centrale, oamenilor politici, primarilor. O soluţie de avarie este, desigur, învăţământul simultan, impus de nevoi obiective, dar şi marcat de multe puncte nevralgice. Datele oficiale judeţene indică un număr de 6543 de elevi din mediul rural care învaţă în clase simultane. În anul şcolar 2016-2017 se închid grădiniţele din Vovrieşti-Băceşti, Curseşti Vale-Pungeşti, Mânjeşti-Munteni de Jos, Gura Văii-Stănileşti, Răşcani-Şuletea şi Ghergheleu-Codăeşti. Un mic semnal luminos: se redeschid grădiniţele din Curseşti Deal-Pungeşti şi Morăreni-Alexandru Vlahuţă. Cu două flori… Îşi vor închide, de asemenea, porţile şcolile primare din satele Dinga şi Rădeşti-Costeşti, Halta Dodeşti-Viişoara, Odaia Bursucani-Griviţa, Budu Cantemir şi Voloşeni-Stănileşti, Buhăieşti-Vultureşti, Băbuţa-Dumeşti, Şofroneşti-Todireşti şi Plopi-Buneşti Avereşti. Îşi încheie destinul şi o şcoală gimnazială: Butucăria-Zăpodeni, iar o alta, din Măscurei-Pogana, devine şcoală primară. Am ajuns aici – ne previn experţii – prin scăderea severă a natalităţii şi plecarea peste hotare a multor familii tinere. Viitorul nu arată deloc bine…
* Dialog incredibil în biroul unui director de liceu vasluian, în prezenţa managerului, a trei poliţişti în uniformă şi a câtorva elevi fumători, care urma să fie amendaţi conform legii. „Cât costă un pachet de ţigări? întreabă directorul pe un adolescent. „Ce vă interesează pe dumneavoastră cât costă un pachet? Ce vă interesează de unde iau eu banii de ţigări? M-aţi prins asupra faptului? Nu. Deci sunt nevinovat!” Insolenţă, cinism, aroganţă – ingredientele adolescentului cool de astăzi…Părinţii – la Milano, el aici.
* „Vedeta” acestei perioade este indiscutabil gradaţia de merit. Cât zbucium, cât stres, câte hârtii!… O agitaţie frenetică, o vânătoare acerbă pentru adeverinţe, atestate, diplome, proiecte educaţionale, parteneriate, concursuri, olimpiade, mese rotunde, simpozioane, excursii tematice, softuri, sponsorizări, cursuri de perfecţionare, opisuri, ştampile, rapoarte de activitate, fişe de autoevaluare/evaluare etc. Emoţii până în ultima clipă şi – la nevoie – ultimul colac de salvare: contestaţia. Consiliul consultativ, comisia paritară (ISJ – sindicate), consiliul de administraţie şi pixul magic al inspectorului general, care trage linia fatidică… A fi sau a nu fi? În mitologia deloc apocrifă a momentului, se vorbeşte de punctaje maxime (100 de puncte din 100 posibile), dar şi de punctaje tactice de 99,5 ori de 99, aşadar cât mai aproape de vârful piramidei. Bibliorafturile aferente cuprind sute de pagini (peste 350), dar simbolul virtuozităţii în materie îl reprezintă titularii a câte două bibliorafturi ticsite. Întrebarea este unde vom ajunge în acest ritm. Un fapt este cert: goana după hârtii doveditoare a devenit deja alienantă.
* Un băiat de 15 ani de la un colegiu economic vasluian a chiulit de la ore. Într-o clipă nefastă a fost accidentat mortal pe o trecere de pietoni. A fost la locul nepotrivit în momentul nepotrivit. La volan se afla un tânăr de doar 22 de ani, a cărui vechime de şofer nu putea fi mai mare de 4 ani. Familia ucigaşului din culpă a mers cu bani la familia victimei. Ca să cumpere ce? … Viaţa, curmată brusc la 15 ani, poate avea un preţ? Se poate negocia? Sufletul crispat de durere al mamei mai poate fi vindecat vreodată? Martorii oculari au declarat la unison că şoferul a intrat cu mare viteză pe linia de trecere pietoni având la semafor culoarea roşie. Victima a fost proiectată prin aer la 20 de metri. Pietonul era protejat(sic!) de culoarea verde…
* Simularea naţională la clasele a XI-a şi a XII-a a primit câteva calificative suave: „dezastru”, eşec”, „alarmă”, „tragic”, „inacceptabil”. Ministrul Educaţiei însuşi s-a arătat consternat de promovabilitate. Se naşte o întrebare hamletiană: „Cât de uşoare trebuie să fie subiectele pentru ca elevii noştri să le rezolve? Un adolescent din clasa a XII-a de la un colegiu naţional din Vaslui a primit media 5,00 (cinci) la limba şi literatura română. Reacţia lui a fost stupefiantă. Adresându-se profesoarei pe care a avut-o în faţă patru ani, i-a strigat iritat: „Ar trebui să fiţi dată afară din învăţământ pentru acest 5,00!”
* Universitarii ieşeni prezenţi în comisiile pentru acordarea gradului didactic I se întrec în a da note maxime candidaţilor vasluieni. Nu este întru totul firesc, de vreme ce inspectorii din preuniversitar se arată mult mai exigenţi şi mai nuanţaţi, ei acordând şi note de 9,00 sau chiar 8,00 la inspecţiile lor curente. În fond, la catedră, nimeni nu este infailibil. O explicaţie să fie calitatea „atenţiilor” şi a ospeţelor opulente de la final? Ne amintim din nou de celebra zicere a lui Poincare: „Ce vreţi, aici suntem la porţile Orientului, unde totul este luat în uşor!”
* Şcoala noastră continuă să existe în logica piramidei: abandon şcolar, repetenţie, corigenţă, elevi slabi şi mediocri, elevi buni şi foarte buni, elevi de performanţă. Primele cinci trepte (de la bază) impun măsuri eficiente ale comunităţii didactice şi ale societăţii. Altminteri vom continua să ne lamentăm, în timp ce instituţia şcolară va continua să funcţioneze în virtutea inerţiei.
* Cercul pedagogic în formula de până acum, sleit de semnificaţii, socotit rutinier de către profesorii vasluieni, îşi poate înnoi structura internă dacă există interes şi bunăvoinţă. Pe semestrul I, un grup de colegi, animaţi de cele mai bune intenţii (în fond, şi drumul către Iad este pavat cu bune intenţii, după cum spune înţelepciunea populară), au făcut o excursie metodică (sic!) la Chişinău, la confraţii noştri din spaţiul didactic, pentru un schimb de experienţă reciproc benefic. Totul a fost instructiv şi plin de tâlc. Asistenţa la o oră demonstrativă s-a dovedit a fi punctul forte al ineditului periplu. Martorii oculari afirmă ritos că profesoara de la catedră – frumoasă şi însufleţită – avea vocaţie şi vorbea o limbă română fluentă şi expresivă. Aproape că a trecut neobservată formula ei pitorească adresată asistenţei: „Astăzi am dizghiocat mai multe metode didactice!” Discutând despre calitatea elevilor, la finele activităţii, gazda a conchis: „S-o prăvălit şi învăţământul românesc!” Străbătut la pas, oraşul fraţilor noştri de peste Prut oferă şi alte plăcute surprize lingvistice. Pe o firmă scria „Cosmetolog”, echivalentul pentru „cosmetician”. O plăcuţă fixată pe un gard avertiza trecătorii: „Atenţie, câine răutăcios!” Dincolo de inocenţe lingvistice înduioşătoare, călătoria la Chişinău a fost profitabilă pentru confraţii vasluieni, care înţeleg servituţile istoriei basarabene, zbuciumată şi tragică.
În semestrul al II-lea, dascălii şi-au desfăşurat cercul pedagogic la Teatrul „Victor Ion Popa”, din Bârlad: dialog cu directorul instituţiei, Marcel Anghel, şi cu actorii care pregăteau un spectacol-colaj după I.L. Caragiale – „Un pedagog de şcoală nouă” şi alte schiţe convergente tematic. Se poate şi aşa, după cum atestă realitatea. Dar convingerea noastră este că formula consacrată (lecţie demonstrativă acasă, referat de specialitate, noutăţi editoriale, dezbateri) este încă viabilă şi merită a fi menţinută.
Teodor PRACSIU