Orice s-ar spune și oricâte scuze și acuze se vor putea găsi sau inventa, noua echipă de la Ministerul Educației a pornit cu stângul. Unii ar spune chiar că a pornit… rău cu stângul, dar, în ceea ce mă privește, n-aș subscrie încă etichetării, preferând să mai aștept.
Fără îndoială că noul ministru și secretarul de stat pentru preuniversitar au avut ceva probleme atunci când s-au prezentat în strada Berthelot, fiindcă nu e de presupus că toate situațiile la zi au fost lăsate oglindă de către cei de dinaintea lor. Mai ales după un concurs, cam înghesuit in timp, și marcat, cum ni s-a tot spus, de „apocalipsa“ destabilizării sistemului preuniversitar. Argumentul forte al destabilizării ar fi fost faptul că singurul concurs pentru ocuparea posturilor de directori din ultimii opt – sau chiar zece ani, zic unii – s-a desfășurat în timpul anului școlar și nu în „perioada de vacanță“. Adică nu atunci când activitatea din școli este ocupată în mare parte cu examenele de Evaluare Națională și cu cele două sesiuni de bacalaureat. Dar „gândirea oablă“ e frecventă în zilele noastre. Concursul a avut totuși loc, în vreme ce „apocalipsa“ a fost amânată, trezindu-ne, e adevărat, la sfârșit de decembrie fără câteva sute de directori (plini și adjuncți!). Cum s-a ajuns la această situație este în mare parte o chestiune de mister.
 Fără să am neapărat preferinţă pentru scenarii de „sabotaj“, ne cunoaştem totuşi destul de bine unii pe alţii pentru a putea presupune că pe ici-colo lucrul acesta s-a întâmplat. Semnele au apărut chiar de la organizarea concursului şi ele pot fi găsite undeva într-o arhivă cu fel de fel de informaţii din acea perioadă. Fiindcă, era clar, în subteranele acestui concurs exista şi o miză politică. Mare! De ce să-şi pună ei, „tehnocraţii“, directorii lor ? iată întrebarea „partidelor tradiţionale“. Mai ales că mandatul celor care au organizat concursul se profila a se încheia la sfârşitul anului, iar autoritatea lor se anunţa, aşadar, şubrezită chiar din start. Aşa că modul în care, la sfârşitul guvernării, unele inspectorate s-au dovedit din nou „curele de transmisie“ ale unor ordine discrete de undeva de sus, sau au fost oglinda unor „iniţiative personale“, devine un fel de „merit“ consemnat de „istorie“, înscriindu-se din plin în moravurile româneşti. Că lucrurile s-au întâmplat cam aşa ne-o spun nu doar informaţii apărute pe situl dascali.ro (sunt date acolo exemple în care consiliile profesorale au propus anume colegi pentru funcţiile de conducere, rămase vacante, şi s-au trezit cu altcineva drept şef, judeţul Brăila fiind unul dintre aceste exemple). Ne-o spune însă şi fostul ministru al Educaţiei, cu referire la situaţia din Bucureşti şi Bacău: „Se vorbeşte despre un număr de peste 650 de posturi de director şi director adjunct care ar fi rămas neocupate în urma concursului şi care, spun cei de la Educaţie, ar trebui să fie atribuite aceloraşi persoane aflate în funcţie. Să rămânem fideli adevărului şi să spunem că nimeni nu vorbeşte astăzi de posturile rămase neocupate pentru că inspectorii şcolari generali de la Bucureşti şi Bacău (am aflat zilele acestea) au încălcat cu bună ştiinţă metodologia şi au refuzat să numească directorii, în aşteptarea schimbării de la partid. Nimeni nu vorbeşte că cele peste 650 de situaţii unde ar fi nevoie de numirea aceloraşi persoane sunt, de fapt, cu puţin peste 350, dacă scădem cele două judeţe unde inspectorii au aşteptat schimbarea de la partid şi nu au consultat consiliile profesorale pentru noi directori“, mai arată fostul ministru. Care mai susţine şi că, atunci când a fost sesizat de neregulile de la Bucureşti, a semnat, în 29 decembrie, ordinul pentru cercetarea disciplinară a inspectorului şcolar al municipiului Bucureşti, dar că acum „s-a aşternut liniştea peste asta“.
Sigur, dacă lucrurile stau într-adevăr aşa, atunci toată povestea asta cu nota dată de noul ministru este una care arată că actualul ministeriat a început cu stângul. Fiindcă de ce era nevoie să se încalce/schimbe/o metodologie? Iată mai întâi ce spunea Metodologia, în conformitate cu care s-a organizat concursul cu pricina, la articolul 24: „(1) În funcţiile de director sau de director adjunct rămase vacante sau în cazul vacantării unor funcţii de director sau de director adjunct din unităţi de învăţământ de stat, conducerea interimară este asigurată, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar, de un cadru didactic titular, membru al corpului naţional de experţi în managementul educaţional, numit prin detaşare în interesul învăţământului sau prin delegarea atribuţiilor specifice funcţiei, în conformitate cu legislaţia în vigoare, prin decizia inspectorului şcolar general, la propunerea consiliului profesoral din unităţile de învăţământ respective, cu avizul consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar şi cu acordul scris al persoanei solicitate.
Nu pot fi numite în funcţiile rămase vacante sau în cele care se vacantează între perioadele de concurs: a) persoanele care până la organizarea concursului au ocupat funcţii de director sau de director adjunct în unitatea de învăţământ respectivă şi nu au participat la concurs; b) persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise“.
Şi iată ce spune şi adresa, devenită între timp Ordin, semnată de ministrul Pavel Năstase şi de secretarul de stat pentru preuniversitar Liviu Pop:
Din această precizare se înţelege doar că în unele situaţii nu s-au emis deciziile de numire şi nu că n-ar exista persoane, precum cele descrise în Metodologie, care ar fi apte pentru o numire provizorie pe post, în afara celor ce, potrivit Metodologiei, nu mai puteau ocupa posturi de director şi director adjunct. Mai mult, coroborând această precizare cu afirmaţiile fostului ministru al Educaţiei, ar rezulta că în judeţele Bacău şi în municipiul Bucureşti unele persoane care au câştigat concursul nu fuseseră încă numite pe post, la 30 decembrie. Dacă lucrurile stau într-adevăr aşa, chestiunea ar trebui, desigur, avută în vedere şi anchetată, dar e puţin probabil ca peste asemenea încălcări ale metodologiei să facă cineva vreo anchetă câtă vreme nou-veniţii o încalcă cu aplomb. Fiindcă, este clar, numai dacă nu vrei sau dacă există un evident interes partinic vei declara că nu există doritori care să ocupe o asemenea funcţie…
Ceea ce s-a întâmplat însă prin excepţia acordată de noua conducere a ministerului decredibilizează categoric ideea de concurs (chiar dacă asemenea situaţii nu vor fi decât de ordinul zecilor!) şi introduce încă un factor de anomie într-un sistem oricum puternic afectat de de-reglementări şi legi care se anulează şi se modifică într-o manieră epidemică. A-ţi asuma în calitate de ministru un asemenea risc înseamnă aproape sigur a-ţi începe mandatul cu stângul. Iar adresa este, în acest context, un reflex al dispreţului faţă de legalitate care aminteşte de un text poetic de dinainte de ’90: „Partidul e-n toate/E-n cele ce sunt/Şi-n cele ce mâine/Vor râde la soare“.
Adrian Costache
 
P.S. Până la rezolvarea unor asemenea probleme, inspectoratele de bună-credinţă, numite în vremea ministrului Sorin Câmpeanu, puteau merge până acolo încât, pentru respectarea legalităţii, să-i delege pe unii dintre inspectorii şcolari să monitorizeze şcolile aflate într-o asemenea situaţie specială (fără cel puţin un director!), până când situaţia revenea la normal. Iar comunicatul dat de MENCS cu privire la situaţia ocupării posturilor de directori nu schimbă cu nimic starea de fapt!
P.P.S. O întrebare de final: aparţine, într-adevăr, următorul enunţ noului ministru al Educaţiei? „Pentru că populaţia care este educată sunt oameni care înţeleg mai greu lucrurile şi în care trebuie să procedăm cu atenţie“ (cf. prof. Mircea Vasilescu de la Universitatea din Bucureşti). Dacă da, atunci s-a început rău de tot… cu stângul!