Campanie antidrog premergătoare deschiderii anului universitar

Campanie antidrog premergătoare deschiderii anului universitar

În actuala perioadă, premergătoare deschiderii anului universitar, Agenția Națională Antidrog (ANA) a inițiat și desfășoară o campanie de prevenire a consumului de droguri.

În context se înscrie și întâlnirea specialiștilor în domeniu cu studenți ai facultăților de Drept de la universități din București. Întâlnirea a avut loc la sediul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CRPECA) nr. III București al Agenției Naționale Antidrog. Studenții au făcut o vizită de studiu, reuniți într-un proiect al Asociației Europene a Studenților la Drept – Grup local ELSA România.

Agenția Națională Antidrog informează că „specialiștii CRPECA III București au oferit participanților date și informații de ordin tehnic privind programele și intervențiile de prevenire și asistență a persoanelor consumatoare de droguri, pe care le implementează sistematic și cotidian.

La finalul vizitei de studiu, o parte dintre studenți și-au manifestat interesul de a se alătura, ca voluntari, specialiștilor ANA, ca potențiali vectori ai mesajelor noastre în rândul populației de studenți ai facultăților de drept din București și din țară.

Această activitate marchează, la București, debutul campaniei de prevenire a consumului de droguri, inițiate de Agenția Națională Antidrog preliminar deschiderii noului an universitar.

În perioada imediat următoare vor fi organizate, la nivel național, sesiuni de informare premergătoare începerii anului universitar 2022-2023, adresate asociațiilor studențești și personalului care activează în campusurile universitare (polițiști și administratori de cămine), în vederea îmbunătățirii cunoștințelor în domeniul drogurilor“.