
Foto: Crucea Roșie Română
Părinților cu copii internați în spital sau în stare de urgență medicală care necesită sprijin li se adresează campania sanitară și educativă „Echilibrul tău îi dă copilului tău echilibru”, organizată de Crucea Roșie Română și compania Sanofi Consumer Healthcare România în perioada 7-22 octombrie.
Voluntari ai Crucii Roșii Române și ai Sanofi Consumer Healthcare distribuie de luni până vineri, în intervalul orar 9.00-18.00, kituri cadou (plușuri, măști de protecție, dezinfectant, pleduri călduroase etc.) în curțile spitalelor de pediatrie: Spitalul Clinic de Copii Marie Skłodowska Curie București, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sfânta Maria Iași și Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.
Componenta educativă a campaniei este susținută prin distribuirea de flyere informative care includ un articol semnat de Mihaela Svet, psiholog și psihoterapeut de familie. Părinții vor putea afla recomandări utile despre cum își pot păstra echilibrul emoțional în situații dificile.
Andreea Furtună, director de programe, Crucea Roșie Română. „Când ești părinte, nu mai există «eu». Toată atenția, grijile și energia sunt rezervate copiilor. Dar una dintre regulile bine cunoscute atunci când ești «salvator» este că întâi trebuie să ai grijă de tine, să știi cum să îți gestionezi fricile, stresul și emoțiile, să iei o pauză din când în când. Prin această campanie, vrem să susținem părinții aflați în situații dificile cu cei mici, ajutându-i să treacă mai ușor peste orele lungi petrecute în curtea spitalului, în sălile de așteptare sau în saloane, așteptând vești mai bune. Mulțumim Sanofi pentru inițiativă, organizare și mai ales pentru componenta umană – prin implicarea voluntarilor din companie”.
Dr. Iulia Roșian, General Manager Sanofi Consumer Healthcare Romania & Moldova: „În luna octombrie, echipele Sanofi Consumer Healthcare din toată lumea celebrează Purpose Day, o campanie dedicată angajamentului de a sprijini comunitățile locale. În România, în ultimii 3 ani, noi am celebrat acest moment alături de Crucea Roșie prin campanii umanitare. Cunoaștem bine realitatea din spitale și înțelegem provocările pe care le au părinții atunci când copiii lor sunt bolnavi, de aceea ne-am propus să le aducem puțină bucurie și să îi ajutăm cu sfaturi utile, pregătite de specialiști”.
Sanofi Consumer Healthcare a făcut și o donație financiară de 15.000 de euro către Crucea Roșie Română pentru proiecte dedicate îngrijirii sănătății. Parteneriatul dintre cele două entități este tradițional, fiind al șaselea an consecutiv de colaborare și al treilea an de când echipa Sanofi CHC se implică în mod direct prin voluntarii săi.