De mai bine de un deceniu se vorbește și se scrie insistent despre calitatea în educație. În numele ei sunt inițiate proiecte, epuizate resurse, aduse argumente, lansate inițiative care consem­nează „bune practici”, vizibile sau invizibile, naționale sau internaționale etc. Dar criteriul de evaluare lipsește, nu are consistență sau este diluat sau deviat sub platforma unor directive de politică a educației sau a unor statistici care pot demonstra orice, oricând. De aici și paradoxul resimțit dramatic de practicienii educației – creșterea calității în educație devine imposibilă datorită supradimensionării cerințelor cantitative impuse birocratic la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ. Multiplicarea proce­durilor birocratice, nemaiîntâlnită în istoria școlii și a societății, blochează nu doar calitatea reală a educației, ci și realizarea normală a educației însăși, în ceea ce reprezintă ea fundamental, esențial, profund, general-uman.
În pregătirea acestei „tablete”, am reluat o sugestie a redactorului-șef al Tribunei Învățămân­tului, Sorin Ivan, care sesiza necesitatea evaluării raportului care există între calitate și eficiență în educație. Pe fond era evocată esența managementului educației care angajează problema optimizării relației dintre finalitățile educației – resursele investite în educație – rezultatele calitative (nu cantitative) ale educației, obținute parțial, la diferite intervale de timp și global, la sfârșitul unui ciclu complet de educație.
Un demers consistent solicită, astfel, abordarea problemei calității în educație în termeni specifici pedagogiei ca știință specializată în studiul educației, prin teoriile sale generale (teoria generală a educației, a instruirii, a curriculumului), dezvoltate aplicativ (pedagogia învățământului primar, pedagogia învățământului superior; didacticele particulare etc.) și interdisciplinar (sociologia educației, politica educației; managementul organizației școlare , managementul clasei etc.).
Conceptul pedagogic de calitate în educație definește capacitatea sistemului și a procesului de învățământ de realizare a funcțiilor lor generale (cu caracter obiectiv, care determină structura de bază a educației/corelația educator – educator, profesor – elev), la parametri superiori, angajați în sens pozitiv prin intermediul finalităților (cu caracter subiectiv), proiectate valoric la nivel de filozofie și de politică a educației. Avem în vedere: a) funcția de maximă generalitate (formarea-dezvoltarea personalității educatului în vederea integrării sale psihosociale pe termen scurt, mediu și lung) și funcțiile principale de formare-dezvoltare socială (culturală, civică, profesio­nală) și psihică (cognitivă, noncognitivă); b) finalitățile sistemului de învățământ (idealul educației, scopurile generale, strategice) și ale procesului de învățământ (obiectivele generale și specifice, opera­ționalizate de profesor la fiecare activitate concretă/lecție etc.).
Calitatea în educație reprezintă deci ansamblul de caracteristici care probează măsura în care sunt îndeplinite sau satisfăcute pedagogic cerințele obiective, implicite (funcțiile generale ale educației, structura de bază a educației) și cerințele subiective, explicite (finalitățile activității de educație/instruire, angajate de proiectant la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ).
Evaluarea calității educației implică un set de criterii axiomatice comune, generale, universale. Cele mai importante vizează eficacitatea, eficiența și echitatea educației, realizate la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ.

1. a) Eficacitatea educației probează gradul de realizare a finalităților sistemului și procesului de învățământ. La nivelul sistemului de învățământ vizează evaluarea calitativă a gradului în care: a-1) idealul educației (vezi personalitatea deschisă, autonomă, inovatoare) conferă unitate valorică tuturor activităților de educație pe termen lung (minimum două cicluri complete de educație); a-2) scopurile generale, strategice ale educației fixează valoric direcțiile de dezvoltare a sistemului și a procesului de învățământ pe termen lung și mediu (un ciclu complet de educației), reflectate prin criteriile valorice care determină structura sistemului de învățământ (de organizare, de conducere etc.) și modul de construcție a curriculumului (în special a planului de învățământ). În cadrul procesului de învățământ, eficacitatea vizează evaluarea calitativă a gradului în care obiectivele generale și specifice ale educației determină stabilitatea valorică a planului de învățământ (conceput global, centrat pe discipline fundamentale, cu deschideri aplicative/opționale, facultative) și a programelor de instruire centrate pe conținuturi de bază, deschise la nivel de conținuturi particulare, metode de predare-învățare-evaluare, forme de organizare, stiluri didactice și manageriale, modele de operaționalizare aplicabile de profesor în raport de context etc.
2. b) Eficiența educației probează gradul de valorificare a resurselor pedagogice (informaționale, umane, didactico-materiale, financiare) existente la nivelul sistemului și al procesului de învățământ, în cadrul fiecărei organizații școlare și clase de elevi. Este un criteriu tipic managementului educației care solicită analiza relației dintre finalitățile propuse (scopuri generale, strategice; obiective generale-specifice-concrete) – resursele pedagogice existente și valorificate în cadrul sistemului și al procesului de învățământ – rezultatele obținute în timp, la nivel global (sistem și proces de învățământ), pe trepte, ani și discipline de învățământ, în cadrul concret al fiecărei organizații școlare și clase de elevi, pe termen lung, mediu și scurt.
3. c) Echitatea educației constituie un criteriu valoric al calității sistemului și procesului de învățământ, angajat special în contextul unei societăți democratice, informaționale, bazată pe cunoaștere. Acest criteriu valoric probează capacitatea sistemului și a procesului de învățământ, a organizației școlare și a clasei de elevi, a fiecărui manager școlar și cadru didactic, de a asigura, prin mijloace pedagogice adecvate, egalizarea șanselor de reușită ale tuturor celor educați (preșcolari, elevi, studenți etc.) în perspectiva educației permanente și a autoeducației.

Proiectarea și realizarea educației de calitate angajează cercetarea pedagogică fundamentală. Implică elaborarea unui model conceptual care fixează epistemologic: 1) paradigma educației de calitate; 2) Axiomele educației de calitate; 3) Axiomele instruirii de calitate; 4) Principiile proiectării educației/instruirii de calitate.
1) Paradigma educației de calitate. Evoluează, în anii 1970, la nivel de UNESCO. Implică saltul de la paradigma tradițională, a educației reproductive, la paradigma nouă a educației inovatoare. Paradigma tradițională consideră că dezvoltarea educației depinde de dezvoltarea societății, răspunde la cerințele societății (politice, ideologice, religioase, economice, culturale etc.), reproduce funcțiile și structurile principale ale societății, cu plusurile și minusurile acestora. Paradigma educației inovatoare consideră că educația de calitate poate să anticipeze, să provoace, să determine dezvoltarea calitativă a societății în plan economic, cultural, politic, comunitar etc. Este urmarea faptului că „pentru prima dată în istoria umanității, dezvoltarea educației, considerată la scară planetară, tinde să PRECEAD| nivelul dezvoltării economice” (Edgar Faure, sub redacție, A învăța să fii. Un Raport UNESCO, trad. EDP, București, 1974).
2) Axiomele educației de calitate. Sunt afirmate în cadrul teoriei generale a educației prin articularea conceptelor pedagogice fundamentale, la nivel de normativitate pedagogică. Implică:

1. a) definirea și înțelegerea educației de calitate la nivel de activitate psihosocială, bazată pe valorificarea resurselor psihologice ale educatului pentru integrarea sa socială optimă; b) proiectarea educației de calitate la nivelul interdependenței optime dintre dimensiunea sa obiectivă (funcția și structura de bază) – subiectivă (finalitățile educației); c) realizarea educației de calitate prin valorificarea tuturor conținuturilor și formelor generale ale educației (morală-intelectuală-tehnologică-estetică-psihofizică; formală-nonformală-informală) în perspectiva educației permanente și a autoeducației; d) perfecționarea educației de calitate în context deschis, în cadrul sistemului și al procesului de învățământ, în cadrul fiecărei activități și situații concrete.

3) Axiomele instruirii de calitate. Sunt afirmate în cadrul teoriei generale a instruirii, ca prin articularea conceptelor pedagogice fundamentale, la nivel de normativitate didactică, în condițiile în care instruirea este abordată ca principal subsistem al activității de educație. Implică: a) funcționarea instruirii de calitate la nivel de structură de bază, prin perfecționarea permanentă a corelației dintre profesor și elev; b) organizarea instruirii de calitate prin individualizarea activității în cadrul procesului de învățământ (realizabilă prin cunoașterea resurselor elevului; gradualizarea obiectivelor, diversitatea metodelor, îmbinarea formelor de organizare în context formal-nonformal, frontal – grupal – individual etc.); c) planificarea instruirii de calitate prin centrarea pe obiective și conținuturi de bază, la nivelul (re)construcției permanente a corespondențelor pedagogice necesare între dimensiunea stabilă (obiective generale și specifice – conținuturi de bază) și dimensiunea flexibilă a planificării (metode didactice, evaluare);

1. d) realizarea-dezvoltarea instruirii de calitate la nivelul interdependenței permanente dintre cele trei acțiuni subordonate activității de instruire, predarea – învățarea – evaluarea, cu valorificarea deplină a strategiei evaluării continue, cu funcție formativă/autoformativă de reglare-autoreglare permanentă a activității de instruire, în raport de schimbările care apar, în mod obiectiv și subiectiv, în context pedagogic și social deschis.

4) Principiile proiectării și realizării educației și a instruirii de calitate. Implică: a) principiile proiectării curriculare: a-1) centrarea educației/instruirii pe finalități concepute la nivelul interdependenței dintre cerințele și resursele psihologice ale celui educat și cerințele și resursele de evoluție ale societății; a-2) stabilizarea valorică a planificării activității la nivelul interdependenței dintre obiectivele propuse și conținuturile de bază necesare pentru îndeplinirea acestora;
a-3) asigurarea concordanței pedagogice între componentele proiec-tului (obiective – conținuturi – metodologie – evaluare) în context deschis, supus permanent schimbării; a-4) individualizarea activității pentru valorificarea optimă a resurselor pedagogice existente;
a-5) evaluarea continuă/formativă, autoformativă; b) principiile realizării educației/instruirii/vezi sistemul „principiilor didactice”: orientarea formativă pozitivă, accesibilizarea, participarea eficientă, sistematizarea, esențializarea, interdependența teorie-practică, interde-pendența cunoaștere intuitivă-cunoaștere logică; reglarea-autoreglarea.
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA