Așa cum știm, Statutul elevului este un proiect aflat în dezbatere publică (http://www.edu.ro/index.php/articles/24537). Asupra documentului formulează opinii cei direct interesați, dar și alte categorii de persoane, care, dintr-un motiv sau altul, acordă pentru un moment atenție problematicii în cauză. Unii asociază reperele din Statutul elevului cu standardele rezultate din respectarea drepturilor omului într-o democrație autentică, poate chiar se întreabă ce forme democratice poate lua viața la școală. Alții compară situația din prezent a elevilor cu aceea din vremea când ei înșiși urmau cursurile unei școli. Sunt, desigur, multe abordări posibile. Una dintre acestea ar putea să fie corelarea Statutului elevului cu Statutul personalului didactic.
O prevedere amplu mediatizată, din actualul proiect, este cea referitoare la interdicția pentru elevi de a utiliza telefoane mobile în timpul orelor de curs și mai cu seamă în timpul examenelor. Deconectarea de la tehnologie pare însă de nerealizat în fapt: nimeni nu-și imaginează că elevii își vor lăsa acasă telefoanele mobile, tabletele, laptopurile. Iar dacă le au la ei, probabilitatea să le folo­sească este una foarte mare. Atunci, lasă o portiță prevederea: tehno­logia poate fi accesată cu acordul cadrului didactic, dacă este consi­derat util bunei desfășurări a lecției sau pentru cazurile de urgență. Oricum, dacă este sesizată o contradicție între spiritul vremurilor pro-tehnologie a informației și prevederile din statutul menționat, aceasta este prima.
Elevul, considerat în Statut beneficiarul primar al educației, trebuie să respecte scopul prezenței sale la ora didactică și să fie proactiv în sensul bun al formării sale.
Calitatea de elev este precizată în statut, se dobândește prin înscrierea în învățământul primar și se păstrează pe tot parcursul școlarității (p. 1). Putem presupune că această calitate se află în riscul de a fi pierdută doar în cazul exmatriculării, deși nu se înțelege clar ce consecințe aduce exmatricularea. O posibilitate tacită este aceea ca elevul să se poată reînscrie/transfera la o altă unitate de învățământ. Exmatricularea poate să fie cu drept de reînscriere în aceeași unitate de învățământ sau fără acest drept, dar cu posibilitatea de a se înscrie în alte unități de învățământ. O formă mai dură de sancțiune este exmatricularea din toate unitățile de învățământ, fără drept de reînscriere, dar și aceasta doar pentru o anumită perioadă de timp. De unde rezultă că, în fapt, elevul se poate reînscrie după ce perioada respectivă trece. De aici decurge că nici măcar pentru fapte deosebit de grave calitatea de elev nu se poate pierde. Putem specula că ea este comparabilă cu aceea de cetățean, care, odată ce a fost obținută, este foarte greu să mai fie pierdută. Situația este una analoagă cu cea a examenelor în care nu este prevăzută și posibilitatea de a pica respectivul examen altfel decât prin neprezentare.
Calitatea de elev este circumscrisă, mai întâi, în termeni de drepturi, dintre care unele generale (p. 3) – dreptul la imagine, dreptul la demnitate, respectarea personalității elevului, protejarea datelor personale și a drepturilor de autor/de proprietate intelectuală pentru lucrările elaborate de către elevi. Apoi, mai sunt menționate drepturi educaționale (p. 3), drepturi de asociere și de exprimare (p. 8), drepturi sociale (p. 9), precum și alte drepturi, cum sunt: dreptul de acces în incinta unității de învățământ, în timpul programului, fără a fi condiționați de purtarea uniformei, dreptul de a beneficia în mod gratuit de acte și documente de studii, dreptul de răspuns la solicitările pentru informațiile de interes public și altele. Printre acestea se află și un drept cu totul nou: „Elevii din învăță­mântul secundar superior au dreptul de a solicita schimbarea unui cadru didactic al clasei cu susținerea a două treimi din totalul de elevi ai clasei, printr-o cerere către conducerea școlii, în care se va prezenta temeiul acțiuni” (p. 11). Ce consecințe produce o astfel de preve­dere? Vor deveni elevii mai educați având experiența dezavuării unui profesor? Cum vor proceda consiliile de administrație, directorii unităților de învățământ dacă, prin reducere la absurd, un cadru didactic nu este acceptat la nicio clasă, dar acesta este totuși profesor titular, cu o vechime mare la catedră? Oare profesorii vor fi aleși prin vot precum primarii sau parlamentarii? Dar dacă elevii din învăță­mântul secundar superior, deci din clasele a unsprezecea și a douăspre­zecea, au acest drept, de ce nu îl pot avea și din clasa a zecea, dar cei din clasa a opta? Se poate înțelege că profesorii din liceu sunt mai expuși eventualelor contestări decât cei din școala gimnazială, dar de aici devine posibil un tratament potențial discriminatoriu între dascăli.
Recompensarea elevilor este un alt punct important prevăzut în proiectul de statut. Aceasta se poate face pentru rezultate semnifi­cative la învățătură și bună purtare prin evidențiere în fața clasei, prin acordarea de premii, diplome, medalii, burse sau reco­mandări pentru a putea participa la excursii, tabere etc.
Calitate de elev este mai apoi delimitată și în termeni de îndatoriri. Astfel, elevul are îndatoriri precum: de a frecventa orele de curs, de a respecta regulamentele și deciziile unității de învățământ preuniversitar, de a păstra curățenia, liniștea și ordinea în spațiul școlar, de a nu afecta integritatea și buna funcționare a bazei materiale din instituția de învățământ, de a utiliza manualele școlare primite în mod gratuit și de a le restitui în stare bună la sfârșitul anului școlar, precum și de a manifesta înțelegere, toleranță și respect față de întreaga comunitate școlară (p. 14). Și încă multe altele.
Elevilor le sunt stabilite și o serie de interdicții. Ei nu au voie să distrugă documentele școlare, să consume droguri, băuturi alcoolice, substanțe etnobotanice, țigări sau să participare la jocuri de noroc etc.
Dar mai cu seamă elevilor le este interzis să: „aibă comportamente jignitoare, de intimidare, de discriminare și să manifeste violență în limbaj și în comportament față de colegi și față de personalul unității de învățământ” (p. 15). De asemenea, elevilor nu le este permis „să pro­voace, să instige și să participe la acte de violență în unitatea de învățământ și în afara ei”; dar nici „să utilizeze un limbaj trivial sau invective în perimetrul școlar” (p. 16).
Desigur, regulile au șanse mai bune de a fi respectate dacă sunt însoțite, pe lângă o educație adecvată în spiritul ordinii normative, de măsuri de prevenție și de sancțiuni. Prin acestea se arată ce au de pierdut, ce li se poate întâmpla celor care încalcă normele, cel puțin teoretic, principial vorbind.
Sancționarea elevilor va avea loc numai dacă fapta se petrece în incinta unității de învățământ. Sancțiunile care pot fi aplicate elevilor sunt: observație individuală, mustrare scrisă, retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit, a bursei sociale Bani de liceu, a bursei profesionale, mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ, preavizul de exmatriculare, exmatricularea propriu-zisă (p. 16). Însă, indiferent de context, este interzisă mustrarea elevului în fața colectivului clasei/școlii, precum și agresiunea fizică de orice fel a elevului (p. 16). Elevii nu pot fi supuși unor sancțiuni colective (p. 17). De aici înțelegem că elevul poate fi doar lăudat în fața clasei, dar nu și mustrat pentru că o astfel de situație ar aduce o atingere a imaginii celui în cauză. Mai putem deduce că elevii pot greși împreună, de la banalul chiul cu clasa la fapte cu grade diferite de violență, de exemplu când o gașcă urmărește să intimideze un coleg, dar că sancțiunile vor fi individuale, probabil personalizate.
Pasul dinspre normativ spre viața cotidiană poate fi făcut atunci când se discută despre contextul mai larg în care elevul se află în mediul cultural-educativ. Elevii sunt parte activă din comunitatea școlară, au reprezentați la nivel decizional prin Consiliul Național al Elevilor.
În documentul menționat mai sunt făcute referiri la reprezentarea elevilor (p. 21), la asocierea elevilor (p. 24), la Consiliul Școlar al Elevilor (p. 25), precum și la modalitățile de aplicare a statutului elevilor (p. 30).
Comunitatea școlară pare să fie cadrul social care să exercite o presiune educațională asupra elevilor, astfel încât aceștia să respecte legile, regulamentele și, nu în ultimul rând, normele de bun-simț.
Valorile comunității școlare și ale sistemului educațional menționate în Statutul elevului sunt: accesul liber și gratuit la educație de calitate, libertatea de expresie, dreptul de a avea acces echitabil la resursele materiale și educaționale furnizate de către sistemul educațional, onesti­tatea intelectuală, sprijinirea gândirii critice, respectarea demnității tuturor membrilor comunității școlare, deschiderea instituțională pentru schimbări constructive (p. 2).
Probabil că discuția ar fi bine să înceapă tocmai de la aceste valori, de la identificarea mijloacelor prin care să se realizeze garanții solide că acestea vor fi respectate. Parte din comunitatea școlară sunt, desigur, și părinții elevilor, cadrele medicale care activează în cabinetele școlare, funcționarii primăriilor, personalul poliției locale și încă mulți alții. Cu toții ar trebui să fie interesați, în primul rând, de modul cum, în orice situație de viață cotidiană, este satisfăcută minima condiție de a respecta demnitatea tuturor membrilor comunității școlare.
Dr. Cristina ȘTEFAN,
Colegiul Național Spiru Haret, București