România modernă a fost edificată prin vizionarism, voință politică și educație. Implicarea educației în această lungă și complicată geneză a fost una substanțială. Înainte de toate, cei care au pus bazele noului stat, acum mai bine de un secol și jumătate, au fost oameni educați, școliți la universități de prestigiu, animați de suflul înnoitor al Europei civilizate. Au venit din Apus înapoi în țărișoarele de la Porțile Orientului impregnați de spiritul european, cu imaginea unei civilizații înaintate și cu dorința, mai mult utopică atunci, de a scoate țara din înapoierea istorică. (Între cei cuprinși de mirajul Europei, vor fi fost și unii care s-au întors cu „drept minte, o sticluță de pomadă“, cum zicea Eminescu…) Dar utopia s-a transformat, cu timpul, în realitate. Educația a constituit structura de rezistență pe care s-a construit și s-a consolidat noul stat, cu sprijinul unor miniștri ca Titu Maiorescu, Spiru Haret și alții, prin școli, generații de învățători și profesori, promoții de tineri instruiți și luminați prin știința de carte. Care au participat, la rândul lor, la vastul șan­tier întins pe decenii. Nașterea și devenirea României moderne nu pot fi concepute fără aportul educației.

De peste treizeci de ani – după căderea co­­munismului, odată cu întoarcerea țării la de­­mocrație și la valorile europene –, parcurgem o nouă geneză. Și astăzi, România are nevoie, poate mai mult decât oricând, de educație ca suport al dezvoltării și modernizării sale. Proiectul România Educată, inițiat de președintele Klaus Iohannis, el însuși profesor, este gândit pe ideea educației ca fundament al progresului. Inițiativa, lansată în 2016, are meritul de a fi plecat de la un lucru esențial: rolul capital al educației în viața individului, a societății și a națiunii, importanța ei ca factor al evoluției atât pe plan individual, cât și colectiv. Inițiatorii au sesizat, în același timp, ceva în general ignorat: criza în care se află societatea românească din punctul de vedere al educației, gravele carențe care-i sapă la rădăcină și-i erodează fibra morală și spirituală. În sfârșit, ideea Proiectului ține de spiritul timpului, înscriindu-se într-un curent general european, în care Europa își concepe dezvoltarea cu aportul cunoașterii, în care se vorbește de Societatea Cunoașterii, de Europa Cunoașterii, de cunoaștere ca motor al dezvoltării, într-o lume a competiției acerbe.

Calea către România Educată este o educație de calitate, eficientă, competitivă și pragmatică. Din păcate însă, în tot acest timp – ani de marasm, tatonări și tranziție –, învățământul românesc a parcurs o criză prelungită, pe fondul schimbărilor contradictorii, al incoerenței, fărâmițării, demolării și reconstrucției, într-un cadru al politizării, sub numele vag al unei „re­­forme“ fără finalitate. Efectele crizei se văd cu ochiul liber în declinul calității actului educațional, scăderea eficienței instrucției, demotivarea cadrelor didactice, falimentul educației în sens moral, prăbușirea disciplinei și vicierea atmosferei din mediul școlar, șubrezirea autorității școlii și în multe altele. Concret, rezultatele se traduc în nivelul de cunoaștere tot mai scăzut al absolvenților de Bacalaureat și al studenților, în situarea constantă a României (printr-un număr alarmant de mare de elevi, 42%) pe primul loc la analfabetism funcțional în UE, mai nou și la analfabetism științific și analfabetism numeric, în tristele recorduri europene la abandon școlar ș.a. Declinul școlii se poate urmări și în starea societății românești, în relativizarea sau abolirea unor valori fondatoare ale conviețuirii și civilizației, în de­gradarea relațiilor interumane, în promiscuitate, în exacerbarea pragmatismului rudimentar și a unui egocentrism uneori feroce, impermeabil la ar­gumente care țin de umanitatea noastră. Nu în ultimul rând, criza educației se vede și în pregătirea precară și în performarea unor figuri pu­­blice, în incompetență, diletantism și impostură, în ignorarea valorilor etice și deontologice, în fenomenul extins al plagiatelor etc. Distanța față de înaintași, minți luminate, spirite subțiri, de factură europeană, e mare, nu numai în timp…

Soluția se impune de la sine: schimbarea reală în educație, reformarea sistemului în baza unei viziuni unitare, într-un proces coerent, conceput pe etape, în direcția unor obiective clare. Este ceea ce propune Proiectul Ro­mânia Educată, într-un demers care constituie rodul unei reflecții critice și al consultării mai multor factori implicați în domeniu. Dincolo de structura și datele tehnice ale documentului, știind unde se află, la ora de față, educația noastră, este necesar să vedem unde ar trebui să ajungă, ce vrem să obținem prin acest proces de anvergură. În prezent, sistemul educațional românesc este un spațiu al marilor discrepanțe, în care coexistă performanța și analfabetismul, colegii de top și școli de secol XIX, profesori de elită și suplinitori necalificați, vi­ziuni înaintate și mentalități retrograde. Nu este posibilă aducerea tuturor la același nivel, nu există rețete pentru obținerea în masă a performanței, dar atenuarea diferențelor prin atingerea unor standarde minimale obligatorii tre­buie asumată ca un obiectiv urgent. În mod fundamental, educația noastră trebuie să parcurgă o reformă a calității, care să o transforme într-o experiență de substanță, cu rol esențial în instrucție și în dezvoltarea personalității. Calitatea rămâne cuvântul de ordine al învățământului nostru de azi, dezideratul major și principala lui dificultate. Pentru atingerea calității și eficienței este nevoie de un întreg angrenaj de condiții, elemente, și ele, obligatorii, ale reformei necesare: profesori bine pregătiți, motivați cu salarii decente, reformarea strategiilor didactice, modernizarea instrumentelor de predare și învățare, cu implicarea consisten­tă a tehnologiei, manuale bune, sistem educațional flexibil, care să permită libertatea opțiunii, rute și scenarii alternative în funcție de vocație și preferințe, echitate, disciplină, respect pentru instituția și oamenii educației, despărțirea de vechile mentalități, care, în nu­mele unui conservatorism nociv, resping înnoirea, deschiderea largă a porților către gândirea liberă, încurajarea inteligenței creative și a spiritului inovator, cultivarea valorilor morale și civice, simplificarea birocrației, combaterea corupției. O schimbare de proporții care necesită viziune, coerență, solidaritate și, desigur, finanțare. Și astfel ajungem, din nou, la cele șase procente din PIB prevăzute de lege pentru finanțarea educației (domeniu considerat de unele guvernări neproductiv, deci „neeligibil“ pentru investiții), o perpetuă și frustrantă utopie de-a lungul acestor ani, care, din proiecție fantomatică, ar trebui să devină, măcar gra­dual, realitate. Ținta finală o reprezintă transformarea educației românești într-un proces definit de calitate, eficiență și performanță, cadru de formare a individului pentru o lume a competiției, suport al dezvoltării și modernizării țării.

Prin viziune și prin obiectivele stabilite, Proiectul România Educată are toate datele să fie considerat un Proiect de Țară. O Românie Educată – în sensul instrucției, dar și al educației morale – poate deveni o Românie dezvoltată economic și social, o țară avansată în ceea ce privește nivelul și calitatea vieții, consolidată în materie de stabilitate și securitate, un stat puternic și respectat în Europa și în lume, în care să-ți placă să trăiești, din care oamenii, mai ales tinerii, să nu mai plece, ci în care să-și dorească să se întoarcă. Ne place să credem că, în România Educată, oamenii educați și competenți vor avea un cuvânt greu de spus, că valoarea, meritul, cinstea și moralitatea vor fi criterii de selecție și de promovare în viața pu­­blică. Cheia acestei transformări radicale este, așa cum am văzut, educația. Cum se poate ajunge, în mod practic, la reformarea de fond și la modernizarea acesteia? Răspunsul este simplu și, în același timp, prin ceea ce presupu­ne, teribil de complicat. Prin asumarea transpartinică a Proiectului, prin solidarizarea clasei politice și a oricărei guvernări în jurul lui, printr-o amplă sinergie națională, prin realizarea fiecărui obiectiv prevăzut, indiferent de schimbările politice, către atingerea obiectivului final, fixat în orizontul anului 2030.

Proiectul România Educată poate părea o provocare prea mare pentru mentalitățile do­­minante de azi din lumea politică românească. De aceea perspectivele de a contura o utopie nu sunt doar o proiecție pesimistă, ci o posibilitate realistă. Dacă însă va întruni consensul clasei politice și energiile pozitive ale societății, Proiectul România Educată poate reprezenta (fără a spune cuvinte mari) o șansă istorică pentru România. O șansă pentru trezirea noastră din amorțire (așa cum ne tot îndeamnă imnul național) și din mentalitatea auto-anihilantă a disprețului de sine și a resemnării. Pentru că, din nou, o Românie Educată ar fi o Românie instruită, evoluată și civilizată, o Ro­mânie deșteptată în toate sensurile. Ceea ce ar însemna o adevărată renaștere într-o lume nouă, plină de provocări, angrenată într-un proces planetar de redefinire.

Articolul publicat în revista Tribuna Învățământului nr. 20-21 / august-septembrie 2021