Cale bătută spre 6 la sută

Am avut parte de încă o campanie electorală. Cu mari surprize! Nici cei care au câștigat nu sperau să obțină un scor așa categoric. Poporul a vorbit încă o dată. Cine are minte și putere de înțelegere va analiza lucrurile cu luciditate. O victorie sau un eșec nu reprezintă capătul drumului. Așteptările oamenilor, din ce în ce mai mari, sunt întotdeauna legitime.
Exercițiu ce nu poate lipsi dintr-o societate democratică, alegerile reconectează periodic clasa politică la electorat. Cei care pricep continuă. Ceilalți sunt eliminați.
Regulile, cât se poate de simple și clare, asigură stabilitatea și dezvoltarea socială. Nu le-am inventat noi și transpunerea lor în practică nu e mare filo­zofie. Mai sunt sincope. Unii sunt mai vicleni, din când în când. Dar totul se cumulează și scadența vine de fiecare dată cu prilejul consultă­rilor populare.
Sistemul democratic, în care am revenit după 1989, asigură independența puterilor în stat. Parlamentul, compus din aleșii națiunii, adoptă legi. Acestea sunt trimise președintelui, care le promulgă. După publicarea lor în Monitorul Oficial, trebuie respectate de toți cetățenii. Justiția va sancționa orice încălcare a legii.
Educația este un element de bază în toate țările care au reușit să mențină sistemul în funcțiune. Și la noi educația a fost declarată mereu „prioritate națională”. S-a întâmplat însă, de mai multe ori, ca din diverse motive declarațiile să nu fie în concor­danță cu realitatea. S-a întâmplat! Un eveniment extrem de grav s-a petrecut atunci când o lege vo­tată în unanimitate în Parlament și promulgată de președintele României nu a fot aplicată. Vorbim de legea ce prevedea creșteri salariale pentru cadrele didactice.
Guvernul de atunci a sabotat democrația.
Explicațiile nu au lipsit. Justificările însoțite de argumente „puternice” ne-au fost servite cu insistență. Dar oamenii nu sunt proști. Și nici nu uită atât de repede cum și-ar dori unii. Cetățenii au putut să vadă cum, în aceeași perioadă, au fost categorii sociale care au beneficiat de creșteri salariale.
Au urmat alte încercări, cu alte guverne și alte povești. Parlamentarii, mulți sau puțini, mai buni sau mai… puțin buni, au decis să tranșeze definitiv discuțiile legate de finanțarea sistemului național de educație și au cuprins în Legea 1 din 2011 articolul 8: Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv.
Din 2011 până în prezent, a respectat cineva această prevedere legală? Nu!
S-au găsit explicații, s-au restabilit priorități și educația a fost trecută din nou în așteptare. Să vii acum cu propuneri care cosmetizează doar o situație extrem de dificilă est destul de riscant.
E adevărat, boala e lungă și toate relele strânse în două decenii nu se pot rezolva în timp scurt. Și poate oamenii școlii, obosiți de reforme, ar mai fi acceptat explicația. Dar să propui ca prim-ministru persoana care a sabotat legea ce viza creșteri salariale pentru profesori este o decizie extrem de riscantă.
Toate lucrurile bune care s-au făcut în ultimii ani – și s-au făcut – au fost anulate. Ce a urmat s-a văzut!
Vom avea un nou președinte. Primul preșe­dinte al României care înainte de a face politică a fost, mulți ani, profesor în învățământul pre­universitar. Se înțelege că are cunoștință de toate problemele cu care se confruntă sistemul. Știe că povestea cu productivitatea și proasta salarizare a profesorilor nu are susținere în real­i­tate. Acest lucru ar trebui să constituie un avantaj. În plus, a declarat și demonstrat, prin câteva gesturi, că este atent la solicitările cetă­țenilor și este dispus să acționeze pentru solu­ționarea lor.
Cu siguranță, a citit dumnealui proclamația cetățenilor reuniți la Cluj-Napoca, în 14 noiembrie 2014, în Piața Unirii. A aflat că printre solicitări este inclusă și „alocarea imediată și efectivă a 6% din PIB pentru educație, respectiv a 1% pentru cercetare. Remunerarea cadrelor didactice și a cer­ce­tătorilor la un nivel corespunzător cu impor­tanța acestora în societate”.
În mod normal, această solicitare ar fi trebuit să fie inclusă în programul cu care s-a prezentat în fața electoratului. Programul cu pricina vorbește de 6% doar pentru Sănătate. Dar lucrurile se pot corecta.
S-a terminat cu cosmetizarea instituțiilor și cu soluții de avarie. Lucrul bine făcut implică soluții pe termen lung. Este de așteptat că legea va fi res­pectată ad litteram, că educația va primi susținerea financiară care i se cuvine și că salariile dascălilor vor fi la un nivel decent.
Chiar dacă proiectul prezidențial al noului președinte nu conține date concrete despre modul în care va fi susținut sistemul național de educație, declarația: „Educația va fi o prioritate a mandatului meu de președinte” arată diferențe de abordare față de fostul președinte. Să vedem!
Doamne ajută!
Ioan ARDELEANU