„Dumnezeu ne-a oferit drept cadou viaţa şi numai de noi depinde să ne oferim darul de a trăi bine“ (Voltaire)
La orice vârstă este plăcut să fii în postura de a primi cadou de la Moş Nicolae. Iar dacă nu-l primeşti de la cineva, există soluţia să ţi-l faci singur, condiţia fiind să nu cazi în hedonism, care contravine semnificaţiilor creştine ale sărbătorii. Şi dacă nu e chiar în ziua respectivă, este la fel de bine-venit şi a doua zi… Şi chiar dacă n-ai fost chiar cel mai cu-minte… şi chiar dacă nu este unul material, ci spiritual.
În acest sens, mi-am făcut cadou, a doua zi după sărbătoarea de Sfântul Nicolae, participarea la masa rotundă iniţiată de Academia
de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Relaţii Internaţionale, în cadrul parteneriatului cu Casa Corpului Didactic Bucureşti, cu tema „Programe de studii inovative pentru o piaţă a muncii dinamică – rolul liceelor şi universităţilor în pregătirea viitorilor profesionişti“.
La discuţii au participat profesori din învăţământul preuniversitar, universitar, studenţi şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, ceea ce a permis iniţierea unor dialoguri reale privind importanţa formării elevilor pentru un traseu educaţional universitar asumat şi implicarea acestora ca parteneri reali în procesul de instruire şi formare profesională.
Elementele-cheie care au generat cele mai importante discuţii au fost reprezentate de profilul absolventului, aşa cum îi este necesar angajatorului, şi ceea ce aşteaptă acesta de la sistemul de educaţie românesc.
În acest context, mediul universitar a punctat faptul că, fiind veriga terminală a parcursului educaţional, poartă principala responsabilitate privind calitatea absolvenţilor şi, drept consecinţă, sunt extrem de atenţi asupra specificului pieţei muncii. S-a punctat faptul că este dificil să identifici competenţe specifice fiecărei munci, pentru că piaţa muncii a devenit una cu un ritm al înnoirii la care sistemul educaţional răspunde inerţial. Însă zona competenţelor lingvistice în limbi de circulaţie internaţională sau de nişă, la care se adaugă competenţele IT, supraadăugate unor calificări relativ standardizate, reprezintă un atu al curriculumului vitae al oricărui absolvent, mai ales în contextul profilului facultăţii – relaţii economice internaţionale. Pe lângă faptul că pregătim absolvenţi pentru viitoare joburi, încă nestandardizate, internaţionalizarea pieţei muncii este o altă provocare căreia sistemul educaţional românesc trebuie să-i facă faţă şi să asigure competitivitate.
Pentru a formula răspunsuri potrivite este nevoie însă să pornim de la întrebările potrivite. Totul trebuie să aibă la bază cercetări şi, în acest sens, punctul de vedere al reprezentanţilor mediului de afaceri a fost că şcoala, fie la nivel universitar, fie preuniversitar, trebuie să-şi asume rolul de educaţie înainte de cel de instrucţie, pentru că angajatorul
– responsabil şi competitiv – doreşte de la cel pe care-l angajează: caracter – „Nu ne trebuie (numai) genii, baza este asigurată de cel care are format un caracter“; cultul muncii – „Munca este starea de normalitate“; gândire critică – „Ştiu ceea ce fac şi fac bine, alegerile şi deciziile sunt unele raportate la analiză“; creativitate – „Am capacitatea de a formula răspunsuri la probleme noi“; autoreflecţie – „Cer pe măsura a ceea ce pot să dau“.
Niciunul dintre reprezentanţii mediului de afaceri nu a semnalat carenţe academice în raport cu instrucţia celor care bat la porţile lor, însă menţionează discrepanţa între ceea ce absolvenţii deţin la nivel de cunoştinţe şi modul în care înţeleg să interpreteze sau să aplice ceea ce cunosc, apelând la o comparaţie furnizată de majoritatea celor care le sunt angajaţi – tineri care au beneficiat de burse de studii în universităţi din afara ţării –, între educaţia din România şi cea din afară: afară, accentul cade pe aplicare, pe echipe, pe proiecte derulate pe perioade ample de timp, sarcinile de lucru sunt solicitante nu la nivel de înmagazinare a informaţiei, cât la modul în care se sintetizează ceea ce se cunoaşte şi se utilizează. Din punct de vedere al informaţiei, educabilul este pus în contextul „find and think about“, iar educatorul este în postura „Teach, don’t tell!“.
Aceste deziderate nu trebuie să preocupe doar mediul preuniversitar, ci cu cât se poate coborî nivelul de vârstă la care educaţia asigură zona de competenţe transversale, cu atât mai eficientă va fi investiţia în instrucţie, cea care asigură şi zona de specificitate a muncii.
Pentru conturarea unui profil corespunzător angajatorului, nu este de ajuns doar ca şcoala să aibă preocupări. Important este ca regulile muncii – mai ales în baza unui contract de muncă – să fie simulate anterior prin activităţi de voluntariat, în cazul tinerilor, iar în cazul copiilor, prin responsabilizare, transferându-li-se roluri în baza cărora pot percepe valoarea unei munci/sarcini duse la îndeplinire, faptul că în urma unei acţiuni există consecinţe, că (răs)plata este o consecinţă, nu un drept.
Revenind la cadoul de Moş Nicolae, tradiţia spune că, indiferent dacă ai fost cuminte sau nu, nuiaua nu trebuie să lipsească din botine.
Aşa cum nici educaţia nu trebuie să lipsească nimănui.
Gabriel Vrînceanu,
Director, Casa Corpului Didactic, Bucureşti