Burse din fonduri europene pentru aproape 40.000 de studenți români
Aproximativ 40.000 de studenți vor primi burse din fonduri europene, în urma demersurilor inițiate de europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European.
Ștefănuță face apel la universitățile din România să aplice cu liste de studenți până pe 6 martie, pentru ca aceștia să poată primi lunar 925 de lei, sumă care, în opinia sa, pentru unii studenți poate face diferența între a continua studiile sau a renunța înainte de finalul anului universitar.
Ca urmare a demersurilor inițiate de Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE), 39.300 de studenți vor primi burse din bani europeni, în contextul diminuării fondului pentru burse, potrivit News.ro, universitățile putând accesa programul pentru a susține bursele studenților lor, după ce soluția propusă de Nicu Ștefănuță a fost pusă în aplicare de către Ministerul Educației și Cercetării, care a făcut demersurile necesare pentru utilizarea acestor fonduri.
„După diminuarea fondului de burse de la 1.7 miliarde de lei la 1.2 miliarde de lei, Nicu Ștefănuță s-a adresat Comisiei Europene pentru a afla ce sursă de finanțare europeană ar putea fi folosită pentru a acoperi bursele studenților. Răspunsul Comisiei a fost clar: banii pot veni din Fondul Social European, ca urmare a demersurilor inițiate de Guvernul României”, se precizează într-un comunicat de presă.
Marți, 3 martie, a fost dat apelul către universitățile din țară, timp de patru zile acestea putând aplica cu liste de studenți care să primească burse lunare de 925 de lei din fonduri europene. În comunicat se mai precizează că responsabilitatea legată de identificarea și selecția studenților eligibili, verificarea documentelor justificative, validarea datelor în platforma dedicată, contractarea beneficiarilor, confirmarea lunară a acestora și efectuarea plăților, precum și transmiterea documentelor justificative conform metodologiei oficiale, revine exclusive universităților.
„Fac apel către toate universitățile din țară să aplice până pe 6 martie! Studenții au nevoie urgentă de acest sprijin! Pentru mulți, această sumă va face diferența dintre a continua studiile sau a renunța înainte de finalul anului universitar. A fi student nu ar trebui să fie un lux, iar aceste burse sunt esențiale pentru foarte mulți tineri”, spune europarlamentarul.
Nicu Ștefănuță este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și vicepreședinte al Parlamentului European. În prezent, este membru al Comisiei pentru Bugete și al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie și activează ca membru supleant în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, precum și în Comisia pentru Sănătate Publică.
Tribuna Învățământului