Dicționarul Explicativ al Limbii Române, la cuvântul birocrație, consemnează: „interpretare și aplicare a legilor, a dispozițiilor, a regulamentelor etc. numai în litera lor, fără preocuparea de a le înțelege spiritul”. Evident, putem da o sumedenie de exemple de birocrație din toate domeniile, adesea ne exprimăm nedumerirea și revolta față de situațiile aberante pe care suntem obligați să le suportăm. Nici domeniul educației nu este scutit de asemenea practici. Un exemplu este edificator: interesul cadrelor didactice pensionare pentru a mai efectua câteva ore la catedră vine în contrapartidă cu interesul școlii/învățământului de a-și asigura personalul didactic de specialitate necesar desfășurării unui proces didactic de calitate. Mai mult, școala ar putea chiar acorda o serie de facilități pensionarilor pentru a acoperi posturile vacante cu cadre didactice calificate, în schimbul încadrării unor persoane necalificate (absolvenți de liceu, nu dintre cei cu rezultate măcar satisfăcătoare în perioada școlarității sau cu o pregătire care nu are nimic în comun cu educația).
Dimpotrivă, profesorul pensionar, care a slujit în jur de 40 de ani învățământul, uneori în cadrul unei singure unități, este supus – așa cum ne declara directorul unui prestigios colegiu – unei adevărate umilințe. Cererea de suplinire trebuie să fie însoțită de un voluminos dosar/biblioraft, în dublu exemplar, cuprinzând zeci de piese și numărând sute de pagini. De-a dreptul aberantă este solicitarea unor documente pentru cadrele didactice pensionare care doresc să suplinească în școala în care au funcționat ca titular până la 31 august a.c.
Câteva exemplificări sunt edificatoare: adeverință din care să rezulte că persoana respectivă nu a mai suplinit în anii anteriori (Și dacă ar mai fi suplinit?); diploma și foaia matricolă, prin care să dovedească studiile (Dar în ce bază o fi lucrat în unitate 40 de ani?); adeverință de promovare a gradelor didactice, începând cu definitivatul (De ce de la definitivat? Putea avea gradul I fără definitivat și gradul II?); certificat de căsătorie (Cui servește dacă doamna este divorțată sau are soțul decedat?); certificat de absolvire a Seminarului pedagogic universitar (Dar până acum cum a funcționat ca titular?); adeverință că petentul a participat la activitățile cercului metodic (La toate la care a participat în perioada de activitate, ca titular sau suplinitor calificat?); adeverință că a participat ca evaluator la concursurile școlare pe discipline/ olimpiade (câte?); adeverință că a participat la întocmirea subiectelor pentru diferite sesiuni de evaluare a cunoștințelor elevilor (câte?); diplome obținute de elevii cu care a lucrat la diferite concursuri (câte?); CV-ul persoanei respective.
Pentru unele activități personale sau ale elevilor cu care a lucrat profesorul respectiv se adună 30-40 de adeverințe/diplome. Așa se ajunge la un dosar voluminos/biblioraft cu 150-200 de foi. Și acest dosar făcut în dublu exemplar: unul se înaintează la inspectoratul școlar și unul rămâne la secretariatul școlii în care se solicită suplinirea, iar dacă petentul va dori ore și în anul următor, mai face și pentru el un exemplar. Mai adăugăm și faptul că directorul școlii trebuie să-și pună semnătura, secretara școlii ștampila pe fiecare foaie din dosare, cu mențiunea „conform cu originalul”. Nu au dreptate cei care renunță?
Mai mulți directori de colegii, licee, școli gimnaziale, mulți din mediul rural, unde sunt mai multe probleme de încadrare cu personal didactic calificat, consideră că, în spiritul descentralizării, managerul școlii ar putea decide încadrarea în baza unui număr redus de documente (cerere, act de studii, ultimul grad didactic, CV-ul), iar apoi secretariatul școlii să solicite persoanei încadrate documentele strict necesare. Poate mai reducem birocrația!
Gh. NAZARE