Aşa cum ne‑am obişnuit, atunci când este în derulare un examen, elevii îşi lasă, în prealabil, genţile, telefoanele şi orice alte obiecte pe care le au la ei – dar nu le pot lua în sala unde se desfăşoară examenul – într‑o cameră special desemnată, numită Sala de bagaje. De acolo le vor recupera la ieşirea de la examen, înainte de a pleca spre casă.
Profesorii supraveghetori insistă ca în clasa în care se desfăşoară examenul elevii să nu vină decât cu actul de identitate şi cu instrumente de scris. Prezenţa oricărui alt obiect îi poate pune în ipostaza cuiva care ar intenţiona să fraudeze examenul, determinând chiar eliminarea din probă. Mai mult, înainte de a veni subiectele, elevilor le este citită o secvenţă din regulamentul pe care trebuie să îl respecte, care cuprinde trimiteri explicite la aceste aspecte şi în legătură cu care ei semnează că au luat la cunoştinţă. Aceste fapte se repetă la fiecare dintre probele scrise. Aşa se face că ele au intrat într‑o rutină a desfăşurării examenelor, în linii mari, fiecare participant ştie ce are de făcut. Orice ezitare este imediat corijată, prin atenţionarea directă din partea profesorilor asistenţi. Însă un anume tip de bagaj este luat în mod de neevitat de fiecare elev cu sine în sala de examen: ceea ce ţine de reactivitatea sa afectivă în situaţii de stres, bagajul său emoţional. În legătură cu acesta, orice intervenţie din partea profesorilor devine mult mai dificilă.
În această situaţie se află toţi elevii care intră într‑un examen scris: iau cu ei toate emoţiile pe care nu le pot lăsa nicidecum deoparte. Unii au o experienţă a examenelor mai amplă, au participat la diverse olimpiade, la concursuri şcolare. Alţii însă se poartă ca şi când este primul examen din viaţa lor, chiar dacă tocmai îşi dau bacalaureatul. Dau impresia că nu ştiu ce urmează să facă, sunt temători, ezitanţi, par că vor să fugă ca să scape de tensiunea psihică de nesuportat.
Aşa cum ştim, din examen nu se poate ieşi decât după un anumit timp. Prevederea este bine‑venită tocmai pentru ca starea emoţională să aibă şansa de a fi depăşită, momentul de mare tensiune să fie trecut, iar cel în cauză să‑şi regăsească echilibrul emoţional potrivit pentru a se concentra pe subiectele pe care le are în proba ce tocmai o susţine.
Daniel Goleman, în lucrarea Inteligenţa emoţională (Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2001), afirmă că „emoţiile noastre au o minte proprie, una care susţine puncte de vedere independent de mintea noastră raţională“. (p. 31). Aşa se poate explica faptul că sfaturile date de părinţi, de prieteni, cele care vin din partea profesorului diriginte privind necesitatea gestionării emoţiilor nu întotdeauna pot fi urmate, chiar dacă cel căruia i s‑au adresat a dat de înţeles că va ţine cont de ele întocmai. Reacţiile emoţionale au din punct de vedere biologic legătură cu modul în care funcţionează nucleul amigdalian, cum interacţionează cu neocortexul. „În arhitectura creierului, nucleul amigdalian este un fel de serviciu de urgenţă – ne previne Goleman –, este mereu gata să transmită apeluri de urgenţă către pompieri, poliţie sau vecini când sistemul de alarmă al unei case semnalează probleme.“ (p. 32). Aşa se face că se declanşează o reacţie de tipul: luptă sau fugi. Probabil în astfel de momente elevul care nu‑şi mai gestionează emoţiile iese din examen şi plecă derutat spre casă. Dacă este întrebat ce se întâmplă, răspunde ceva confuz cum că nu ştie ce să scrie şi nu mai are niciun rost să mai stea în sală. În cazul în care timpul pe care trebuie să‑l stea obligatoriu în sală încă nu s‑a scurs, tot o reacţie de evitare este şi aceea în care elevul emoţionat cere să meargă la baie.
Din experienţa participării la examene, ştim că dacă acest moment este depăşit, şansele ca starea psihică să fie una bună cresc, iar cel în cauză se va putea concentra rezonabil pe ceea ce are de făcut. În acest context, este de apreciat cum adulţii prezenţi au o stare de calm şi de bunăvoinţă, atât de consistente încât pot să o transmită printr‑un efect de contagiune celor din jur. Scopul este ca raţionalul să fie repus în acţiune şi să execute sub comanda luptă sarcinile de lucru. Elevul citeşte cu atenţie cerinţele din subiect, caută corelaţii cu cele ştiute din teorie, identifică modalităţi de utilizare a celor învăţate, face în mod adecvat transferul de informaţii dovedind astfel că deţine competenţele de muncă intelectuală adecvate şi astfel se derulează cu bine proba respectivă de examen.
Desigur, despre cum o să fie în examen, elevii pot anticipa din experienţa lor şcolară, mai clarifică unele aspecte din rezolvarea modelului de evaluare, cum ar fi, de pildă, cele referitoare la gestionarea timpului de lucru. Totuşi, o nervozitate aparte poate fi observată şi spre finalul probei, atunci când raportul dintre sarcinile de realizat şi timpul rămas nu este unul bun. Sunt cazuri în care unii elevi rămân cumva în urmă, lucrează mai lent, se simt defazaţi şi sunt vizibil iritaţi. Unii nu acceptă faptul că timpul s‑a epuizat, iar examenul a luat sfârşit pentru că timpul destinat probei s‑a scurs.
Pregătirea pentru susţinerea în condiţii optime a unui examen implică şi o dimensiune motivaţional‑emoţională. Alături de gândire, memorie, atenţie, rolul afectivităţii într‑un examen se poate dovedi foarte important. Atunci când elevul este echilibrat emoţional, pare că astfel de aspecte pot fi neglijate. Doar că atunci când dintr‑un motiv sau altul elevul tinde să se eschiveze, să plece din probă, acuză blocaje, dă vina pe un moment de lapsus, devine clar faptul că aspectele emoţionale nu ar trebui considerate secundare. Acestea nu pot fi ignorate, pentru că nu au fost lăsate în sala pentru bagaje. Elevul a venit cu tot bagajul emoţional după el, cu toată experienţa lui de viaţă privind eşecul sau succesul. Pentru cei care au avut învăţăminte de succes referitoare la examene, care le‑au permis să treacă din etapă în etapă olimpiadele şcolare, au participat la numeroase concursuri, au marcat un succes în examenul important dat anterior, să ne referim, de pildă, la cel de capacitate, este de la sine înţeles că se va comporta cu şanse de reuşită şcolară apreciabile şi în examenul curent – să ne gândim la cel de bacalaureat. Dar cei care au avut rezultate discutabile, note mici în examenul de capacitate, au învăţat de voie, de nevoie ce consecinţe produce o notă mică luată în examen se vor afla într‑o situaţie mult mai dificilă, iar experienţa de examen asociată eşecului nu doar că nu o să‑i ajute, dar poate chiar să îi împiedice.
După ce proba din examen s‑a încheiat, urmează emoţiile ocazionate de aşteptarea rezultatelor. Vor fi acestea pe măsura predicţiilor? A apreciat corect elevul nota pe care o va obţine prin corelarea corectă a celor scrise şi punctajele acordate prin barem? Aflarea rezultatelor aduce după sine emoţiile cuvenite. Unii vor fi emoţionaţi şi trişti, alţii emoţionaţi şi bucuroşi. Dar cu toţii vor lua în bagajul lor emoţional pentru mai departe experienţa de confruntare cu obstacole prin care au trecut.
Prof. dr. Cristina ŞTEFAN,
Colegiul Naţional Spiru Haret, Bucureşti
