Viziunea sistemică „Educația ne unește“ sugerează un bacalaureat care ne va despărţi, adică ne va dirija pe drumuri diferite în viaţă. Ba, la o judecată mai atentă, bacalaureatul promovat de Ministerul Educaţiei Naţionale va avea rolul de a întări o despărţire care ar urma să fie începută mai din urmă pe drumul formării şi educaţiei şcolare şi care ar fi să se menţină mai departe, la nivel de şcoală superioară. Ceea ce se cheamă viziune sistemică supune atenţiei patru tipuri de liceu, fiecare cu traseul lui, cu bacalaureatul lui distinct şi cu posibilitate de acces în învăţământul superior pe aceeaşi linie tipologică. Teoretic, ar urma să existe posibilitate la tot pasul de trecere lateral, pe oricare alt drum. Practic, direcţia nu va avea cum să fie ţinută decât cu ochelari de cal.

Liceele ar urma să fie de patru tipuri: de ştiinţe, socio-umaniste, vocaţionale şi nenumite, dar se înţelege că tehnologice. Fiecărui tip de liceu ar urma să-i corespundă câte un tip de bacalaureat: A1 – pentru ştiinţe, A2 – pentru socio-umanist, V – pentru vocaţional, T – pentru tehnologic. Fiecare tip de bacalaureat ar urma să facă dirijarea către câte un tip de studii care să-i corespundă în sensul continuităţii: către trei tipuri de studii universitare – ştiinţe şi ştiinţe aplicate, socio-umaniste, vocaţionale, respectiv către un tip de studii postliceale.

Mersul în linie dreaptă, fără a privi nici în stânga, nici în dreapta, este prevăzut să fie bine ţinut prin probele propuse pentru fiecare tip de bacalaureat: proba de limba română şi proba de limbă străină ar fi comune; la fel ar fi propusa probă de creativitate, cunoştinţe, abilităţi, aptitudini şi atitudini; două probe ar fi susţinute la discipline impuse prin tradiţia de un secol şi jumătate a şcolii noastre drept de profil, adică matematică, fizică, chimie, biologie – la ştiinţe; istorie, filosofie, logică – la socio-uman; discipline specifice – la vocaţional; ceva numit vag ştiinţe – la tehnic. În dezbaterea incipientă şi firavă asupra viziunii ministeriale, s-au formulat nemulţumiri faţă de absenţa geografiei dintre disciplinele de la bacalaureatul liceului socio-uman şi a matematicii de la bacalaureatul presupus tehnic. A rămas ignorată dispariţia, şi mai gravă, a probei la o disciplină opusă profilului de liceu. Nici vorbă nu va mai fi să fie ca absolventul de 15 clase al viitorului pornit pe calea ştiinţelor să aibă şi ceva noţiuni de logică sau de istorie, tot aşa cum absolventul de arte nu va avea cum să aibă idee de matematică. Şi mai gravă se prefigurează dirijarea aspiraţiei spre învăţământ universitar şi, implicit, spre carieră. Ar fi o dirijare în viaţă pornită de timpuriu, potrivit căreia absolvenţii liceului de ştiinţe, cu bacalaureat în ştiinţe, nu vor putea merge decât la învăţământ superior de ştiinţe, absolvenţii liceului de arte plastice, cu bacalaureat în arte plastice, nu vor avea voie să aspire decât la facultate de arte plastice, deţinătorii bacalaureatului socio-umanist nu vor fi acceptaţi să se înscrie la inginerie etc. Formularea livrată odată cu viziunea strategică, potrivit căreia absolventul unui program poate decide să susţină oricare dintre tipurile de examen de absolvire, nefiind limitat de programul de studii liceale ales iniţial, este absolut ruptă de specificul şi realitatea de toate felurile de la noi: şcolară, socială, economică, familială. Invocatul grad mare de flexibilitate în alegerea parcursului şcolar, tocmai acela este anulat. Rămâne cu totul ignorat faptul că la trecerea din gimnaziu în liceu ne găsim la faza şcolii obligatorii, a dependenţei de familie, a influenţei, a ideii prinse din zbor şi a impresiei, nu a încercării, a deciziei şi, cu atât mai puţin, a calculelor.

Intuind pe undeva îngustimea drumului astfel propus, creatorii viziunii strategice probabil au vizat o contrabalansare şi de aceea au inclus, indiferent de tipul bacalaureatului, o „probă de creativitate, cunoştinţe, abilităţi, aptitudini şi atitudini“. Prezenţa acesteia şi numele sunt amăgitoare şi stranii. Arată a lozincă de actualitate pusă la timpul şi la locul ei, cum se cere – cine nu e azi pentru dezvoltarea creativităţii şi cine nu face impresie când vehiculează amestecat vorbe precum aptitudini, abilităţi etc.?! Puse aşa, ca probă distinctă, în coloană cu disciplinele de examen, s-ar zice că creativitatea, cunoştinţele etc. sunt excluse de la limba română, matematică, proba specifică, istorie, că la aceste discipline nu se cer cunoştinţe şi creativitate, nu sunt necesare abilităţi. Mai departe, că toate acestea nu vor putea fi cuantificate în termenii baremului de examen (cum se vor puncta la o probă scrisă atitudinile?) nu pare măcar să-i fi pus pe gânduri pe cei străbătuţi de viziunea strategică. În acelaşi timp, nu este mai puţin adevărat că subiectele examenelor noastre naţionale, aşa cum au ajuns să fie formulate, simulate, pisate la meditaţii şi în culegeri de teste, exclud orice creativitate, idee, iniţiativă, obligând la înghiţirea şi reproducerea de formulări tip, şi acelea, fărâmiţate, disparate, limitate.

Cât priveşte bacalaureatul T – Bac T, prin acesta ar urma să fie şterse înseşi rostul şi farmecul examenului şi diplomei de bacalaureat, cum sunt ştiute ele de la începuturile lor – probă şi paşaport pentru învăţământul superior. Un bacalaureat care să nu permită aspiraţia spre facultate ar fi un nonsens. În eventualitatea unui aşa-zis bacalaureat explicit pentru acces la studii postliceale, măcar va fi eliminată aberaţia actuală, care permite intrarea la şcoala postliceală chiar fără diplomă de bacalaureat?    

Florin Antonescu