Bacalaureatul se află în actualitate, după calendar şi după interes tematic. Calendarul arată că ediţia 2017 a examenului a început. Interesul asupra temei, în general, pare să se fi eternizat. A trecut bacalaureatul olimpicilor (27 mai‑10 iunie), se află în desfăşurare examenul cuprinzător, cel „pentru toată lumea“ (22 mai‑10 iulie), a fost reactualizată de la nivel ministerial ideea bacalaureatului diferenţiat în funcţie de profilul liceului. Cu totul, pare o formalitate luată de la capăt anual, cu tot cu afirmarea necesităţii că trebuie să decurgă altfel. În acelaşi timp, rămâne o necesitate chiar esenţială, pentru că fără el pasul următor în şcolarizare (pentru cine vrea să meargă la studii superioare) sau în profesionalizare (la angajare, la înregistrarea unei afaceri proprii etc.) nu este permis.
Bacalaureatul este văzut de ani de zile ca o pată neagră pe faţa învăţământului românesc: îl promovează prea puţini dintre cei care termină liceul (e drept, cu ceva ani în urmă, era rău că‑l trecea, practic, toată lumea), livrează societăţii „şomeri cu diplomă“, alimentează „fabricile de diplome“ cu oameni care nu ştiu carte cât să fie declaraţi absolvenţi de douăsprezece clase, este un examen prea greu pentru prea mulţi dintre cei care‑l susţin, tot aşa cum, după alte opinii, conţine subiecte scandalos de uşoare şi pe deasupra e marcat de fraude care strică imaginea şcolii. Drept urmare, pentru toate aceste motive, părerea largă (dacă nu cumva, unanimă) este că „trebuie făcut ceva cu bacul ăsta“. Aproape întotdeauna, soluţia se găseşte că este să fie făcut în aşa fel încât să scadă ponderea în totalul celor care‑l susţin a celor care nu‑l trec. Să nu mai apară scris un procentaj aşa mare al nereuşiţilor. S‑ar zice că mai mare se dovedeşte frământarea că sunt atâţia care nu iau examenul decât aceea că‑l iau (prea) puţini. De aici vine şi senzaţia că toate intervenţiile asupra acestui examen – făcute sau deocamdată numai gândite – au în vedere uşurarea probelor, a subiectelor.
Legându‑se aşa multe speranţe de accesibilitate, bacalaureatul riscă să rămână cu destule altele ale lui, care ar fi de discutat, dacă nu de înlăturat. Una ar fi întinderea acestui examen: ţine din 22 mai (când începe înscrierea candidaţilor la prima sesiune) până la 6 septembrie (afişarea rezultatelor finale la sesiunea a doua), timp în care se desfăşoară două sesiuni lipite între ele, chiar trei, punând‑o la socoteală şi pe cea a olimpicilor, suprapusă pe o parte din prima sesiune generală. Bacalaureatul olimpicilor este denumirea uzuală, consacrată de organizarea ei mai ales pentru componenţii loturilor care se pregătesc pentru olimpiadele internaţionale, a căror desfăşurare coincide cu bacalaureatul de la noi. Numele exact şi cuprinzător este „sesiune specială de bacalaureat 2017, pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite ce se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale, precum şi pentru absolvenţii de liceu care susţin examenul de admitere în universităţile din străinătate“. Gândit şi organizat cu acest scop, pare tocmai bun să le dea dreptate celor care consideră că performerii noştri sunt crescuţi „în seră“. De asemenea, este îndoielnică punerea pe acelaşi nivel a unor oameni pentru care prezenţa internaţională este rezultatul unor succese acumulate (au parcurs neînvinşi toate etapele pe plan intern) cu oameni pentru care prezenţa internaţională este opţiune personală şi deocamdată numai dorinţă (vor depăşi nivelul intern numai dacă vor lua examenele la care vor merge). Pe deasupra, o grijă (sesiune) „specială“ pentru facilitarea plecării în afară nu arată încurajator pentru un sistem de învăţământ superior care şi‑a fixat ca obiectiv internaţionalizarea prin atragerea unor studenţi care să vină din afară. Într‑un sens şi mai cuprinzător, dacă este vizată ieşirea bacalaureatului din starea de examen formal, normal ar fi ca el să aibă prioritate, să treacă între acele momente ale vieţii, ale preocupărilor, în funcţie de care se organizează altele, inclusiv participarea la o competiţie internaţională, la un examen într‑o universitate, şi nu în funcţie de acestea să se organizeze bacalaureatul.
De discutat este şi asupra relevanţei unui bacalaureat care începe a doua zi după ce s‑a încheiat precedentul: 10 iulie – afişarea rezultatelor sesiunii de vară, 11 iulie – începerea înscrierilor pentru sesiunea (vorba vine) de toamnă. Cu ce e mai îndreptăţit un candidat picat într‑o zi să se considere apt de promovare a doua zi? Sigur, probele nu se dau în zilele respective, însă pornirea la înscriere în felul acesta nu este făcută cu ochii închişi, adică formal?
Cât priveşte bacalaureatul diferenţiat, e simptomatică interpre­tarea unei (deocamdată) dorinţe drept „schimbare majoră“, în sensul uşurării examenului pentru o categorie de candidaţi. De fapt, ar fi numai o adecvare la profilul învăţământului profesional şi tehnic, dacă va fi reţinută în noua lege a educaţiei naţionale (aflată nici măcar în proiect, ci abia în pregătire) şi aplicabilă începând cu generaţia care va intra în clasa a IX‑a în anul şcolar 2018‑2019.
Florin ANTONESCU