Încă un bacalaureat cu probleme! Iar noi, histrioni din vocaţie, transformăm totul în spectacol, de la amănuntele picante şi până la incidentele grave, cu intens parfum penal. N-au lipsit nici acum explicaţiile şi justificările sofistice, de parcă gradul de corupţie s-ar putea măsura după numărul de zerouri al şpăgii. Pe linie de consecinţă, în limbajul cotidian s-au impus sintagme de genul „corupţia mică” şi „marea corupţie”.
Prima ar funcţiona, de exemplu, în învăţă­mânt, iar cea de-a doua în lumea politică, în administraţie, în justiţie etc. Sigur că oamenii obiş­nuiţi, subjugaţi televizorului, sunt mereu tentaţi să compare sumele şi să tragă anumite concluzii: totuşi, 12.900 de lei strânşi la Liceul Bolintineanu pentru desfăşurarea lină a bacalaureatului, sumă rezultată din „dări” colective, nu se poate compara cu 45.000 de euro, 2.500 de dolari şi 65.000 de lei descoperiţi în cabinetul unui singur medic de către organele statului. Simpla schimbare a încadrării juridice a unei fapte penale este evaluată în lumea subterană a justiţiei la câteva zeci de mii de euro. Diferenţele băneşti din spaţiul opulent al corupţiei nu pot elimina ideea de culpă, n-o pot micşora până la anulare. Corupţia este corupţie indiferent de sumele vehiculate şi doar legiuitorul distinge gradele de vinovăţie, iar instanţele stabilesc pedepsele cuvenite.
Bacalaureatul de vară 2013 a evidenţiat, prin ricoşeu, aceeaşi prioritate categorică: nece­sitatea diferenţierii examenului, conform distri­buţiei naturale a valorilor. Mai întâi, un bacalaureat de calitate, care să garanteze elevilor ruta universitară, accesibilă numai celor buni şi foarte buni. Elevii cu posibilităţi intelectuale mai modeste vor absolvi liceul şi vor beneficia de certificatul aferent fără bacalaureat. în fine, absolvenţii şcolilor profesionale vor intra pe piaţa muncii în diverse meserii. Această stratificare are, desigur, nevoie de o nouă structură curriculară, de un solid suport legislativ, de consensul forţelor decizionale şi de acceptarea de către societate. Teoretic vorbind, schema de mai sus poate părea simplistă şi nefuncţională. Abia înfăptuirea practică ar putea sublinia complexitatea ideii şi ar impune diverse clarificări pe traseu.
Bunăoară, când vom avea o nouă structură curriculară a preuniversitarului (plan-cadru, programe, manuale), în concordanţă cu seg­mentele-cheie ale şcolarităţii: preprimar, primar, gimnazial, liceal? Când începe şi când se încheie învăţământul general obligatoriu? Care va fi noua arhitectură liceală? Ce strategie se va aplica pentru reînfiinţarea şi revitalizarea şcolilor profesionale, în contextul marilor mutaţii socio-economice, al dinamicii populaţiei active şi al fluidităţii pieţei muncii? Ideea transformării şcolilor de arte şi meserii în licee tehnice n-a fost cea mai fericită, cu toate că temeiul părea legitim: fixarea elevilor în zonele natale, fără mari cheltuieli de navetă ori cazare. Din nefericire, liceele tehnice n-au confirmat la bacalaureat şi s-au plasat în coada clasamentului naţional, unele cu zero procente de promovabilitate. După toate semnalele mediatice, se vor desfiinţa, ceea ce înseamnă noi sincope şi noi reorganizări în interiorul sistemului de învăţământ. în decembrie curent se vor împlini 24 de ani de la Revoluţie: aproape un sfert de veac de căutări, de erori uriaşe, de reforme sisifice, de bătălii politice, de scandaluri financiar-bancare şi de prăbuşiri succesive ale speranţei. Desigur că nu totul a fost dezastruos, nu totul a fost tragic, dar această perioadă postdecembristă va rămâne în anale extrem de convulsionată, de contradictorie şi de haotică. Au lipsit coeziunea naţională, concordia politică, viziunea pe termen lung, strategiile sectoriale, cultul viguros al muncii oneste. La marile provocări ale epocii n-au fost găsite răspunsurile cele mai potrivite şi impresia generală a fost că înaintăm incoerent, stihial. O mare oportunitate economico-financiară şi politică – integrarea noastră euro-atlantică – n-a fost exploatată cu înţelepciune şi dibăcie diplomatică şi, în consecinţă, am pierdut alte şanse de acces în lumea civilizată. Oamenii simpli au trecut repede de la mari speranţe la decepţii durabile şi au căutat soluţii de supravieţuire mai degrabă peste hotarele ţării decât în interior. Convulsiile sociale din aceste decenii de libertate au măcinat energii uriaşe şi au dus la pierderea încrederii în elitele politice şi în guvernanţi. Un tablou social derutant divulgă vulnerabilităţi de toate felurile, inclusiv în zona atât de sensibilă a educaţiei. Corupţia la bacalaureat (nici măcar o invenţie de dată recentă) nu are aparenţa accidentalului, cazului izolat, irelevant, ci dezvăluie adâncimi tenebroase şi încrengături malefice între oameni şi instituţii. Bine măcar că autorităţile au intervenit, au delimitat zonele afectate şi au permis continuarea examenului în arie naţională. O reluare a lui ne-ar fi compromis moral pentru mulţi ani în ochii vigilenţi ai Europei. Dar problema de fond rămâne. Pentru a nu repeta experienţele de anul acesta (oriunde şi oricând se poate naşte un nou „caz Bolintineanu”) este nevoie de un alt fel de bacalaureat, consacrat adoles­cen­ţilor capabili să-l treacă graţie unor certe compe­tenţe intelectuale şi unor capacităţi de comunicare neîndoielnice. Nu ştim de ce trebuie să chinuim atâţia copii cu sarcini peste puterile lor, când traseul şcolar ar putea fi mai bine gândit pentru toate categoriile de absolvenţi potenţiali. Am scăpa de spectrul corupţiei mici sau medii, aşezând fiecare licean pe făgaşul potrivit. Ce a fost a fost, contează să privim înainte.
Teodor PRACSIU