În aceste zile fierbinți de iunie, înaintea unei noi sesiuni de examene în învățământ, societatea românească și îndeosebi clasa politică sunt puse în fața unui examen major, cu subiect de importanță capitală pentru viitorul acestei nații – o nouă lege a educației. Este un examen major pe care noi, cadrele didactice, sperăm că România îl va trece, în sfârșit, cu notă maximă. Ne dorim acest lucru pentru că o școală performantă înseamnă o societate performantă, iar o societate performantă înseamnă un loc pe măsură în concertul mondial, loc ce se obține extrem de greu, mai ales atunci când trebuie să te ridici de foarte jos. Este un examen major pentru că noua lege trebuie să însemne o nouă abordare a temei, în primul rând la nivel de principii.
Dacă actuala lege ne-a fost impusă sub imperiul celebrei ziceri „școala românească scoate tâmpiți”, noua lege trebuie să schimbe radical această gândire și să așeze școala românească pe principii sănătoase, realiste, bazate pe valori și practici care și-au dovedit în timp eficiența.
Noua lege trebuie să așeze în centrul actului didactic elevul împreună cu profesorul, pentru că acest tandem nu poate exista altfel. A reduce rolul profesorului doar la acela de „prestator de servicii educaționale” înseamnă a nu înțelege rolul cadrului didactic în societate. Trebuie să le reamintesc aici celor care au picat multe examene atât în școală, cât mai ales în viață, dar „dând din coate eficient” s-au cocoțat cât mai sus în politică, faptul că, dintotdeauna, rolul profesorului este unul complex, de factor de cultură și civilizație în societate. Este o diferență majoră care, dacă va fi înțeleasă în profunzimea ei, atunci și școala va fi ceea ce trebuie să fie cu adevărat. A reduce rolul profesorului la rolul unui slujbaș prost plătit, obligat să-și caute alternative, uneori nu chiar onorabile, pentru a se putea întreține, a face loc în școală unor „descurcăreți” în dauna celor care sunt în stare să dea ce au mai bun în ei pentru elevii pe care-i au în față în fiecare zi, a expune profesorul la tot felul de abuzuri, nedreptăți, umilințe din partea unora care, făcând un munte de bani pe nemuncite, simt nevoia să-și etaleze noua condiție strivind pe cei din jur, îndeosebi pe cei cu mai multă carte decât ei, sunt numai câteva din tarele pe care noua lege ar trebui să le elimine.
Am făcut școala primară începând cu anul 1960, an în care comunismul era în faza sa dură, dar pentru părinții elevilor de la școala la care învățam, învățătorii și profesorii școlii erau dl Tomescu, dl Petru, dra Marinescu, și nici vorbă tov. Tomescu etc. Nici nu putea fi imaginat ca cineva dintre săteni să ridice tonul la oamenii școlii sau să-i admonesteze în vreun fel. Nu același lucru se întâmpla la ședințele de partid, dar acestea n-aveau nicio legătură cu societatea românească profundă, adevărată. Pe de altă parte, și dl Tomescu, și dl Petru, și dra Marinescu erau oameni care știau, puteau și voiau cu tărie ca elevii lor să devină după terminarea școlii oameni adevărați. Și mai edificator este exemplul perioadei de dinainte de război, când în lumea satului, și nu numai, preotul și învățătorul erau repere de cultură și moralitate pentru întreaga comunitate, iar marile personalități se formau și creșteau aici prin strădania plină de devotament a mii și mii de dascăli anonimi.
Am dat acest exemplu pentru a înțelege că profesorul trebuie readus la standardele de respect și încredere pe care le merită din partea societății și fiți siguri că răspunsul va fi pe măsură. Am pus aici doar câteva reflecții înaintea unei dezbateri serioase, profunde, făcută cu bună-credință din partea întregii societăți românești, cu convingerea că avem nevoie de generații viitoare instruite, educate, capabile să înțeleagă lumea în care trăiesc, să-și înțeleagă locul și rolul într-o societate bazată pe principii și valori.
Prof. Adrian DRAGNA,
Vicepreședinte SLI Dâmbovița