Au fost publicate rezultatele finale la examenul de titularizare 2022

Ministerul Educației a publicat rezultatele finale la examenul de titularizare 2022. Astfel, rata notelor mai mari sau egale cu 7 a crescut, după soluţionarea contestaţiilor, de la 48,68% la 50,73%. 

Potrivit Ministerului Educației, rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar (după soluţionarea contestaţiilor) relevă o majorare de 2,05% a notelor mai mari sau egale 7 în raport cu prima afişare (rezultatele iniţiale).

Au fost depuse 5.083 de contestaţii (6.248 în anul anterior). În cazul a 4.915 contestaţii (96,69%), notele au fost modificate astfel: pentru 3.062 de lucrări notele iniţiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.853 de lucrări notele iniţiale au fost micşorate. Ca urmare, rata notelor mai mari sau egale cu 7 a crescut de la 48,68% la 50,73% (46,71% în 2021).

Procentul notelor între 5 şi 6.99 este 32,96% (în scădere comparativ cu anul trecut – 35,02%). Din promoţia curentă, 46,98% dintre candidaţi au obţinut note mai mari sau egale cu 7, în creştere faţă de anul trecut: 42,65%.

146 de candidaţi au fost notați cu 10 (număr nemodificat faţă de prima afişare), iar 12.456 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99.

Lucrările a 19 candidaţi au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei.

Pentru susținerea probei scrise s-au prezentat 27.148 de candidaţi, dintr-un total de 31.531 de candidaţi cu drept de participare, deoarece 2.223 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, 47 au fost eliminați (15 candidați pentru fraudă și 32 din alte motive), iar lucrările a 35 de candidați au fost anulate (16 lucrări în centrele de examen, respectiv 19 lucrări în centrele de evaluare) din motive legate de nerespectarea metodologiei.

Potrivit Ministerului Educației, candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul școlar 2022 – 2023.

Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.

Distribuie acest articol!