Atenție, adolescenți! Tentații periculoase la petrecerile pe plajă în zona de sud a litoralului

Un obicei periculos se întinde printre tineri în această vacanță: inhalarea unui gaz ilariant din cartușele (dispozitive ca niște sifoane) cu care se umflă baloanele folosite la petreceri organizate de regulă pe plajă. Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în calitatea sa de coordonator naţional al politicilor publice antidrog, trage un semnal de alarmă în acest sens, accentuând că asistăm „la apariția unui nou tipar de consum de substanțe psihoactive în zona de sud a litoralului românesc”. Gazul este protoxid de azot – N₂O – cunoscut și sub denumirea de „funny gas”, asupra căruia ANA atrage atenția că „este un sedativ incolor și inodor și este folosit în domeniul medical, sub supraveghere medicală, în combinație cu alte substanțe, în special ca anestezic, dar și în domeniul alimentar, la prepararea cremelor de tip frișcă (inhalarea acestei substanțe fiind strict interzisă)”.

Efectele negative ale inhalării protoxidului de azot sunt „încetinirea timpului de reacție a corpului uman, transpirația excesivă, greață, vărsături, amețeală, oboseală, halucinații, distorsiuni de sunet și pierderi de memorie. Efectele se amplifică ca urmare a creşterii cantităţii de gaz inhalat sau a inhalării gazului prea rapid și în combinație cu alcoolul.

În cazul în care, după inhalare, semnele și simptomele sunt cele ale unei reacții alergice (febră, frisoane, urticarie, respirație dificilă), este recomandabilă solicitarea de urgență a ajutorului medical”.

Recomandări pentru adolescenți, părinți, personal din cluburi și terase

Agenţia Naţională Antidrog „atrage atenţia asupra pericolului consumului de substanţe interzise şi recomandă tinerilor și părinţilor să se adreseze specialiştilor centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, pentru accesarea serviciilor oferite de ANA în domeniul prevenirii şi asistenţei acordate consumatorilor de droguri.

Adolescenţi

  • să îşi aleagă cu grijă grupul de prieteni şi să îl schimbe în cazul în care aceştia exercită o presiune negativă asupra lor
  • să îşi petreacă timpul liber prin activităţi sănătoase şi adecvate vârstei
  • să evite persoanele care oferă, chiar şi gratuit, substanţe necunoscute, spunând că sunt legale şi nu produc efecte negative asupra organismului
  • să refuze invitaţiile făcute de diferitele persoane de a le urma în locuri retrase pentru a le oferi „ceva”

Părinţi

  • să îşi asculte copiii; ascultarea reprezintă primul pas pentru a îi creşte sănătos şi în siguranţă
  • chiar și în situații foarte dificile, o legătură emoțională puternică între părinte şi copil reduce riscurile la care acesta este expus
  • să aloce zilnic timp şi atenţie copilului
  • să stabilească reguli clare de comportament și consecințe rezonabile pentru încălcarea lor

Administratori și personal angajat din cluburi/terase baruri

  • să supravegheze cu atenție, prin agenții de securitate sau personalul desemnat, incinta clubului/terasei/barului
  • să nu permită accesul persoanelor în incinta clubului/terasei/barului cu substanțe psihoactive asupra lor
  • să sune la numărul unic de urgență 112 în cazul în care anumite persoane au probleme de sănătate și să acorde măsuri de prim ajutor până la venirea echipajului de ambulanță

ANA reamintește că „derulează pe litoralul românesc o serie de proiecte şi campanii de prevenire antidrog, printre care şi campania Safe Parties! – Distracție fără droguri!, care are drept scop conştientizarea şi responsabilizarea tinerilor participanţi la evenimentele muzical-artistice, organizate în cluburi, beach-baruri şi terase, cu privire la efectele consumului de droguri şi prevenirea riscurilor asociate consumului de droguri”.

Distribuie acest articol!