Casa Corpului Didactic „Grigore Tăbăcaru”, din Bacău, a organizat de curând programul de formare continuă „Ateliere de comunicare cu copiii”, avizat de Ministerul Educaţiei şi destinat personalului didactic din învăţământul preuniversitar.
Cursul răspunde nevoii de dezbatere, referitoare la depăşirea dificultăţilor, chiar a blocajelor ce apar frecvent în comunicarea în clasă şi în relaţiile informale cu copiii.
Având ca obiectiv rezolvarea unor probleme concrete (Ce putem face? Cum să procedăm atunci când…? Cum să intervenim? Cum să gestionăm? Unde greşim?), acesta încearcă să direcţioneze căutările spre descoperirea unor răspunsuri simple, dar poate, tocmai din acest motiv, sunt insuficient valorizate.
În principal, acesta aduce în prim-plan o particularitate a comunicării, responsabilă în bună parte de eşecul sau succesul ei, dincolo de elementele structurale binecunoscute şi cu care se află într-o strânsă corelaţie (emiţătorul, receptorul, mesajul, codul, canalul, feedbackul).
Este vorba despre relaţia de comunicare, un element care se împarte (cel puţin) la doi şi care ţine mai mult de atitudine şi de planul conştiinţei, mai exact al conştiinţei prezenţei celor doi interlocutori, ca parteneri în actul comunicării.
Jacques Salome, cunoscut autor de lucrări pe tema limbajului, afirma că adeseori se simţea ca un „infirm în comunicare”, în diferite contexte, inclusiv cel familial.
Important este să recunoaştem dificultăţile şi să ne străduim să le depăşim, să căutăm soluţii şi să aplicăm cu perseverenţă metode sau tehnici adecvate.
A comunica înseamnă a pune în comun, a împărtăşi ceva cu celălalt: vorbesc ca să mă exprim, să mă cunosc, să-mi promovez nişte drepturi, sau să-mi asum nişte obligaţii şi responsabilităţi, fără să ies din jumătatea mea de relaţie, pe care mă străduiesc să o gestionez cât mai bine şi fără să invadez (cu bune sau îndreptăţite intenţii) jumătatea celuilalt, indiferent că acesta este adult sau copil.
Aşadar, pentru o bună comunicare cu copiii, dar şi una autentică, reală şi care să aducă dublă eficienţă, dublă satisfacţie şi continuitate, este nevoie să fim conştienţi, să ne fixăm în termeni cât mai clari ce anume ne dorim de la actul respectiv de comunicare, ce poziţie ocupăm, cu ce intenţii îl iniţiem, sau îi răspundem, ce credinţe, obiceiuri, prejudecăţi, gânduri sau emoţii (alegem să) investim şi pe care dorim să le punem în comun, să le împărtăşim.
Copiii pot descoperi astfel că putem fi deschişi, sinceri, şi nu numai cicălitori, că sunt ascultaţi şi respectaţi, că avem nevoie de ei şi mai ales că ne place să comunicăm cu ei.
„Tema comunicării este o continuă provocare nu numai pentru specialişti, dar şi pentru omul obişnuit, care practică diferite profesii şi care, într-un fel sau altul, includ comunicarea.
Poate de aceea ea se bucură de o largă abordare, în variate domenii, clasice, teoretice, sau moderne, pragmatice, specific aplicative, ca de exemplu marketingul, psihoterapia, parentingul”, opinează Elena Hussar, profesor formator al CCD Bacău, iniţiatoarea şi coordonatoarea programului.
Gabriel Stan, directorul CCD Bacău