Dezbaterea publică asupra legilor din domeniul educației a abordat unele aspecte doar în fugă, altele, pe lângă subiect, iar destule au rămas ignorate.

Înapoi la admiterea în liceu din anii ‘80

Aparent rezolvată într-un fel pretins ca model de luare în seamă a voinței populare este problema continuării școlii după opt clase. De unde inițial unor licee (colegii naționale) li se proiectase cadrul legal să-și aleagă anumiți elevi prin examen numai al lor, înaintea desfășurării examenului național, examen al tuturor elevilor, pentru acest examen și, implicit, pentru restul liceelor, rămânând cine rămânea, până la urmă a fost admisă propunerea ca ordinea să se inverseze, examenul tuturor să fie înaintea selecției, iar această selecție să fie extinsă ca drept al tuturor liceelor care poartă în numele lor cuvântul „colegiu”.

Măsura poate fi considerată discriminatorie în și mai mare măsură, cu o doză și mai mare de înjosire (cu sensul și de lăsare în jos, la urmă) a masei largi de elevi. Așadar, examenul național ar urma să rămână pentru toți, să-l susțină toți și să fie criteriu general de repartizare în continuare pentru toți, unii elevi să ia note foarte mari la acest examen și, implicit, să aibă dreptul la repartizare prioritar, pe locuri foarte bune, dar să fie obligați să aștepte ce locuri rămân după selecția la anumite licee. Ar deveni astfel foarte posibil ca elevi clasați în ierarhia mediilor la examenul național, cel pentru toți, sub nivelul celor mai buni (după medii) la acest examen, să aibă acces pe locuri de top, iar elevi cu medii mari la examenul național să ajungă tot în situația de a ocupa ce s-o mai găsi; aceasta, în condițiile în care, prin lege, examenul național de după opt clase ar urma să rămână la locul și la caracterul lui de generalitate în privința aceesului și în cea a deschiderii oferite.

Scurt spus, cui ar lua medie nemulțumitoare la examenul național, medie cu deschidere nesigură sau redusă la un loc în liceu considerat de top (colegiu), i-ar rămâne oportunitatea unei a doua încercări direct la un asemenea liceu, în timp ce cineva care ar lua de la început medie mare s-ar putea găsi însituația de a nu mai găsi loc să beneficieze de acea medie.

Pe aceeași temă, au rămas în afara dezbaterii aspecte cum ar fi acelea că discuția s-a redus la admiterea la anumite licee (la colegii), când în cauză, de fapt, ar fi trebuit să fie continuarea școlii în interiorul învățământului general obligatoriu, la trecerea din clasa a VIII-a în clasa a IX-a, că nu s-a analizat învățământul profesional, că nu s-a băgat de seamă că admiterea la liceu, așa cum o proiectează legea adusă la forma actuală, va însemna, de fapt, întoarcerea la admiterea în liceu din jurul anului 1985.

Profesor fără a fi profesor

A rămas ca și ignorată, privită cu seninătate, posibilitatea pregătită prin lege de a fi profesor fără să fii profesor. Viitoarea lege ar urma să permită eludarea condiționărilor de acces și de evoluție în profesie, marcate prin licență în specialitate, masterat didactic, DPPD, stagiu, mentorat etc., din moment ce orice absolvent al ciclului de licență, indiferent de specialitate, ar avea dreptul să înceapă a fi professor imediat la absolvire, rămânând ca ulterior să susțină o probă psiho-pedagogică.

Argumentul în favoarea unei astfel de soluții este că cineva devenit astfel profesor nu va fi lăsat de capul lui, un nepriceput în domeniu, ci va fi trecut printr-un filtru al psiho-pedagogiei. Dincolo de observația că unuia în cauză ar urma să nu i se ceară formare, ci doar trecerea unei probe (și aceea, orală), se vede că a rămas cu totul ignorată pregătirea în specialitate.

În acest fel, ar fi să devină literă de lege ceea ce în mod normal acum este accident nedorit, anume a exista „profesori” necalificați la unele discipline, în cine știe ce școli. Ar trece din anecdotă (tot de prin anii crunți din jurul lui 1985) în practică legală decizia acelui inspector care cică i-a răspuns unei profesoare de, să zicem, limba engleză trimise pe catedră de franceză că „dacă scrie că sunteți de limbi moderne, mergeți și predați limba modernă la care sunt ore!”

Plagiat nu există nici pe departe doar la doctorat

Prevenirea și combaterea plagiatului a provocat agitație, cu măsuri preconizate prin lege și mult dezbătute, numai referitor la doctorat. De altfel, CNATDCU continuă să fie socotit exclusiv ca „o poliție” a plagiatului la doctorat. Și vigilența pare să fie concentrată exclusiv asupra legalității obținerii titlului științific de doctor și a consecințelor în caz de eventuale ilegalități (uz, judecată, sancțiuni financiare, prescriere). Atribuții referitoare la obținerea licenței și a titlului de master, la parcurgerea gradelor didactice universitare etc. nu au intrat în dezbatere.

Nici vorbă nu a fost să se observe că în materie de plagiere funcționează o adevărată formare continuă, începută de la clase mici și de la niveluri de jos pe scara încadrării didactice. A se copia referate e loc comun. De observant este că, cu pretenția de a „elabora” și „redacta”, se compilează și se parafrazează, se iau imagini, se ilustrează muzical. În acest fel se produc de la referate și portofolii la lucrări de grad. Concomitent, funcționează un comerț activ de lucrări de licență.

Sistem unitar de învățământ cu două legi ale învățământului și două statute al personalului didactic

Cu tresăriri firave și mai degrabă cu impresia că „așa trebuie”, a fost luată existența a două legi și a două statute ale personalului didactic. Această separație este ceva contrar cerinței (altfel, invocate frecvent) de conexiune între învățământul preuniversitar și cel superior. Rămân fără rost, din punctul de vedere al legilor și statutelor separate care se pregătesc, diversele și atractivele forme de apropiere și de continuitate la nivel de sistem de felul celor care tocmai în actuala vacanță, pe fondul separării legislative proiectate, au fost multe: școli de vară pentru elevi în campusuri universitare, cuprindere instituțională într-o universitate a tuturor nivelurilor de școlarizare („de la grădiniță la doctorat”), cadru legislativ și financiar pentru crearea de consorții integrate pentru învățământ dual.

Peste toate, a rămas puțin băgat în seamă că în discuție s-au aflat și se află două proiecte de legi ale învățământului, preuniversitar și superior, intitulate ca atare: Legea învățământului preuniversitar, Legea învățământului superior. Separarea legislativă, din câte se vede, se pregătește să excludă educația din cadrul reglementărilor.