Până nu tare de mult, termeni precum „varietate“, „pluralitate“, „diversitate“ sau „diferență“ aveau o conotație neutră axiologic, dacă nu chiar o sensibilă încărcătură negativă – în opoziție cu antonime precum „unitate“, „identitate“ etc. Astăzi îi găsim la tot pasul acolo unde e vorba despre valorile proeminente ale lumii contemporane.
Universitatea din București are, în această privință, un privilegiu aparte: în spectrul atât de larg al disciplinelor abordate în cele 19 facultăți componente figurează și trei versiuni ale studiilor religioase creștine, în Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“, Facultatea de Teologie Romano-Catolică și Facultatea de Teologie Baptistă.
Nu e un secret pentru nimeni faptul că, în vremurile recente, credința religioasă s-a găsit nu o dată într-o relație tensionată cu paradigma dominantă cognitiv și praxeologic, cea a gândirii științifice. Răspunsurile la această provocare au diferit de la un cult la altul, uneori de la o personalitate la alta chiar în interiorul aceleiași congregații.
Este iarăși bine știut că lumea contemporană e departe de a se fi debarasat de tensiunile și conflictele interreligioase care, pentru unii, par chiar a se fi accentuat, pe fondul proliferării ideologiilor și practicilor teroriste pe glob.
Am așteptat, ca atare, cu mare interes conjugarea celor trei perspective creștine privind aspectele etice și de integritate în formarea viitorilor „specialiști“, fie aceștia preoți, predicatori, asistenți sociali asociați unei formări religioase sau pur și simplu teologi, în sensul cel mai larg al cuvântului: cunoscători avizați ai unei/unor religii anume.
Las cititorului libertatea de a judeca, din ce unghi va dori, grupajul de texte prin care aspectele etice ale formării tinerilor în spațiul academic sunt filtrate prin specificul fiecărei confesiuni în parte. Mă mărginesc doar să remarc că orice grilă de lectură care ar pune cele trei abordări în competiție ar fi, după modesta mea opinie, o nefericită răstălmăcire a sensului acestui grupaj.
Oricât de profunde și de eclatante vor fi fiind diferențele de viziune, de la invocarea apăsată a Tradiției la confruntarea pragmatică cu „idolii“ tehnologici ai lumii în care trăim, ele pot fi – mai mult, ar trebui să fie – puse într-o fericită complementaritate.
Prof. dr. Liviu PAPADIMA – Facultatea de Litere, Universitatea din București
Articol publicat în nr. 46 al revistei Tribuna Învățământului
