Strigă în liniște, frate!

Řvi potichu, brácho

de Ivona Březinová

Cartea, care a primit în anul 2017 Premiul Golden Ribbon, este o poveste despre complexitatea vieții zilnice alături de un copil cu dizabilități. Eroii sunt Pamela și Jeremy, doi frați gemeni. Jeremy suferă de autism, trebuie supravegheat, iar ritualurile pe care și le-a creat trebuie să fie respectate: fiecare zi a săptămânii are o culoare anume, toate mașinile trebuie să fie parcate la fel și mâncarea trebuie să fie neapărat rotundă. Toate acestea conduc la situații greu de gestionat.

Subiectul este tratat în mod realist, dar nu tragic pentru că, dincolo de provocări, traiul alături de o persoană cu dizabilități severe este posibil mulțumită iubirii și înțelegerii familiei.

Luka Bekavac este un fenomen în domeniul literaturii pentru copii și adolescenți. A scris zeci de cărți, de la povești la fantasy, pentru care i-au fost conferite numeroase premii, inclusiv Golden Ribbon; a fost nominalizată la Magnesia Litera, iar cărțile ei au fost traduse în zece limbi.

Březinová a fost foarte bine primită de critică datorită, în primul rând scrierilor sale cu motivație socială pentru copii, în care atinge subiecte precum cel al minorităților, al dizabilităților, al bolilor incurabile și al tulburărilor psihice.

autor Ivona Březinová

Olga Jora a absolvit Universitatea de Limbi Străine din București, secția cehă-română, cu teza Vaclav Havel și teatrul absurdului („Vaclav Havel a absurdni divadlo“). Lucrarea a fost rezultatul unui semestru de cercetare în Praga și a mai multor discuții cu Vaclav Havel.

Între anii 1972 și 1997, a fost redactor la editura Univers, cu specialitatea: literaturi din Europa Centrală și de Est, poziție care i-a permis să supervizeze publicarea a peste 250 de titluri aparținând scriitorilor clasici și contemporani cehi, slovaci, polonezi, macedoneni, sârbi, croați, sloveni. A supervizat traducerea unora dintre cei mai reprezentativi scriitori cehi, ca Jan Neruda, Jaroslav Hasek, Karel Capek, Vladislav Vancura, Jan Paral, Bohumil Hrabal, Vladimir Holan, Roman Raz.

Între anii 1972 și 1989, Olga Jora a tradus numeroase conferințe organizate de Ministerul Culturii și de Uniunea Scriitorilor din România.

A fost producător al unor emisiuni culturale la Societatea Română de Radio, unde a prezentat cărți traduse din limba cehă ale unor autori ca, de exemplu, Milan Kundera.

Republica Cehă i-a decernat Medalia Culturală pentru promovarea culturii cehe în România.

traducere în limba română de Olga Jora

Strigă în liniște, frate!
(extras)

(…)

– Albastru! Albastru! se auzi o voce din camera Pamelei, iar fereastra ușii zăngăni la sunetul unor bătăi viguroase cu pumnul.

– Ce e? Ce s-a întâmplat? întrebă Pamela, care se ridicase brusc în picioare, speriată.

– Albastru, repetă vocea, iar câteva clipe mai târziu se auziră niște bătăi în ușa sufrageriei.

Pamela își lăsă capul înapoi pe pernă, ușurată. Se simțea de parcă abia adormise cu puțin timp în urmă. Trezirea aceea chiar venea ca o lovitură sub centură. Apoi își dădu seama că albastrul de azi, care însemna că e luni, mai însemna și că e prima ei zi la noua școală.

– Nuuuuuu! strigă ea disperată.

Era șapte fără un sfert. În mod ideal, și-ar fi petrecut toată ziua în pat, dar, cu fratele ei țipând din spate, își zise că oricum la școală lucrurile sunt ceva mai calme ca aici. Cu un oftat, întinse mâna după cămașa albastră pe care o avea pregătită lângă pat și apoi se duse în baie.

– Eu pregătesc micul dejun, așa că grăbește-te, strigă mama ei la ea.

Din tonul vocii ei era destul de clar că și ea ar fi preferat să mai stea în pat, dacă ar fi putut.

Noaptea nu fusese chiar liniștită. Jeremiah nu se obișnuise încă cu apartamentul acela în care se mutaseră doar de o lună. Se trezise cu puțin după miezul nopții și, de atunci, trăsese apa la wc la intervale extrem de regulate, de douăzeci de minute fiecare. Pamela trase concluzia că probabil făcuse curat, pentru că de dimineață nu-și mai găsise elasticele de păr, o agrafă decorativă și un breloc. Iar lui Mami îi lipseau un pachet de șervețele, un stilou, două markere evidențiatoare și niște cărți de vizită pe care le lăsase aseară pe masa din bucătărie. Cel mai rău îi părea după cărțile de vizită, pentru că majoritatea erau ale unor clienți potențiali cărora ar fi putut să le țină contabilitatea lucrând de acasă.

Când Pamela își băgă capul prin ușa bucătăriei, Jeremiah se așezase deja la masă și scotea cu grijă stafidele din cele patru chifle aflate în fața sa, punându-le apoi pe fața de masă și așezându-le în linie, la distanțe egale una de alta.

– Albastru, zise el fericit și fixă cu privirea mâneca albastră a cămășii ei. Albastru, repetă el atunci când brațul lui Mami, îmbrăcat în mâneca unui pulover pe gât de culoare albastră, pusese în fața lui o cană de ceai.

Cana lui de ceai. Avea pe ea o imagine cu un elefant, a cărui trompă forma mânerul cănii. Cu câțiva ani în urmă, când observase că Jeremiah devenise foarte atras de cană, mama lui se dusese și cumpărase un set întreg. Dar, în ciuda grijii meticuloase pe care le-a acordat-o, cănile se tot spărgeau. Acum mai rămăseseră două. Pamela și mama ei nici nu voiau să se gândească ce se va întâmpla când se va sparge și ultima dintre ele. (…)