ARACIS: raport de activitate pentru anul 2020Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a publicat Raportul anual de activitate pentru anul 2020, aprobat în ședința Consiliului ARACIS din 29 aprilie 2021. Raportul este disponibil la adresa https://www.aracis.ro/wp-content/uploads/2021/05/Raport-de-activitate-ARACIS_2020.pdf. În sinteză, ARACIS informează că raportul „a fost elaborat în conformitate cu obligațiile legale, având totodată în vedere dorința agenției de a prezenta, într-o manieră sintetică și accesibilă publicului larg, activitățile desfășurate.

În raport sunt descrise acțiunile întreprinse de agenție, pentru îndeplinirea misiunii sale, conform Strategiei ARACIS pentru perioada 2018 – 2021. Totodată, raportul se referă și la activitățile desfășurate de ARACIS ca agenție parteneră în cadrul proiectelor finanțate din surse naționale și internaționale, și anume Îmbunătățirea politicilor publice în învățământul superior și creșterea calității reglementărilor prin actualizarea standardelor de calitate – QAFIN[1], Implicarea efectivă a părților interesate în activitățile de asigurare externă a calității – ESQA[2] și Adoptarea unei abordări reflexive a egalității de gen pentru transformarea instituțională – TARGET[3].

În anul 2020, în condițiile restricțiilor impuse de pandemie, cu sprijinul Ministerului Educației și al Guvernului României, au fost identificate și puse în aplicare, prin reglementări adaptate situației, soluții care au permis agenției să își îndeplinească în continuare misiunea asumată, referitoare la asigurarea calităţii educaţiei în învăţământul superior din România.

Astfel, în perioada raportată, ARACIS a finalizat evaluarea externă și a transmis către Ministerul Educației avizele acordate pentru șase instituții de învățământ superior, 217 programe de studii universitare de licență, 99 de programe de studii universitare de masterat și 143 de domenii de studii universitare de masterat. Activitățile de evaluare externă au fost realizate cu implicarea tuturor părților interesate în procesul de asigurare a calității.

De asemenea, agenția a continuat demersurile pregătitoare pentru începerea evaluării ciclului al treilea de studii universitare – doctorat, astfel încât, în perioada următoare, ARACIS să poată organiza și efectua vizitele de evaluare la instituțiile de învățământ superior.

În anul 2020, au fost organizate trei sesiuni de formare, în sistem de videoconferință, la care au participat 927 de experți evaluatori ai ARACIS  și reprezentanți ai universităților. Cursurile online parcurse de experții evaluatori fac parte din pregătirea continuă a acestora, în vederea actualizării cunoștințelor privind asigurarea internă și externă a calității în domeniul educației.

Activitatea ARACIS de editare a unor publicații cu privire la sistemul de învățământ superior și evaluarea externă a calității educației a continuat și în anul 2020, prin publicarea Revistei pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior.

Totodată, agenția a fost activă pe plan internaţional, prin participarea la acţiunile organizate de Asociația Europeană pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ENQA) sau în cadrul colaborării cu alte agenţii ori cu alte organizaţii implicate în asigurarea calităţii în învăţământul superior, cum sunt Reţeaua Central-Est Europeană a Agenţiilor de Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (CEENQA), Reţeaua Europeană pentru Acreditarea Educaţiei în Inginerie (ENAEE) și  Rețeaua Internațională a Agențiilor de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (INQAAHE)”.

 

[1] Co-finanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020.

2 Co-finanțat din Programul ERASMUS+: Învățământ Superior – Alianțele cunoașterii.

3 Co-finanțat din Programul Orizont 2020.

 

 

Distribuie acest articol!