Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) urmărește evaluarea unei educații de calitate autentică în care formalismul să nu mai reprezinte o opțiune. Vrem să măsurăm situația reală a școlii, nu pe cea prin intermediul documentelor și bibliorafturilor, care nu produc valoare adăugată. Ne interesează interacțiunea cu elevul, modul în care este organizată învățarea, cum se produce aceasta și cum se gândesc progresul și îmbunătățirea. Vrem o evaluare autentică a unei educații autentice. Cred că este momentul să înțelegem că substitutele nu își mai au locul și că vom răspunde de modul în care avem grijă de copiii noștri.

Desigur, nu sunt noutăți, dar aș putea spune că sunt accente diferite. Nu avem voie ca, din lecțiile anterioare, să nu învățăm și să nu punem accent pe dimensiunile care sunt chiar funcționale.

Dacă până acum, la nivelul sistemului, s-a învățat ce înseamnă să implementezi un sistem de calitate, este momentul să învățăm că implementarea unor măsuri autentice va conduce către rezultate autentice, reale, lipsite de formalism, care produc valoare adăugată și care aduc beneficii notabile pentru elev. Nu mai avem timp să ne pierdem în detalii nefuncționale care, poate, definesc un cadru teoretic fără impact în formarea copiilor. Aș da exemplul croitorului care degeaba reușește să confecționeze cea mai frumoasă haină, dacă ea nu poate fi îmbrăcată de nimeni. Ne trebuie un sistem de calitate autentic, real, implementabil, care să producă impact asupra învățării elevului. Altfel, este un efort inutil de punere într-un cadru a unor cerințe.

Lumea școlii este complexă. ARACIP s-a dezvoltat, a învățat ce poate face, ce poate măsura, influența, însă este momentul să punem reflectoarele pe ceea ce este esențial: învățarea autentică. Desigur, va fi un proces de transformare cu un parcurs destul de anevoios, dar este momentul să îl punem în aplicare. Principalii parteneri în acest proces sunt profesorii, deoarece implementează sistemul de management al calității, ei generează calitatea.

Ce este calitatea? Concept depășit sau mult prea bine înțeles de toate categoriile de beneficiari?

„Calitatea educației“ a devenit aproape un clișeu, fiind rostit deopotrivă atât în sens pozitiv, cât și peiorativ. Începuturile implementării conceptului în sistemul românesc de învățământ au fost anevoioase, astfel că, la nivelul anului 2006, pe lângă noutatea conceptului, s-a instalat o oarecare ușurință a definirii lui. Astfel, implementarea standardelor și, implicit, cunoașterea conceptelor au luat ceva timp și au determinat identificarea priorităților.

Calitatea reprezintă un concept care apare în texte, ușor de definit, însă gradul de subiectivism îi dă o perspectivă unică, specifică fiecărui om. Referitor la sistemul de învățământ, în calitate de beneficiar, fiecare poate să definească ce așteptări are în raport cu propriile sale nevoi. Astfel, de multe ori, ca părinte, ne setăm așteptările în termeni de rezultate față de cadrele didactice sau față de ceea ce urmează să se transforme în raport cu cunoștințele, comportamentele, abilitățile copilului nostru. Definirea conceptului suportă astfel diferite perspective, iar ariile comune consolidează ideea de cerințe așteptate. Tehnic vorbind, raportarea la un referențial obiectiv conduce către o creionare mult mai clară a conceptului. Așadar, în ceea ce privește educația, fiecare categorie de beneficiar, elev, părinte, profesor, setează rezultate așteptate. La nivel instituțional, există un set de cerințe stipulate în legislația definită, care o dată implementate ar trebui să producă categorii de rezultate sau să reprezinte un cadru bine delimitat ce generează producerea de anumite rezultate. Ne referim la cele două acte normative esențiale pentru evaluarea calității: Hotărârea Guvernului nr. 993/2020 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare.

Este nevoie de calitate definită sau rezultatele pot fi obținute în orice circumstanță?

Este o întrebare și o dilemă totodată ce se regăsește pe buzele tuturor, mai ales ale celor care trebuie să genereze ca­­litatea. În această situație este profesorul. În calitate de beneficiari, avem tendința să definim o listă elaborată de cerințe. De altfel, la nivelul sistemului social, observăm diferite semnale generate de multe ori de experiențe individuale care sunt cu o ușurință dezarmantă generalizate. Alt­fel spus, toată lumea are așteptări de la profesor, fără să realizeze, dacă, în esență, profesorul poate să răspundă acestora și nu resimte o presiune foarte mare asupra sa. Profesorul reprezintă pilonul de bază în generarea unei educații de calitate. Ar trebui să reflectăm cu mai mare aplecare asupra nevoilor individuale și profesionale pe care profesorul le are pentru a putea, mai departe, să îi setăm așteptări, reguli, condiții pe care, la rându-i, să le poată duce la îndeplinire. Într-o primă accepțiune, dacă ne gândim la selecția profesorului român, aceasta trebuie să se întâmple dintre cei mai buni absolvenți de școală. Compania americană McKinsey făcea o analiză a sistemelor de învățământ care s-au îmbunătățit, iar o primă condiție era atractivitatea sistemului de învățământ. Acest lucru poate fi făcut doar prin creșterea salariului la intrare. Așadar, este salutară viziunea ministerială de a mări salariul profesorului debutant. Tot ca o concluzie a studiului amintit, profesionalizarea directorului de școală este o altă condiție care mijlocește facilitarea producerii calității. Și acest element este avut în vedere la nivelul ministerului, fapt care mă bucură nespus, căci astfel se poate mijloci generarea calității.

Revenind la profesor, fiind o meserie care presupune, pe lângă cunoștințe profesionale, și vocație, din nou, salut ideea de stagiatură, întrucât, în această perioadă, pe lângă definirea cu claritate a competențelor profesionale, a tehnicilor de interacțiune și de predare a înțelegerii învățării și a faptului că rolul profesorului este de facilitare a învățării, se pot căpăta răspunsuri exacte atât din perspectiva celui care mentorează, cât și a celui care dorește să intre în sistemul de învățământ. Evident că, pe lângă profesionalizarea din perspectiva cunoașterii domeniului, a vocației care trebuie definită și prin nivelul de înțelegere a mese­riei, nu ar trebui să lăsăm la o parte nici sistemul de valori la care se raportează profesorul. De ce este important sistemul de valori? Pentru că, în esență, pe baza valorilor pe care fiecare persoană le are, se definesc comportamente. Comportamentul profesorului reprezintă lecția cu cel mai mare impact pe care acesta o predă în relație cu propriii săi elevi. Așadar, profesorul este o persoană care trebuie să răspundă unui sistem de cerințe deloc ușoare, însă vitale pentru un sistem de calitate: stăpânirea domeniului (cunoaștere), vocație și valori care sunt traduse prin atitudini și comportamente ce reprezintă exemple continue de formare pentru elevi, înțelegerea esenței meseriei, întrucât situațiile individuale sunt variate, iar adaptarea continuă este necesară. Pe lângă acestea, în opinia mea, orientarea permanentă către ideea că rolul profesorului se manifestă în raport cu învățarea, nu cu predarea. De multe ori am susținut și am dus chiar până la nivel de clișeu ideea că „predarea fără învățare este zero“. Așadar, în calitate de profesor, ar trebui să îmi înțeleg menirea, să înțeleg că facilitarea învățării ar trebui să fie preocuparea centrală.

Înțelegerea că un profesor doar vine să-și expună cunoașterea este total greșită. Profesorul care „vorbește cu creta“ și uită că în fața lui sunt elevi pe care ar tre­bui să-i abiliteze în învățarea domeniului, în înțelegere, doar pentru faptul că „pe vremea sa“ rețeta de succes a fost alta, are o carieră sortită eșecului. Așadar, prefer în loc de profesori care-și expun cunoașterea și înțeleg că rolul lor este doar de predare pe cei care facilitează, intermediază cunoașterea, au permanent în gând strategii care să-i sprijine pe copii pentru a descoperi bucuria reușitei în învățare. Evident că acest proces este unul elaborat, de multe ori anevoios, doar pentru faptul că fiecare copil este o personalitate puternic individualizată care poate să nu răspundă tehnicilor pe care profesorul le are. Iar aici intervine dificultatea „înțelegerii meseriei“, deoarece, având clar în minte și ca unică preocupare că scopul școlii este învățarea, ar trebui identificate tehnicile de impact care duc la învățare. Și este de multe ori destul de dificil, deoarece copiii reacționează diferit, simt diferit, au percepție diferită asupra unor adevăruri care profesorului i se par obișnuite.

De aici și complexitatea meseriei de profesor. De multe ori o definesc ca „me­seria meseriilor“, întrucât, atunci când o faci cu pasiune, este extrem de consumatoare de energie și de resurse și influențează formarea în toate domeniile.

În definirea calității educației, profesorul capătă un rol foarte important. Orice mică neînțelegere a misiunii pe care acesta o are poate duce la rezultate catastrofale. Pledez pentru recunoașterea și susținerea cadrului didactic, pentru facilitarea dezvoltării acestuia și pentru dobândirea unui statut social care se producă satisfacție personală și profesională. Salut viziunea din România Educată, care se va regăsi în noua lege a educației, precum și propunerile de abordare a carierei profesionale agreate la nivelul ministerului, cunoscând importanța im­pactului grijii față de profesor. Profesorul are nevoie să se simtă sprijinit, să știe cui să se adreseze în cazul unei situații ce-i blochează activitatea, să își simtă efortul recunoscut, să existe o corelare perfectă între ceea ce investește și aprecierea celorlalți. Nu există o mai mare bucurie pentru profesor decât aprecierea unui elev, a unui părinte sau a directorului și, de ce nu, a societății întregi. Recomand directorului de școală, inspectorului școlar o grijă atentă asupra profesorului! Această grijă se manifestă în exprimarea unui leadership care influențează rezultatele învățării, fiind de aproape 40%, după cum spunea sociologul Marzano. Dacă adăugăm la leadership-ul profesorului și leadership-ul directorului cu influență de aproape 20%, constatăm că dimensiuni ce ni se par aproape nerelevante influențează mai mult de jumătate rezultatele învățării elevilor. Așadar, pentru a avea elevi bine formați, ne trebuie profesori foarte buni, de care să avem o mai mare grijă.

Mariana DOGARU – Președintele ARACIP

Articol integral publicat în Tribuna Învățământului nr. 30-31 – iunie / iulie 2022