Credit foto: Cătălina Frunză

A fost lansat manifestul „Copiii uitați ai României: un apel pentru adevăr și reparație”, al cărui obiectiv îl reprezintă „investigarea abuzurilor asupra copiilor abandonați în perioada 1966-1997. Ințiatoare este Asociația A.R.T. Fusion („teatru forum”, cu A de la Atitudine, R de la Realitate, T de la Transformare, ca „un adevărat motor de schimbare socială și globală”), sub umbrela Papercuts („inițiativă bilaterală finanțată prin Granturile SEE și Norvegiene – Fondul Național Bilateral în cadrul Programului RO-CULTURA), alături de Muzeul Abandonului (abandon în sens larg, nu numai asupra copiilor, ci și abandon de țară, abandon școlar, abandonare de animale etc.).

Lansarea manifestului și începerea semnării au avut loc la Muzeul Național al Literaturii Române, marcând punctul culminant al proiectului Horror Vacui, „un eveniment teatral durațional unic, desfășurat la Galeria Galateca din București între 15 și 22 februarie”, definit drept „cel mai lung eveniment teatral din lume, organizat de Asociația A.R.T. Fusion sub umbrela Papercuts”. Pe durata a 7 zile, fără oprire, 505 actori și speakeri au performat, „aducând la suprafață mărturii despre abandonul copiilor din România”, bazate pe sute de mărturii despre abandon, multe dintre ele colectate de Muzeul Abandonului în ultimii patru ani.

Inițiatorii subliniază că „printre primii semnatari se numără organizații care au contribuit la documentarea și umanizarea sistemului de protecție a copilului, precum Muzeul Abandonului, Centrul de Resurse Juridice (CRJ), Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și Hope and Homes for Children România. Acestora li s-au alăturat în calitate de parteneri și Justice Initiative, inițiatori ai unei mișcări pan-europene ce are ca scop oprirea, recunoașterea și prevenirea abuzurilor asupra copiilor din Europa.

Prin acest manifest, inițiatorii solicită autorităților române asumarea formării unei comisii de cercetare a abuzurilor asupra copiilor instituționalizați. Aceasta ar urma modelul Comisiei pentru Studierea Holocaustului și al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Obiectivul acestei comisii este documentarea și recunoașterea oficială a responsabilităților statului român. Această comisie ar trebui să includă istorici, sociologi, experți în protecția copilului, jurnaliști și supraviețuitori ai sistemului.

Se estimează că în perioada 1966-1997, aproximativ o jumătate de milion de copii au fost abandonați în instituții de stat. Generații întregi au crescut în condiții inumane, într-un sistem care a înlocuit afecțiunea cu indiferența, iar protecția cu abuzul. Investigațiile IICCMER au relevat că, între 1967 și 1990, aproximativ 15.000 de copii au murit în cămine-spital din cauze prevenibile, precum malnutriția sau pneumonia. Rata mortalității în aceste centre atingea uneori 80%, ceea ce echivalează cu o condamnare la moarte sistematică prin neglijență”.

În contextul lansării manifestului, a fost adus în fața participanților un pachet de 2500 de fotocopii de pe acte de deces ale unor copii decedați în perioada propusă investigării doar în trei instituții.

Oana Drăgulinescu, fondatorul Muzeului Abandonului: „Numărul exact al copiilor care au suferit tratamente neomenoase în instituții statului rămâne necunoscut, iar arhivele sunt în mare parte inaccesibile. Muzeul Abandonului aduce la lumină povești niciodată rostite, ale celor care nu au putut să-și strige singuri durerea, suferința și abandonul. O facem pentru ca noi, ca societate, să înțelegem că este esențial să ne asumăm  responsabilitatea pentru abuzurile pe care le-au îndurat acești copii și pentru a ajunge la momentul recunoașterii oficiale a suferinței victimelor. Pe cei din trecut nu-i mai putem ajuta, dar putem să-i salvăm pe cei care încă suferă azi…și sunt mulți.”

Georgiana Pascu, Senior Program Manager, Centrul de Resurse Juridice: „În ultimii 10 ani, la Centrul de Resurse Juridice am încercat să atragem atenția asupra nerespectării drepturilor omului, în special pentru adulții și copiii cu dizabilități intelectuale, de învățare și psiho-sociale, folosind arta pentru a ajunge la sufletul oamenilor. Din păcate, subiectul rămâne actual, deoarece încă mai avem copii închiși în sisteme de protecție specială, deși statul român și-a asumat în fața Comisiei Europene închiderea acestora până la sfârșitul anului 2024. De asemenea, încă există centre care funcționează fără licență legală, lăsând în urmă victime care nu au primit încă dreptatea cuvenită.”

Dan Mihai Țălnaru, directorul general al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER): „Felicit societatea civilă, pentru că justiția de tranziție nu poate fi realizată de noi singuri. Alături de provocările instituțiilor statului, care pot fi uneori mai lente în reacții, avem nevoie de sprijinul societății civile, fie că vorbim despre persoane fizice sau organizații non-guvernamentale. Este important să generăm o emoție publică și să conștientizăm, deoarece mulți oameni încă nu sunt pe deplin informați despre aceste situații, iar regimul comunist considera asemenea cheltuieli drept mai puțin utile.”

Alexandru Ivănoiu, dramaturg, inițiatorul proiectului Horror Vacui: „Dincolo de dimensiunea performativă, Horror Vacui are ca scop inițierea unui proces de schimbare sistemică, prin promovarea acestui manifest semnat astăzi. Fără memorie și adevăr, nu poate exista justiție. Iar fără justiție, trauma continuă să se transmită din generație în generație. Ne adresăm tuturor organizațiilor, instituțiilor și cetățenilor responsabili: haideți să ne unim vocile pentru ca aceste povești să nu mai fie ignorate.”

Manifest – „Copiii uitați ai României: un apel pentru adevăr și reparație”

Între 1966 și 1997, în România s-a petrecut una dintre cele mai dureroase și ascunse tragedii sociale: abandonul a aproximativ o jumătate de milion de copii în instituții de stat. Generații întregi au crescut în condiții inumane, într-un sistem care a înlocuit afecțiunea cu indiferența, iar protecția cu abuzul.

Investigațiile IICCMER au descoperit că, între 1967 și 1990, aproximativ 15.000 de copii au murit în cămine-spital în România, din cauze prevenibile sau tratabile, cum ar fi malnutriția sau pneumonia. Rata mortalității în aceste centre pentru „nerecuperabili” era cuprinsă între 50 și peste 80%, ceea ce ne arată că internarea într-un cămin-spital a echivalat deseori cu condamnarea la moarte într-un sistem care extermina sistematic prin neglijență copiii cu dizabilități.

Studiul „Cauze ale instituționalizării copiilor în leagăne și secții de distrofici în România” elaborat de Ministerul Sănătății, IOMC și UNICEF în 1991, arată că în România existau 700 de instituții de ocrotire pentru copii, dintre care 112 erau leagăne de copii și secții de distrofici pentru grupa de vârstă 0-3 ani. Numărul copiilor care au suferit tratamente neomenoase în aceste instituții nu este cunoscut iar arhivele sunt în cea mai mare parte inaccesibile.

Aceste atrocități au fost ignorate prea mult timp. Este momentul să aflăm adevărul! Semnează și susține acest demers pentru adevăr și recunoaștere!”

Autorii și semnatarii apelului cer formarea unei comisii de cercetare a abuzurilor asupra copiilor instituționalizați, similară Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România (2004) și Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (2006). Această comisie trebuie să fie alcătuită din istorici, sociologi, experți în protecția copilului și reformarea sistemului, cercetători ai instituționalizării, jurnaliști și supraviețuitori”.

Solicitarea vizează „înființarea unei comisii de cercetare pentru a aduce la lumină realitățile ascunse și pentru a construi premisele unei recunoașteri oficiale a responsabilității statului român”.

Cerem decidenților politici asumarea trecutului și recunoașterea abuzurilor comise. Fără memorie și adevăr, nu poate exista justiție. Iar fără justiție, trauma continuă să se transmită din generație în generație.

Ne adresăm vouă, organizații, instituții și oameni care ați fost parte din reforma acestui sistem. Haideți să ne unim vocile pentru ca aceste povești să nu mai fie ignorate! Împreună, putem cere dreptate pentru cei care nu au avut niciodată un glas.

„În Europa, nu trebuie să mai închidem ochii cu privire la abuzul asupra copiilor, indiferent dacă aceștia au fost victime ale prădătorilor sexuali, violenței gratuite sau relelor tratamente în instituții publice, private sau religioase care ar trebui să fie paradisuri sigure. Viitorul prea multor copii a fost spulberat fără reparații.”

Acest puternic mesaj inclus în Raportul nr.15889/05.01.2024 înregistrat la Consiliul Europei, intitulat „Abuzul asupra copiilor în instituții din Europa”, care este aprobat prin Rezoluția nr.2533/2024 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Raportul invită statele membre UE să construiască mecanisme pentru scuze publice, măsuri reparatorii și memorializarea suferinței victimelor.