Luni, 29 mai, încep înscrierile candidaților pentru prima sesiune din acest an a examenului de bacalaureat. Înscrierile se fac până la 7 iunie. Examenul începe la 12 iunie, cu prima probă orală de evaluare a competențelor. Probele scrise încep la 26 iunie.
În preziua deschiderii înscrierilor pentru bacalaureat, guvernul face un nou apel către cadrele didactice aflate în grevă să reia activitatea și își reafirmă disponibilitatea pentru dialog. Prin purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru, Executivul transmite: „Guvernul României se așteaptă ca procesul educațional să fie reluat, deoarece cu toții – guvernanți, sindicate, oameni din sistemul didactic în general, părinți și elevi – ne dorim ca sistemul educațional să fie repornit, copiii să-și încheie anul școlar și mai sunt doar câteva zile în acest sens, iar aceia dintre ei care trebuie să meargă să-și dea evaluările sau să susțină examenele, să se pregătească, în cazul celor de clasa a XII-a, de admitere la facultate, să poată să facă acest lucru. Contăm pe buna credință și pe capacitatea de a înțelege importanța acestui moment pentru toți cei care funcționează în sistemul educațional. Disponibilitatea guvernului nu doar la dialog, ci și de a veni cu măsuri concrete, este reală. Am prezentat astăzi doar două exemple recente, care împreună cumulează peste 1 miliard de lei, o sumă importantă, care nu era inclusă în bugetul de stat și pentru care guvernul a găsit deja resurse pentru a putea compensa acele nevoi cu caracter tranzitoriu până la momentul în care, peste doar câteva săptămâni, noua lege a salarizării, incluzând aici ca prioritate educația, va putea oferi, ca soluție așteptată de sindicate. Acest lucru se întâmplă prin dialog și nu prin blocarea sistemului educațional. De aceea, guvernul, inclusiv după discuțiile și întâlnirile nu doar cu liderii sindicali, ci și cu reprezentanții părinților și ai copiilor, consideră că este necesar, și anume, ca profesorii noștri, învățătorii noștri, să revină la catedră, acolo unde copiii îi așteaptă.”