Noul an universitar 2021-2022 debutează în plin context pandemic, cam cu aceleași probleme cu care universitățile s-au confruntat și anul trecut. Despre pandemie, finanțare sau subfinanțare, despre principalele dificultăți pe care le traversează, în momentul defață,  învățământul superior românesc, într-un interviu cu prof. univ. dr. Anton Hadăr, președintele FNS Alma Mater:

Cum e învățămâtul superior la acest început de an universitar? Cum se va face școala?

De regulă, învățământul este hibrid, în sensul în care, în multe locuri, cursurile se vor desfășura în sistem online, iar activitățile practice, cele de laborator, orele de proiect, acolo unde există, activitățile din spitale, evident, se vor efectua în sistem clasic. În sfârșit, nu putem generaliza acest mod de desfășurare, pentru că sunt și universități care nu au capacitatea de a organiza acest gen de activități.

Sunt voci care spun că învățământul superior a intrat într-o zonă de derivă.

Așa este. A pierdut un an și jumătate de activitate normală. Am fost obligați să facem ore, în special, în sistem online, un sistem neproductiv, un sistem care a generat mari pierderi de cunoștințe pentru studenții noștri. Ne gândeam că, de la 1 octombrie, vom începe cu unele recuperări, să vedem dacă va mai fi loc pentru așa ceva, deși sunt discipline care se leagă între ele, de la care se acumulează cunoștințe pe care să le aplici mai departe! Deci, mi-e foarte teamă că tinerii noștri studenți vor rămâne cu niște probleme de pregătire. Un an și jumătate, repet, este foarte mult pentru un sistem de învățământ superior românesc în ceea ce privește activitatea aceasta de învățământ online. Pe ici, pe colo s-a mai lucrat și în sistem clasic, dar destul de rar.

Se vorbește mult în ultimul timp despre faptul că învățământul superior de la noi nu este racordat la piața muncii.  

Există programe care se potrivesc perfect cu ceea ce cere piața muncii, dar sunt și programe de studiu care sunt departe de cerințele angajatorilor. Aici trebuie lucrat, aici trebuie să se vină cu elemente de îmbunătățire, trebuie adecvată curricula universitară cu cerințele pieței muncii.

De altfel, ARACIS-ul cere universităților această simbioză, această participare la mediul economic la realizarea programelor de studii. Îi așteptăm (pe cei din mediul economic – n.r.) să vină mult mai puternic lângă noi și să ne spună ce pretenții și ce necesități au, pentru că e normal să colaborăm cu ei.

Pe de altă parte, s-a constatat că anumite programe de studiu nu mai sunt căutate de către tineri, deși piața muncii le vrea. Mulți dintre ei preferă să meargă înspre domenii și programe de studiu care nu au căutare pe piața muncii, dar care sunt mai ușoare. Se încearcă, din partea lor, calea minimei rezistențe, a dispărut din comportamentul tinerilor noștri ideea că faci o școală pentru toată viața. Unii dintre ei se gândesc să ia o diplomă și după aceea vor vedea cum se vor descurca. Se cer anumite categorii de ingineri, dar mare concurență nu este pe acele locuri bugetate, chiar. Rămân locuri bugetate neocupate, deși piața muncii le dorește. E drept, când te gândești la calculatoare, la electronică, medicină, construcții – aceste domenii căutate pe piața muncii – nu există probleme. Dar sunt domenii pe care piața muncii le dorește, dar nu există candidați și nu vom mai pregăti, poate, în aceste domenii; concurența e slabă.

Există posibilitatea ca anumite programe de studiu să dispară?

Da! Or asta înseamnă că sunt în pericol catedrele, locurile de muncă ale unora dintre colegi. Evident că trebuie propuse programe moderne de studiu, adecvate pieței muncii, acolo unde este posibil, pentru că sunt sigur că există locuri în care n-ai ce să propui (vezi disciplinele clasice, precum chimia, matematica, fizica ș.a.m.d.).

Absolvenții de liceu nu mai sunt interesați de domeniile care susțin cu adevărat dezvoltarea României și – așa cum ați spus – preferă domeniile facile. Ce se va întâmpla cu aceste domenii de studiu? Ele nu pot dispărea.

Este o întrebare fundamentală! Ce facem cu acele programe de studiu care nu mai sunt căutate. Ce vom face dacă tinerii vor continua să se îndrepte către acele domenii care nu au căutare pe piața muncii, fugind de cele care asigură dezvoltarea economică a țării?

Pe viitor va trebui ca noi, cei din universități, să regândim sistemul, în sensul că dacă se observă că nu se mai caută domenii, după păreea mea  va trebui redus numărul de locuri bugetate, unite anumite programe de studiu cu caracter general, din zona respectivă, fără să mai divizăm atât de mult domeniile cum se întâmplă astăzi, la noi. În plus, trebuie mărită finanțarea pe student – țara are nevoie și de ingineri și de arhitecți ș.a.m.d – și micșorat numărul de locuri. În felul acesta, calitatea procesului educațional ar putea să crească, tocmai pentru că nu vom mai împărți domeniile atât de mult pe cât le-am împărțit în ultimii 20 d ani.

Trebuie să dăm tânărului o pregătire de bază, urmând ca abia la masterat să se specializeze concret.

Ultimele statistici arată că suntem pe ultimele locuri, la nivelul Uniunii Europene,  la numărul de studenți.

Cred că ne va trebui ani buni să ajungem la media europeană, având în vedere scăderea demografică a României. Pe de altă parte, dacă luăm în seamă și tendința tinerilor români de a se duce să studieze în afara țării, acest indicator, iarăși poate fi considerat și mai greu de atins.

Depopularea României este și aceasta o cauză; avem în unii ani puțin peste jumătate din ceea ce aveam acum 15-20 de ani. De asemenea, avem, mai ales în ultima perioadă, un abandon școlar consistent, mai ales din cauza pandemiei, pentru că nu li s-au oferit tinerilor condiții de studiu, nu au avut instrumentele necesare participării la lecțiile online.

România nu trebuie, însă, să fie concentrată neapărat asupra acestui indicator, atâta vreme cât n-ai de unde să scoți. Avem cam vreo 95 de mii de absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat, iar locurile pe care le oferă România – bugetate și nebugetate, plus cele din învățământul privat – se duc spre 125-130 de mii. Apoi, faptul că Bacalaureatul este ținut totuși sub control și că nu se face rabat de la calitate și corectitudine, prin păstrarea încă a camerelor de supraveghere, toate aceste lucruri ne asigură că nu vom ajunge, din nou, să avem absolvenți cu diplomă nemeritată de bacalaureat.

Învățământul în anul universitar 2021-2022 este subfinanțat, în continuare?

Da! Banii ne ajung ca să trăim, nicidecum ca să ne dezvoltăm, mai ales că, în această perioadă, au fost puține competiții în zona cercetării, cu cea mai proastă finanțare din toate timpurile, undeva la 0,15% – 0,16% din PIB. În plus, cu pandemia pe cap, foarte multe universități nu au mai avut posibilitatea să adune bani din venituri proprii.

Anterior pandemiei, mai aveau unele activități care le generau venituri suplimentare. Din păcate, în ultima perioadă acestea aproape au dispărut… Așteptăm programul România Educată! Vorbește ministrul Cîmpeanu de 4,5 miliarde de euro, dar până acolo mai e de așteptat. E foarte greu să te dezvolți, să faci cercetare, dacă nu ai sprijin. Nici mediul economic nu este deschis atât de mult, pentru că nici el nu are fondurile necesare investițiilor în cercetare. Traversăm o perioadă grea, în care universitățile fac eforturi să reziste.