Interesul mai scăzut al unor inspectorate şcolare pentru competiţia naţională „Tinere condeie”, valorizată în cele cinci decenii de existenţă, nu a `mpietat cu nicio centimă nivelul estetic înalt al creatorilor din preuniversitar, aşa că la ediţia ultimă s-au calificat 800 de finalişti şi 14 autori de plachete. Sarcină grea, dar plăcută pentru versatul juriu prezidat de dl prof. dr. Tudor Opriş, scriitor el însuşi, generosul prieten şi îndrumător al liceenilor cu talent din întreaga ţară. Culegerea cu cele mai bune creaţii, „Săgetătorul” 2013 cuprinde 3 secţiuni: „Prima verba”, însumând 12 creatori, „Junior”, tot 12, şi „Omagiu” adus lui Mihai Beniuc, cândva aliatul junilor condeieri.
Ioana Adina Petcu (Bucureşti) propune un pastel modernizat („Noapte de vară”), o lirică aderentă la filosofie şi metaforă („Glossă”).
Textele Biancăi Brişan – proaspete, cu elan adolescentin, chiar dacă titlurile ar însemna un pas înapoi („Dacă”, „Vreau”, „Graniţă”).
Simbolismul şi neomodernismul sunt convocate de Codruţa Brişan în „Sensibilitate”, „Boala din grădină”.
Vasile Codrin (tot Bucureşti) speră să ajungă la limanul calofilului, folosind un lexic romantic („noapte”, „amintire”, „mănăstire”…) şi „jonglând” cu un amalgam de vocabule (în „Lumină lină”).
Diana Manda (Piteşti) demonstrează că se poate face poezie cu supoziţia ca fundament artistic (poeziile „Dacă”, „Inspiraţie”).
De distilarea timpului în creuzete lirice se ocupă prozatoarea Maria Doina Crăciun (Bucureşti), în „Timpul împietrit”.
Elena Gabriela Nicuţă (Iaşi) crede că apoziţia reprezintă drumul spre poezie, fie şi cu un exces de pronume personale: „Tu, Binecuvântare, Tu, Blestem, Tu, stea”…
Ancuţa Bora (Bistriţa-Năsăud) se lansează pe anevoiosul traseu al căutării sinelui în „Amintire şi zbor”, apoi descifrează „Alchimia luminii”.
Remarcată şi în clasa a IX-a, dar abia acum inclusă în antologie, cu proză, nu cu poezie, Diana Bengea (Roşiorii de Vede) doreşte a-şi apropria eseul („Marmură pe apă, copilăria mea”; ce titlu inedit!) şi a experimenta epica poetizată („Timpurile dragostei”).
În sfârşit, Andrada Artamanov (Tulcea) – deja remarcată de cronicar cu alte ocazii – oferă reconfortanta imagine a unei creatoare poliva­lente, instruite, care iese în faţă cu teatru.
După tăcere îndelungată, Doljul intră în circuitul valorilor prin Ana Maria Ahmet (Craiova), care raportează literatura la sportul minţii, înclinând balanţa nu spre sensibil, ci spre raţional („Şah şi mat”), iar în altă parte se inspiră din folclor, asigurând că matricea populară este sinonimă cu cantabilitatea în „Curcubeu”: „Te sărut pe pleoapa dreaptă/ Ca să mă iubeşti în şoaptă./ Te sărut pe pleoapa stângă/ Să-ţi iert inima nătângă…”
Stăpână pe metaforă, dezinvoltă şi imaginativă, Irina Maria Stoleru (Botoşani) – o altă revelaţie, în opinia mea – a ajuns la stadiul apreciabil de poetă publicată în „Cronica”.
Pentru Cristina Ionela Tănase (Drobeta-Turnu Severin), principiul poetic îl constituie imperativul, înfipt ca un stilet în carnaţia meta­forei, acroşând inspirat cotidianul: „Topeşte-mi visul cu un ceai negru, fierbinte!/ Scutură verdele sărut din copacii minţii mele!…/ Îmbolnăveşte-mi întregul corp” („Ceai negru”).
Adelina Răceanu (Drobeta-Turnu Severin) se pretează la dedublare `n „Culorile din noi”. Metoda cu eul liric împrumutând nume de eroi aminteşte de mecanica prozei eminesciene.
Evelina Salanţa (Cluj) compune o proză subiectivă lipsită de prejudecăţi („Perfecţiunea caricaturală”).
Cu un aspru material lexical, fără muzica­litate, Daniela Pavel (Botoşani) încearcă să convingă cititorul că poezia există şi într-un cadru strâmt, non-poetic: „În căutarea celei de-a opta arte”.
Adelina Pascale (Tulcea) trece de la fragmentarismul epic („Halucinaţii”) la fluxul narativ („Noaptea castanilor”), convingându-ne că talentul ţâşneşte de unde nu te aştepţi.
Răzvan Pindic (Tulcea) – unul dintre răsfăţaţii criticii şi ai publicului! – se aventurează spre tărâmul prozei călcând apăsat pe un teritoriu deja „citit şi văzut”: „Bătrânul” („Românul şi lumea”).
Cu Laura Irina Vasile (Găieşti) se revine la teatru, în vreme ce Despina Jderu (Turnu Severin) ciopleşte fraza amplă în stâncă, în căutarea epicului, a unui epos restructurat, avid de actualitate („Iluzia axis-mundi existenţială”).
Nu ştim despre câţi anume dintre aceşti liceeni se va vorbi peste decenii…
Deocamdată harul epic, liric şi dramatic nu le lipseşte.
Prof. dr. Iulian BITOLEANU, Colegiul Naţional Anastasescu, Roşiorii de Vede