Angajații din Educație se pregătesc pentru greva generală„Angajații din educație intră în grevă generală!” anunță cele trei mari federații sindicale din Educație, prin intermediul unui comunicat este titlul unui comunicat de presă, prin intermediul căruia aceștia anunță o conferință de presă extraordinară, marți, 16 mai, în cadru căreia urmează să fie anunțate rezultatele referendumului privind declanșarea grevei generale în învățământ, precum și implicațiile acesteia pentru procesul educațional.

Anunțul vine după ce, în urma protestului de la București, al  angajaților din educație, desfășurat în data de 10 mai, la care au participat peste 14.000 de dascăli și personal auxiliar, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu, a anunțat: „Mesajul care a izvorât astăzi este grevă generală. Lumea susține această formă extremă de protest”.

Profesorii și angajații în învățământ au primit, pe 18 aprilie 2023, de la sindicatele la care sunt afiliați, un document de centralizare a acordurilor pentru declanșarea grevei generale în data de 22 mai 2023, se precizează într-un comunicat Edupedu.

Distribuie acest articol!