Andrei Pleșu, laureat al Premiului Cetățeanului European

Andrei PlesuAcordarea Premiului Cetățeanului European, ediția 2014 – distincție conferită anual de Parlamentul European pentru realizări excepționale în dezvoltarea colaborării culturale transnaționale în Uniunea Europeană – lui Andrei Pleșu, fondator al Colegiului Noua Europă și președinte al Fundației Noua Europă, constituie recunoașterea unor merite academice incontestabile. Același premiu a fost acordat Societății Timișoara, reprezentată de președintele Florian Răzvan-Mihalcea.
Cu ocazia ceremoniei găzduite de sediul Biroului de Informare al Parlamentului European în România, Andrei Pleșu le-a adus un elogiu conaționalilor care au manifestat „o gândire proeuropeană înaintea noastră”: Ienăchiță Văcărescu, Grigore Râmniceanu, Eufrosin Poteca, Dinicu Golescu, Alecu Russo, Eugen Lovinescu, Constantin Noica. Referitor la contemporaneitate, ca și la perspectiva depășirii actualelor greutăți la scară continentală, a apreciat Andrei Pleșu, „dacă e un element de stabilitate și continuitate în Europa pe care trebuie să mizăm, oricât pare de discret, acesta este cultura, viața academică, cercetarea științifică; ele ar trebui să fie o axă de supraviețuire durabilă”.
Europarlamentarul Traian Ungureanu l-a caracterizat pe Andrei Pleșu ca având „toate calitățile pe care le întrunește un adevărat european: în primul rând, fidelitatea față de cultură, un lucru rar în Europa de astăzi, care folosește, atunci când e vorba de cultură, un limbaj evaziv, care reduce respectul față de valori la o sumă de bifări ale unui nomenclator etic deseori searbăd. Andrei Pleșu merită acest premiu pentru că e un om care își respectă limba; eu nu știu dacă în țara asta este cineva care vorbește și scrie mai bine românește decât Andrei Pleșu, într-un moment de degenerare lingvistică generală, în spațiul cultural românesc. Andrei Pleșu e un om fidel valorilor culturale propriu-zise, acelor lucruri pe care nu le mai înțelegem pentru că am uitat ce e cu adevărat cultura, ce înseamnă a face cultură”.
La rândul său, europarlamentarul Siegfried Mureșan a subliniat necesitatea raportării permanente la modele cum sunt Andrei Pleșu și Societatea Timișoara.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a apreciat că numitorul comun al personalității laureaților, al evenimentului dedicat lor, îl formează „păstrarea valorilor și a reperelor în jurul cărora trebuie să ne construim societatea și viitorul”. (F.A.)