Mass-media (scrisă şi audiovizuală) a abordat în termeni extrem de laudativi admiterea în unele colegii de excelenţă din ţară a elevilor cu rezultate excepţionale la evaluarea naţională din acest an, medii cuprinse între 10,00 şi 9,80 sau chiar între 10,00 şi 9,90. (Au fost nominalizate colegiile „Sf. Sava” – Bucureşti, cu medii de admitere între 10,00 şi 9,90, „Mircea cel Bătrân” – Constanţa, şi „Fraţii Buzeşti” – Craiova, dar şi din judeţele Galaţi, Brăila şi Cluj). Mai mult, un post naţional de televiziune a realizat o emisiune-dezbatere de aproximativ două ore în care, alături de două cadre didactice universitare performante în pregătirea elevilor pentru concursuri internaţionale (olimpiade, parteneriate ştiinţifice, educative etc.) prezente în studio, au intrat în direct, în două rânduri, reprezentanţi ai celor trei colegii nominalizate mai sus, doi manageri şi un profesor performant în pregătirea elevilor. Telespectatorii au luat cunoştinţă de performanţele spectaculoase obţinute de elevii celor trei colegii în activitatea curriculară şi extracurriculală. S-au făcut clasamente, s-au adresat omagii liceelor/colegiilor aflate pe primele locuri după… mediile de admitere. De fapt, s-au făcut analize false şi clasamente inutile. Subiecţii în discuţie nu aveau niciun merit, iar cei merituoşi, care lipseau cu desăvârşire, au fost trecuţi sub tăcere. Întrebările moderatorului, adesea neinspirate, primeau, în mod firesc, răspunsuri fără legătură cu subiectul abordat. Reprezentanţii celor trei colegii s-au străduit să facă analize cât mai consistente cu privire la… rezultatele obţinute de elevii lor de-a lungul timpului, dar fără legătură cu obiectul clasamentului.
Evident, este foarte bine să promovăm performanţa, excelenţa din învăţământul românesc. Avem cadre didactice şi elevi de excepţie, care merită recunoştinţă şi recompensă, morală şi materială. Dar nu este cazul să inversăm rolurile, este bine să dăm Cezarului ce este al Cezarului. Să nu facem analize false şi clasamente inutile, nerelevante.
În cazul concret supus discuţiei, ar fi fost mai nimerită aprecierea la adresa muncii cadrelor didactice din şcolile gimnaziale, cele care au pregătit timp de patru ani, dacă nu şi celor de dinainte, din primar, pentru succesul de la… admiterea la liceu/colegiu. O analiză mai obiectivă a activităţii unui profesor, a unui colectiv didactic ar trebui să se raporteze, cu prioritate, la valoarea adăugată înregistrată în pregătirea elevilor din ciclul şcolar respectiv. În context, îmi vine în minte un exemplu dintr-o perioadă în care aveam atribuţii în managementul învăţământului din judeţ: un profesor de matematică dintr-un colegiu vocaţional devenise „oaia neagră” a cancelariei, mai ales a conducerii, pentru faptul că din colectivul de elevi cu care lucrase din clasa a IX-a doar ceva peste 50% obţinuseră la sfârşitul clasei a XII-a media 5,00, putând intra în bacalaureat. Se punea în discuţie calitatea muncii profesorului respectiv, deşi la o clasă paralelă avea promovabilitate de 100%. „Analiza” cazului a fost simplă: elevii clasei respective, toţi, au intrat în colegiu cu medii între 1,00 şi 2,00, iar profesorul şi-a manifestat satisfacţia că timp de patru ani a reuşit să-i ducă la medii de 4,00, 5,00 şi chiar 6,00, unii reuşind chiar să intre în bacalaureat. Argumentul adus în discuţie de profesor în favoarea dumnealui a fost… valoarea adăugată în pregătirea elevilor. Situaţia de la clasa paralelă a fost şi mai evidentă: elevii admişi în clasa a IX-a cu note între 4,00 şi 6,00 au intrat în bacalaureat cu medii între 6,00 şi 8,00 şi chiar peste 8,00. Fără comentarii sau cu foarte multe comentarii (nu este cazul acum!).
Poate că o întrebare s-ar putea pune, deşi nu ştiu cât este de justificată: care va fi valoarea adăugată în pregătirea elevilor admişi în liceu/colegiu cu medii de peste 9,80 la intrarea în bacalaureat? Sunt uneori şi întrebări fără răspuns (dacă ne referim doar la aspecte strict măsurabile, statistice!).
Gh. NAZARE