„Analfabetismul funcțional, o umbră pe viață pentru cine iese cu el din școală”

O bază de luat în seamă, fiind făcută cu știință, pentru intervenție în combaterea analfabetismului funcțional este „Raportului privind nivelul de literație al elevilor din România”, realizat de platforma Brio cu sprijinul Asociației pentru Valori în Educație (AVE), lansat într-o a doua ediție.

Raportul, elaborat în urma testării unui eșantion reprezentativ de aproximativ 15.000 de teste valide efectuate de elevi din clasele I-VIII în perioada aprilie 2022-martie 2023, din toate regiunile țării, arată că nivel mediu de literație al elevilor din țara noastră este minim funcțional și că doar 11% dintre elevii actuali se găsesc la nivel funcțional de literație, „adică au capacitatea de a localiza, înțelege și sintetiza informația dintr-un text scris”. Totodată, 42% dintre elevii testați se încadrează la nivelul nefuncțional, „ceea ce îi plasează în poziția de analfabetism funcțional”. Trecerea prin școală servește reducerii nivelului de nefuncționalitate „cu doar 3,95% după finalizarea ciclului primar și gimnazial”.

Gabi Bartic, CEO al platformei Brio, îndeamnă la considerarea raportului drept „un instrument care nu are scopul de a colecta date, ci de a fi un ajutor dat sistemului educațional. Ceea ce vedem în acest studiu poate fi citit în termeni de procente, date seci sau poate fi citit gândindu-ne mereu la copiii din aceste statistici. Aș vrea să vedem în aceste procente copii care au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, pentru a putea funcționa în societate peste 8, 10, 12 sau 20 de ani. Nu datele, nu procentele trebuie să scadă sau, după caz, să crească, ci capacitatea acestor copii, a primilor 42% și apoi a următorilor 47% să înțeleagă ce citesc, să poată relaționa cu textul scris. Analfabetismul funcțional nu dispare la ieșirea copilului din sistemul de educație formală, e o umbră care merge cu el toată viața și care-i acoperă mare parte din viață, împiedicându-l să progreseze în vreun fel ca individ”.

Teste pentru alfabetizare funcțională

Ligia Deca, ministrul educației: „Unul dintre obiectivele proiectului România Educată, proiect transpus în Legile educației, este reducerea analfabetismului funcțional. În acest sens, în proiectul Legii învățământului preuniversitar sunt prevăzute demersuri concrete, cel mai important fiind Programul național de formare a cadrelor didactice în vederea creșterii nivelului de alfabetizare funcțională a elevilor. Acesta include Platforma de alfabetizare funcțională, ce va conține teste realizate conform standardelor de alfabetizare funcțională care vor fi aplicate anual, pentru fundamentarea măsurilor de intervenție necesare pentru ca fiecare elev să își atingă potențialul. Ținta acestor măsuri este reducerea, până în 2030, cu 50%, a ratei de analfabetism funcțional.”

Flavia Popa, secretarul general al BRD Groupe Société Générale, companie susținătoare a elaborării raportului: „Rezultatele acestor teste ne conduc la o singură concluzie: să strângem rândurile și să continuăm să găsim metode pentru rezolvarea acestor decalaje. Programul Alfabetar este parte din soluție și de aceea BRD împreună cu alte companii locale, membre ale Grupului Société Générale, au decis să îl susțină. Avem nevoie ca toți copiii noștri să se transforme în tineri și adulți competenți, capabili să-și înțeleagă drepturile și responsabilitățile în viitoarele lor roluri din viață, indiferent care vor fi acestea. Este modul în care înțelegem să contribuim la transformarea în bine a României și este o obligație și un drept să nu acceptăm să rămână nimeni în urmă.”

Ajutor pentru învățătorilor în a-i învăța pe elevi să scrie și să citească

Pe baza rezultatelor raportului, de ajutor învățătorilor în activitatea lor de a-i învăța pe elevi să știe să scrie și să citească până la finalul clasei a IV-a, este platforma digitală Alfabetar.ro, care „le dă învățătorilor posibilitatea de a testa nivelul de literație al elevilor și oferă acces la activități bazate pe un parcurs ghidat, prin care pot lucra la clasă în funcție de rezultatele fiecărui elev.

Alfabetar.ro are la bază 600 de texte școlare din manualele oficiale acreditate și pornește de la programa școlară. Profesorii pot astfel alege modulul și textul de manual pe care să îl folosească la clasă. Până în prezent, 500 de învățători au testat platforma și anul acesta au petrecut 5.200 de ore pentru a alege și a folosi o parte din cele 25.000 de exerciții în literație.

Silvia Toth, director de programe educaționale, AVE: „La AVE, ne dorim ca Alfabetar.ro să fie instrumentul care le oferă învățătorilor toate resursele necesare identificării și îmbunătățirii nivelului de literație al elevilor. Pentru a îmbunătăți competențele de literație nu este suficient să intervenim o singură dată, ci este nevoie de o intervenție pe termen lung la care să aibă acces orice copil, indiferent de nivelul de literație la care se află. Avem o responsabilitate comună de a-i sprijini pe toți cei implicați în acest proces pentru că, fără să prioritizăm competențele de literație, punem la risc atingerea potențialului copiilor din România.”

Raportul național de literație: Sumar_Raportul_National_de_Literatie_2023-1

Distribuie acest articol!