Vineri, 25 noiembrie 2016, Academia Oamenilor de Știință din România l-a omagiat pe ambasadorul Constantin Vlad la împlinirea vârstei de 90 de ani.
Format la Facultatea de Filosofie a Universității din București, doctor în filosofie cu o teză despre Hegel, diplomat de carieră, ambasador și profesor universitar, Constantin Vlad este o personalitate de prestigiu a diplomației românești. Domnia Sa este membru titular fondator al Academiei Oamenilor de Știință din România și membru al Consiliului Onorific al AOSR.
A făcut parte din Delegația României la Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa, de la Helsinki, a participat la redactarea unui Raport pentru Secretarul General al ONU pe tema relației dintre dezarmare și dezvoltare, a fost invitat, ca expert, la audierile Parlamentului European pe tema securității europene, a realizat studii pentru Organizația Națiunilor Unite și pentru Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI). A îndeplinit funcția de codirector al Institutului de Studii privind Securitatea în relațiile Est-Vest, de la New York. În cadrul unei activități diplomatice prodigioase, a reprezentat România în Finlanda, Japonia și Australia. Una dintre cărțile domniei sale evocă această activitate în beneficiul țării: Puncte cardinale îndepărtate: București – Helsinki – Tokyo – Canberra.
Este autorul unei opere care include următoarele titluri: Eseuri despre națiune, Editura Politică, 1971, Creștere și valori, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981, România și securitatea europeană (ed.), Editura Politică, 1981, Relația dintre dezarmare și dezvoltare (ed.), Editura Politică, 1984, Japonia. Introducere în istorie, cultură și civilizație, Editura Fundației România de Mâine, 1998, Relațiile internaționale în Istoria Modernă, Editura Fundației România de Mâine, 2001, Relații internaționale politico-diplomatice contemporane, Editura Fundației România de Mâine, 2001, Drept Internațional Umanitar la începutul secolului XXI (coed.), 2003, Diplomația secolului XX, Fundația Europeană Titulescu, 2006, Puncte cardinale îndepărtate: Helsinki, Tokyo, Canberra. Note ale unui ambasador al României, Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, 2011, Solilocvii, vol. 1, Editura Top Form, 2013, Istoria Diplomației. Secolul XX, Editura Cetatea de Scaun, 2014, Solilocvii, vol. 2, Editura Top Form, 2016. Diplomația secolului XX rămâne una dintre lucrările de referință pentru domeniul diplomației și al relațiilor internaționale.
În cadrul sesiunii dedicate ambasadorului Constantin Vlad de către Academia Oamenilor de Știință din România, au luat cuvântul: prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, președintele AOSR, gen. (r.) prof. univ. dr. Vasile Cândea, președintele de onoare al AOSR, prof. univ. dr. Angela Botez, președintele Secției Filosofie, Psihologie, Teologie, Jurnalism a AOSR, ambasador prof. univ. dr. Ion M. Anghel, Dinu Săraru, ambasadorul Nicolae Ecobescu. Intervențiile vorbitorilor au reliefat personalitatea, activitatea și opera ambasadorului Constantin Vlad, rolul și importanța acestora într-un domeniu de importanță excepțională, valoarea lucrărilor publicate. Președintele AOSR, prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, și președintele de onoare, gen. (r.) prof. univ. dr. Vasile Cândea, au înmânat celui omagiat Diploma Jubiliară și Medalia de Aur ale Academiei Oamenilor de Știință din România în semn de înaltă apreciere a activității domniei sale în beneficiul României și al domeniului diplomației. În cadrul Sesiunii omagiale, a fost lansat cel de-al doilea volum al lucrării Solilocvii, care a fost prezentat participanților de către prof. univ. dr. Sergiu Tămaș. (Sorin IVAN)