Obligaţia legală de a aloca învăţământului românesc minimumul dispus de Legea educaţiei fiind din nou amânată, pentru a se „drege busuiocul”, a început deja „corul bocitoarelor”, care se exprimă într-o campanie de „intoxicare” a opiniei publice, unde găsim, în continuare, aprecieri dintre cele mai jignitoare și defăimătoare la adresa profesorilor care, lucrând într-un sistem nefinanţat, deci fără nicio posibilitate de a performa, sunt desconsideraţi aprioric și aruncaţi în derizoriu de toţi cei care au, sau nu, cunoștinţă despre faptul că cea mai grea muncă este munca cu omul.
Ce amenzi riscă profesorii dacă pun copiii la colţ sau dacă „îi umilesc”, ce pot păţi dacă sunt „găsiţi” corupţi…, ce sancţiuni pot primi dacă nu întocmesc maldărele de hârtii cerute inutil „de sus”, sau dacă nu vin la școală pentru că nu li s-au plătit salariile, sau pentru că nu li s-a decontat naveta, sau pentru că nu li s-au echivalat competenţele, sau dacă nu stau toată ziua în școală pentru a asigura norma de muncă de opt ore-cur, sau pentru că nu au cu ce să muncească, sau pentru că lucrează cu grupe/clase de elevi supradimensionate, sau pentru că munca lor este recompensată nu cu salariu, ci cu ajutor social, sau pentru că nu primesc nimic pentru lucrul în condiţii grele, periculoase sau toxice și nici pentru orele suplimentare, sau pentru că li s-au luat și nu li s-au mai dat drepturi bănești, sau pentru că sunt amânaţi la plata drepturilor câștigate în instanţe, sau pentru că li se fură proprietatea intelectuală cu camere de luat vederi montate ilegal în sălile de curs/activităţi, sau pentru că întreţin curăţenia în locul îngrijitorilor ale căror posturi s-au blocat, sau pentru că li se acciden­tează copiii din cauză că ei nu pot fi în două locuri în același timp, sau pentru că primarii îi umilesc, sau pen­tru că elevii îi batjocoresc, iar părinţii îi admonestează, sau pentru că nu promovează din cauză că nu învaţă, pentru că nu vor să înveţe și nici nu știu să înveţe, sau pentru că elevii nu au cei șapte ani de acasă…, sau pentru că… etc.
Nu știu dacă în înșiruirea mea am cuprins întreg „repertoriul”, și sunt convins că nu, dar este suficient ca să probeze faptul că asaltul împotriva școlii se duce. Și se duce, iar și iar, prin lupta împotriva oamenilor care muncesc aici, oameni pregătiţi la același nivel și la fel de bine ca cei din finanţe, bănci, justiţie, politică etc., domenii bugetare și ele, dar, după cum se vede treaba, mai bugetare decât altele, chiar dacă nu sunt priorităţi naţionale. Și se duce împotriva oamenilor, pentru că infrastructura (clădirile și dotările) fie s-a prăbușit și nu mai poate vorbi, fie că nu este „suflet” și deci „nu are gură să vorbească”, fie doar și pentru că, de-abia mai existând, nu mai are putere să vorbească, fie că a sucombat (de moarte bună, provocată sau retrocedată) și nu mai există de loc.
Este vorba, cumva, aici despre finanţare, este vorba aici despre a asigura resursa esenţială a bunei funcţionări a sistemului educa­ţional? Aparent, nu, dar aici este vorba și despre ceva mult mai grav, și anume despre încercarea de a se frânge personalitatea profe­sorului, de a-l îngenunchea și de a-l stăpâni prin teroarea indusă și prin aceasta de a-l lipsi de libertatea lui la liberă expresie, de libertatea lui la liberă gândire, dar și faptă, în consonanţă cu convingerile lui de om liber. Este necesar cuiva acest lucru? Nu știm dacă da sau ba.
Spiru Haret însă, afirmând că misiunea esenţială a școlii este aceea de a face din copii adevăraţi cetăţeni, teoretic ar fi posibil ca cineva să vrea anumiţi cetăţeni, iar din această perspectivă ar fi posibil ca scenariul descris anterior să fie, ferească Dumnezeu, unul autentic, în sensul că anumiţi cetăţeni pot fi formaţi numai de anumiţi profesori.
Deocamdată nu avem nicio dovadă. Nici măcar a faptului că cineva s-ar constitui în dirijor al „corului bocitoarelor”. Dar vocile pe care acesta „cântă” prea sunt bine armonizate.  Dar să nu uităm nicio­­dată că întâmplarea, uneori mai consistent, face parte din viaţă. Iar aici speranţa noastră ar fi aceea ca „armonia” corală despre care vorbeam să fie doar o întâmplare.
Tudor SPIRIDON,
Secretar general FSE Spiru Haret